Main menu

header

de Carmen Ciripoiu

Datorită conţinutului mare de B12, vitamină care înlătură oboseala şi anemia, previne îmbătrânirea şi depresia, activează enzimele care neutralizează substanţele cancerigene, varza murată este mult mai folositoare decât cea în stare naturală.

Cu ceapă şi usturoi, contra astmului bronşic
Două-trei linguri cu varză murată, tăiată foarte mărunt, sunt un remediu foarte bun în tratarea arsurilor stomacale. În combinaţie cu ceapa şi usturoiul, varza murată, consumată zilnic, este eficientă pentru suferinzii de astm bronşic. Şi persoanele care suferă de parodontoză găsesc un leac imbatabil în varza murată. Se mestecă foarte bine patru linguri cu varză murată de câteva ori pe zi, iar între reprizele de mestecat se clăteşte gura foarte bine cu zeamă de varză murată. Şi durerile de cap pot fi combătute cu ajutorul verzei murate aplicată pe tâmple. În cazul contuziilor şi al rănilor superficiale, se vor masa locurile afectate cu terci din varză murată, pus pe o bucăţică de tifon, care se schimbă de trei ori pe zi. În cazul apariţiei arsurilor, se amestecă varză murată cu apă la temperatura camerei. Pentru febră ridicată se pun pe tălpile bolnavului două linguri cu varză murată tăiată mărunt, peste care se aşază o pungă, apoi picioarele se încalţă cu şosete.

Astenia de primăvară moare cu moare
Gastrita, litiaza biliară, dar şi giardioza sunt tratate eficient cu moare (zeamă de varză murată). Tratamentul constă în consumul de trei ori pe zi a 150 ml moare, cu o jumătate de oră înainte de masă. În cazul apariţiei hemoroizilor, se beau 100 ml zeamă de varză încălzită, de trei ori pe zi, înainte de mesele principale. În cazul în care hemoroizii devin sângeroşi, se va consuma zilnic şi salată de varză murată. Astenia de primăvară devine o simplă amintire dacă se optează pentru următorul amestec: 150 ml zeamă de varză, o lingură cu miere şi una cu suc de lămâie. Se consumă un pahar de două ori pe zi, între mese. Pentru răguşeală se amestecă apă plată şi zeamă de varză murată, în părţi egale, se încălzeşte lichidul şi se consumă de două ori pe zi. Pentru scăderea glicemiei, varza murată este un remediu minunat. Se bea, cu o jumătate de oră înainte de masă, un sfert de pahar cu zeamă de varză murată, diluată în apă, de trei ori pe zi. Tratamentul durează trei săptămâni. Se poate relua, la nevoie, după o săptămână de pauză. 250 ml moare consumată dimineaţa, pe stomacul gol, are rolul de a înlătura constipaţia. În cazul afecţiunilor hepatice, se amestecă în părţi egale suc de roşii cu moare. Se consumă 100 ml, de trei ori pe zi, timp de şase luni.

Pont! Pentru efect maxim, varza se pune la murat în zilele cu lună plină.

Stop acneei!

Varza murată se numără şi printre cele mai bune leacuri împotriva acneei. Se recomandă aplicarea zilnic, pe zona afectată de acnee, a frunzelor de varză murată. Se ţin 25 de minute, apoi se clăteşte faţa cu apă rece. Tratamentul durează o lună.

• Curele interne cu varză murată sunt contraindicate bolnavilor de rinichi, gută sau inimă