Main menu

header

467 08 1de Carmen Ciripoiu

Descris pentru prima oară cu mii de ani în urmă de Teofrast, părintele botanicii, şi inclus cinci secole mai târziu de Hipocrate, vestitul medic al Greciei Antice, în lista celor mai valoroase plante medicinale, osul-iepurelui ne uimeşte şi astăzi prin incredibilele sale virtuţi terapeutice.

Curăţă organismul de otrăvuri

Cunoscut în medicina populară şi ca bolul coasei sau colţul-iepurelui, se crede că planta are şi virtuţi magice. În vechime, atât frunzele, cât şi florile erau puse în apa cu care erau spălaţi copiii, cu scopul de a le întări organismul. În acelaşi timp, rădăcina, macerată în rachiu, era un leac de excepţie pentru bolile de rinichi, fiertura de frunze şi tulpină se folosea pentru vindecarea bolilor de stomac, iar decoctul era folosit contra vătămăturii. În tradiţia populară, osul-iepurelui era cunoscut şi ca un leac împotriva febrei tifoide. Cercetătorii spun că substanţele care transformă osul-iepurelui într-un medicament de excepţie sunt depozitate în rădăcină, cea mai utilizată în tratamentele naturiste.

Pulberea, leac pentru afte

Prin administrarea decoctului de osul-iepurelui, o lingură cu pulbere de rădăcină la o cană cu apă, se obţin rezultate extraordinare în stări alergice, eczeme şi prurit. Se consumă două căni pe zi, în mai multe reprize. Ţinută sub limbă, pulberea de osul-iepurelui favorizează vindecarea aftelor şi a stomatitelor. Pulberea de osul-iepurelui este un diuretic de excepţie, care contribuie la eliminarea urgentă a pietrelor la rinichi. Pulberea se obţine prin măcinarea rădăcinii uscate în râşniţa de cafea. Consumat zilnic, ceaiul din osul-iepurelui ajută la eliminarea bacteriilor de la nivelul vezicii urinare, având efecte uimitoare în tratarea ascitei. Ceaiul se obţine dintr-o lingură cu pulbere la 250 ml apă clocotită. Se lasă zece minute şi se bea călduţ înainte de masă.

Îmbunătăţeşte circulaţia periferică

O cură de trei săptămâni cu ceai de osul-iepurelui ameliorează şi simptomele gutei. Decoctul din osul-iepurelui îmbunătăţeşte circulaţia periferică, îndepărtează sindromul mâinilor şi picioarelor reci, fiind un remediu naturist de excepţie pentru reumatism şi artritele cronice. Se fierb timp de 15 minute două linguriţe cu rădăcină mărunţită în 250 ml apă, se lasă recipientul acoperit încă jumătate de oră şi se strecoară. Se consumă două-trei căni pe zi înainte de masă.

Băile previn îmbătrânirea pielii

Compresele cu decoct de osul-iepurelui au rolul de a calma mâncărimile pielii şi de a grăbi vindecarea rănilor. Pentru a întârzia îmbătrânirea pielii sunt utile băile terapeutice. Se prepară o infuzie concentrată din 40 g rădăcină la un litru de apă. Preparatul se fierbe până când rămân trei sferturi din cantitatea de lichid, se lasă un sfert de oră la infuzat şi se toarnă în apa din cadă. Decoctul din rădăcină de osul-iepurelui, preparat din patru linguri rase la un litru de apă rece şi fiert o jumătate de oră, este un leac bun şi pentru spondiloza anchilozantă. Preparatul se consumă fracţionat pe parcursul unei zile.

Pont! Planta conţine onocerină, substanţă cu o puternică acţiune diuretică, ce favorizează eliminarea calculilor biliari.

Util în curele de slăbire

Una sau două căni cu extract la rece din osul-iepurelui reprezintă un remediu foarte bun în curele de slăbire, deoarece contribuie la eliminarea apei din ţesuturi. Se pun două linguriţe cu plantă mărunţită, peste care se adaugă 250 ml apă. Se lasă la macerat zece ore, la temperatura camerei, se strecoară şi se consumă.

• Preparatele din osul-iepurelui nu au efecte secundare sau contraindicaţii