Main menu

header

de Dana Purgaru

Omagul, numit şi aconită, e o plantă foarte bună în preparea frecţiilor pentru suferinzii de artrită şi de reumatism.

Se fricţionează locurile afectate
Pentru acest amestec aveţi nevoie de 125 g rădăcină de omag mărunţită şi un litru de votcă. Preparatul se păstrează la cald, până când capătă culoarea unui ceai tare. Apoi se strecoară şi se foloseşte. La o frecţie se întrebuinţează maximum o lingură cu acest amestec, iar la cardiaci, doar o linguriţă. Se fricţionează o suprafaţă mică a pielii, reducând doza în cazul în care provoacă palpitaţii cardiace.
Frecţia se face seara, masând până când se usucă pielea, ce se acoperă apoi cu o flanelă. Dimineaţa se spală cu apă călduţă, iar bolnavul trebuie apoi ferit de frig.
Tratamentul se repetă ori de câte ori este nevoie. Dacă există mai multe zone afectate, acestea trebuie tratate separat, niciodată toate deodată. Uneori apare o eczemă în timpul tratamentului. Dacă acest lucru se întâmplă, aplicarea lui trebuie suspendată până la vindecarea acesteia.

Atenţie! Amestecul din omag trebuie folosit cu grijă, din cauza toxicităţii. După ce se face tratamentul trebuie spălate mâinile şi se evită contactul cu ochii. De asemenea, nu se foloseşte intern.