Main menu

header

de Iulian D. Moleianu

Călţunaşii se mai numesc, în termeni populari, nemţoaice sau condurul-doamnei. Această plantă provine din America de Sud şi înfloreşte galben aproape tot anul. În Peru şi în Franţa este considerată o salată foarte importantă primăvara. De la călţunaşi se folosesc florile, frunzele şi seminţele. Planta conţine substanţe importante, enzime, glucoside, vitamina C şi, de aceea, se foloseşte în numeroase remedii naturiste, ce luptă împotriva unui număr impresionant de afecţiuni.

Distrug stafilococii şi streptococii
Medicina populară foloseşte călţunaşii în caz de astm, în combaterea scorbutului, enfizemului, bronşitelor cronice, pneumoniilor, diferitelor infecţii, tuberculozei, fiind diuretic, expectorant, contra căderii părului şi a altor afecţiuni. Planta este considerată un antibiotic vegetal, cu efecte împotriva microorganismelor de tip stafilococ, proteus, streptococ şi salmonela.

Infuzia tratează infecţiile renale
În cazul în care vă confruntaţi cu infecţii renale, puteţi bea două căni cu infuzie de frunze de călţunaşi pe zi. În aproximativ trei zile, infecţia trebuie să dispară dacă nu este una severă.
Infuzia din flori sau frunze de călţunaşi are şi efect laxativ. Dacă vă deranjează constipaţia, puteţi bea în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, o cană cu ceai, până la reglarea tranzitului intestinal.
Ceaiul din călţunaşi tratează cu succes şi afecţiuni ale aparatului respirator. În cazul tusei seci neproductive, o cană cu ceai cald, după ultima masă a zilei, ajută expectoraţia.

Frecţiile capilare fortifică părul
Din sucul proaspăt obţinut din planta verde administraţi 30 g (două linguri) pe zi în mod fracţionat, pentru virtuţile antiscorbutice, diuretice şi expectorante. Aceleaşi proprietăţi le are şi tinctura de călţunaşi, ideală în sezonul rece, când planta verde nu mai este la îndemână, administrându-se de trei ori pe zi câte o linguriţă.
Pentru stimularea creşterii părului şi împiedicarea căderii lui, se fac frecţii capilare din următorul amestec: 100 g frunze şi seminţe de călţunaşi, 100 g frunze proaspete de urzică şi 100 g frunze de cimişir, care se pun într-o jumătate de litru de alcool concentrat. Se lasă la macerat timp de 10-15 zile, scuturându-se de trei-patru ori pe zi. Se strecoară şi se fac frecţii înaintea spălării părului.

În asociere cu alte plante combate cervicita
În asociere cu alte plante, cum ar fi rădăcina de brustur şi busuiocul, călţunaşii se folosesc în tratamentul cervicitei. Puneţi trei linguri cu plantă mărunţită la un litru de apă clocotită, lăsaţi acoperit pentru 15-20 de minute, după care strecuraţi şi faceţi spălături vaginale de două ori pe zi. Amestecul are calităţi de dezinfectare a zonei intime şi de distrugere a agenţilor infecţioşi.

• În timpul sarcinii nu se administrează niciun tratament pe bază de călţunaşi
• Florile şi frunzele sunt considerate o salată revitalizantă în caz de avitaminoză, alături de leurdă, păpădie sau salată verde