Main menu

header

de Iulian D. Moleianu

În sezonul rece, unul dintre simptomele cel mai sâcâitoare ale răcelilor este durerea în gât. Aceasta provoacă disconfort la înghiţire, iritaţie, umflare şi îngreunează chiar şi respiraţia. Tocmai de aceea ne-am gândit să vă oferim câteva remedii eficiente, care au la bază sucurile naturale pe care le puteţi obţine în confortul propriei dumneavoastre locuinţe. Pentru acestea nu aveţi nevoie decât de fructe proaspete şi de un storcător pentru ele.

Lămâile stopează infecţia
Una dintre licorile cel mai bune pentru stoparea infecţiei şi ameliorarea simptomelor de durere în gât este sucul de lămâie. Pentru a obţine o cantitate mai mare aveţi grijă ca fructele să fie calde înainte de stoarcere, nu de la frigider. În plus, sucul cald va fi mai eficient şi revigorant.

Ghimbirul este antibacterian
Remediul cu ghimbir este foarte popular, fiind o rădăcină ce pare miraculoasă pentru proprietăţile sale antibacteriene şi poate elimina iritaţia din gât. Beţi o cană cu suc de ghimbir atunci când vă doare gâtul şi evitaţi apoi aerul rece.

Menta ajută tractul respirator
Menta poate ajuta tractul respirator în cazul în care durerea în gât este prezentă din cauza congestiei. Este o plantă cu proprietăţi antibacteriene semnificative, iar infuziile concentrate sunt recomandate în această perioadă. Dacă se ia în considerare aroma puternică de mentă, se pot pune şi frunze tocate mărunt în iaurt.
Ştim că nu toată lumea tolerează usturoiul, dar dacă doriţi să vă vindecaţi rapid şi într-un mod eficient trebuie să faceţi un efort. Usturoiul are virtuţi ce pot vindeca rănile gâtului, iar pentru asta sunt suficiente patru linguri cu suc de usturoi cald.

Morcovii au proprietăţi antiinflamatoare
Vitamina A din morcovi vă ajută să scăpaţi de orice infecţie în gât şi are proprietăţi antiinflamatoare. Reţeta ideală pentru vindecare este să beţi un pahar cu suc timp de trei zile, apoi veţi putea mânca din nou cu uşurinţă.

Portocalele şi rolul lor preventiv
Toţi ştim că vitamina C este inclusă în portocale şi nu doar tratează durerile de gât, dar ajută şi la prevenirea acestora. Beţi câte un pahar cu suc de portocale dimineaţa, pentru a evita inflamaţiile şi a vă fortifica sistemul imunitar.

Pont! Pentru o eficienţă sporită şi pentru o aromă îmbogăţită puteţi să combinaţi sucurile cum doriţi. Foarte important de reţinut este şi faptul că acestea trebuie consumate la temperatura camerei, nu mai reci!