de Iulian D. Moleianu

Napul (sau Brassica napus) este, din păcate, rar folosit în România atât în bucătăria tradiţională, cât şi din punct de vedere al medicamentaţiei pentru diferite afecţiuni. Totuşi, proprietăţile sale îl recomandă atât ca aliment, dar şi ca antidot pentru diverse boli, situaţie în care poate fi administrat atât pe cale internă, cât şi externă.

Adio litiază renală!
Din punct de vedere gastronomic, napul a fost mereu apreciat la ciorbe, pe care le aromatizează. Murarea napului nu este destul de cunoscută în ţara noastră, dar procedeul este folosit cu precădere în Franţa. Într-o vreme în care marii bucătari ai Europei nu ştiau ce să mai născocească pentru a-şi lega numele de o noutate culinară, o mâncare de tipul „nap murat” a fost capabilă să cucerească Marele Premiu la un festival internaţional. Din punct de vedere al sănătăţii, napul este prototipul legumei indicate tuturor: tinerilor şi bătrânilor, sedentarilor şi mai ales sportivilor, având în vedere bogăţia sa minerală, care constituie un adevărat tonic. Napul este revitalizant, diuretic şi dizolvant uric, antiscorbutic, răcoritor, pectoral şi emolient. Pentru uz intern este indicat în caz de oboseală generală, litiază renală, gută, cistită, enterită, bronşită, tuse, angină, obezitate. Este administrat în mod extern pentru tratarea degerăturilor, abceselor, eczemelor, acneei şi furunculelor.

Fiert în vin roşu ajută în cazul impotenţei
Să vedem însă felurile în care se administrează această legumă bogată în calităţi. Ca şi uz intern, se foloseşte „decoct” în apă ori în lapte, în proporţie de 100 g la litru, în cazul afecţiunilor pulmonare, guturaiurilor şi anginei. Siropul de nap se pregăteşte scobind leguma şi umplând cavitatea cu zahăr. Siropul se formează în câteva ore şi se administrează cu linguriţa. În cazul eczemelor sau al acneei, se recomandă zilnic şi consumul de nap crud. Acesta poate fi dat pe răzătoare, împreună cu alte crudităţi, şi se spune că ajută la creşterea calităţii vocii, fapt care îl recomandă şi cântăreţilor. De asemenea, napul fiert este foarte digerabil, iar atunci când este fiert în vin roşu ajută la vindecarea impotenţei.

Calmează anginele şi degerăturile
Pe cale externă, napul este folosit contra anginelor: se fierbe un nap mare, tăiat în bucăţi, în 0,5 l apă, şi combinaţia serveşte ca gargară. În cazuri de degerături, se coace în cuptor un nap necurăţat (este copt abia atunci când degetul intră în el), apoi se lasă la răcit şi se taie în două. Se freacă degerăturile cu jumătăţile lui, presând uşor, ca să iasă sucul. Acelaşi procedeu este recomandat şi în situaţii de accese de gută, abcese şi furuncule.

• Şase grame de seminţe măcinate de nap puse într-o infuzie de tei au succes împotriva calculilor şi a răcelilor

Subiectul unui experiment la Fontainebleu

Referindu-se la napi, cunoscutul nutriţionist francez Jean Valnet povesteşte într-una dintre lucrările sale o amintire ce datează din anul 1971, de la Fontainebleu. Generalul Grandjean, comandantul Şcolii Interimare a Sporturilor, i-a cerut să facă o expunere despre alimentaţia atleţilor, deoarece în epocă exista un curent de opinie potrivit căruia era imperios necesar ca sportivii să fie îndopaţi cu carne, pentru a obţine performanţe. Totuşi, adevăraţii cunoscători ştiu că, dacă protidele animale sunt necesare organismului, este neapărată nevoie să facem un loc larg legumelor, fructelor şi cerealelor, pentru întreţinerea sănătăţii şi a formei sportive. Valnet a explicat în faţa a peste 1.000 de atleţi selecţionaţi de ce îndopându-se cu carne aceştia nu realizează greutatea sau rezultatele dorite, comparativ cu sportivii estici sau asiatici, care se hrăneau cu orez nedecorticat, cu ierburi, peşte uscat şi mai ales cu napi şi cu variaţia lor asiatică numită nuoc-mam. Poate părea amuzant, dar Valnet şi-a încheiat conferinţa cu următoarea propoziţie: „Pentru a fi un adevărat campion, trebuie să ai sânge de nap...”