Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Infecţiile urinare sunt foarte frecvente, mai ales în rândul femeilor. Fie că sunt cauzate de prezenţa bacteriei Escherichia Coli, fie că apar din cauza constipaţiei, a consumului insuficient de lichide sau a obiceiului de a nu urina la timp, acestea sunt extrem de neplăcute. Pacienţii simt senzaţie de arsură/durere la urinare, merg foarte des la baie, şi în stadiu mai avansat chiar pot observa sânge în urină. În plus, fiindcă cistitele recurente şi netratate pot afecta rinichii, e bine ca acestea să fie tratate la timp. Iată cinci remedii naturiste eficiente, care dau rapid rezultate.

Merişor sub formă de comprimate sau extract
De-a lungul timpului, studiile au demonstrat că merişorul ajută la întărirea imunităţii aparatului urinar, prevenind recidivele cistitei. De aceea, planul de tratament constă în administrarea zilnică a trei comprimate de merişor pe zi sau a câte 10-20 de picături de tinctură/extract de merişor într-un pahar cu apă, de câte două ori pe zi. Pentru a obţine rezultate bune, cura trebuie ţinută între şapte şi zece zile. În scop profilactic, puteţi lua câteva picături de tinctură/extract într-un pahar cu apă o dată la câteva zile sau când simţiţi că vă „paşte” răceala şi infecţia.

Tinctura de ienupăr, puternic antiinfecţios
Şi tinctura de ienupăr este un puternic antiinfecţios urinar. Dacă vă hotărâţi să optaţi pentru această plantă, veţi proceda astfel: se vor lua câte patru picături de tinctură într-o linguriţă cu puţină miere, de trei ori pe zi. Pentru ca efectul să fie pe termen lung, deci să preveniţi o eventuală recidivă, ar fi bine să ţineţi o cură de 18 zile, urmată de 12 zile de pauză, după care să o reluaţi.

Echinacea întăreşte imunitatea
Echinacea nu are rol doar în întărirea imunităţii, ci şi pentru tratarea cistitei. Pentru acest din urmă caz se recomandă administrarea a şase capsule cu extract de echinacea pe zi, vreme de zece zile. În schimb, în cistita recidivantă se iau patru capsule de echinacea pe zi, în cure de două săptămâni, urmate de două săptămâni de pauză, după care tratamentul se poate relua.

Afinele luptă cu E. Coli
Atât fructele, cât şi frunzele afinului au o puternică acţiune antibacteriană, mai ales contra E. Coli, principala bacterie responsabilă de apariţia cistitei. Mai mult, aceste fructe au efecte cicatrizante şi au rolul de a proteja rinichii şi căile urinare, care sunt afectate de infecţie. Ideal e să se consume afine proaspete, câte 250 g pe zi, în cure de două săptămâni, dar în timpul sezonului rece pot fi consumate şi fructe congelate. În acest caz, le puteţi face ceai şi să consumaţi atât infuzia, cât şi fructele, exact ca la compot.

Cura cu argilă se ţine zece zile
Indiferent că e vorba despre cistită, pielonefrită sau nefrită, o cură cu argilă, ţinută trei săptămâni, dă rezultate excepţionale. Cum se procedează: se pune o linguriţă cu argilă în apă plată de seara până dimineaţa, când se amestecă bine şi se bea aşa tulbure, pe stomacul gol; apoi se umple din nou paharul cu apă plată şi se adaugă altă argilă, pentru a pregăti doza pentru seară. Procedeul trebuie repetat zece zile consecutiv.

• Indiferent de tratamentul pentru care optaţi, ar fi bine să luaţi şi spirulină pe durata curei, căci aceasta creşte rezistenţa organismului la orice fel de infecţie