Main menu

header

Farmacia verde - Parodontoza se tratează cu propolis

    Alimentaţia modernă, dar şi o igienă bucală deficitară, consumul excesiv de alcool, placa bacteriană sau tartrul dentar sunt principalii factori responsabili de apariţia parodontozei. Dacă sunteţi în luptă directă cu această boală, folosiţi remediile naturiste oferite de noi şi veţi avea rezultate spectaculoase.

Gargară cu ulei de floarea-soarelui
     Pentru încetinirea înaintării parodontozei există un remediu natural excelent. Dimineaţa, pe stomacul gol, se mestecă o boabă de propolis de mărimea unei boabe de orez. Efectul este garantat. Tinctura de propolis este de asemenea excelentă în tratarea acestei boli. Se pun, de trei ori pe zi, câte 40 de picături în 100 ml de apă. Se clăteşte bine cavitatea bucală, se ţine lichidul în gură cinci minute, apoi se înghite. Din aceeaşi tinctură, combinată cu apă, se tamponează gingiile.

Read more: Farmacia verde - Parodontoza se tratează cu propolis

Farmacia Verde - Broccoli protejează vasele de sânge

   Consumul de broccoli poate elimina distrugerile din organism provocate de diabet vaselor sangvine, arătă un studiu efectuat de oamenii de ştiinţă britanici. Aceştia sunt de părere că sulforanul, o substanţă din broccoli, contribuie la creşterea producţiei de enzime ce protejează vasele de sânge şi la reducerea moleculelor ce distrug celulele.

Previne infarctul şi accidentele cerebrale
    Legumele crucifere, precum conopida, varza, broccoli, varza de Bruxelles, au fost asociate anterior cu scăderea riscurilor de infarct şi de accidente cerebrale. S-a arătat că persoanele bolnave de diabet prezintă de cinci ori mai multe riscuri de a dezvolta maladii car­diovasculare, precum infarct sau accidente cerebrale, ambele provocate de distrugerea vaselor sangvine. De aici şi importanţa consumului acestor legume pentru diabetici.

Read more: Farmacia Verde - Broccoli protejează vasele de sânge

Farmacia Verde - Drojdia de bere combate cancerul

     Drojdia de bere reprezintă o aglomerare de ciuperci inferioare, de dimensiuni microscopice, dar care se comportă ca nişte adevărate uzine de medicamente, ce produc aproape întreaga gamă de aminoacizi esenţiali, toate vitaminele din complexul B, enzime, minerale în formă asimilabilă (calciu, magneziu, fosfor) şi anumite oligoelemente indispensabile vieţii (în special seleniu). Sutele de studii făcute în ultimele decenii arată faptul că substanţele secretate de drojdia de bere ar putea juca un rol esenţial în vindecarea unor boli ce nu îşi găsesc încă leacul. Partea mai puţin plăcută este că drojdia poate crea o uşoară balonare. Din fericire, acest efect secundar poate fi rapid îndepărtat cu ajutorul unei linguriţe cu praf de chimen.

Spuneţi adio anemiei!
    Tabletele de drojdie de bere se găsesc atât în farmacii, cât şi în magazinele naturiste şi sunt obţinute din culturi de drojdie selecţionate, astfel încât să aibă o concentraţie ridicată de seleniu şi de vitamine din complexul B. Anemia şi tulburările de asimilare a mineralelor (în special a calciului şi a magneziului) se pot ameliora cu ajutorul unei cure de 21 de zile cu drojdie de bere, ce ajută la metabolizarea corectă a vitaminelor în organism. Pentru a face faţă tulburărilor ce ţin de anemie, este bine să înghiţiţi o linguriţă cu drojdie de bere în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol. 

Duşmanul hepatitei virale
    Indiferent dacă este de tip A, B sau C, hepatita face ravagii în organism, dând peste cap întregul sistem imunitar. Studiile realizate arată clar că virusul hepatic nu se poate dezvolta dacă organismul cosumă drojdie de bere, pentru că are în compoziţie seleniu, acesta din urmă ajutând la activitatea unor celule ce fac parte din sistemul imunitar. Pentru a trata răcelile şi bolile infecţioase sau orice altă deficienţă imunitară, se administrează, vreme de cel mult trei săptămâni, câte trei linguriţe cu drojdie proaspătă pe zi. Seleniul, precum şi anumite vitamine conţinute de acest produs natural măresc foarte mult rezistenţa organismului la orice gen de infecţie. 

Cromul vă scapă de kilogramele în exces
    Tratamentele de 20 de zile cu drojdie de bere, repetate de mai multe ori la rând, ajută la scăderea în greutate. Drojdia de bere conţine crom din belşug, acesta fiind un oligoelement important şi în cazul diabetului. O linguriţă sau chiar două, luate pe stomacul gol, purifică organismul şi ajută vizibil la scăderea în greutate, mai ales dacă faceţi mişcare şi renunţaţi pe cât posibil la produsele grase şi la dulciuri.

Cură împotriva psoriazisului
    Psoriazisul şi diferitele tipuri de afecţiuni dermatologice se pot trata printr-o cură de o lună pe bază de drojdie de bere (patru linguriţe pe zi, luate între mese), cu o săptămână pauză. Complexul de vitamina B, precum şi antioxidanţii conţinuţi de drojdie redau supleţea pielii. Puteţi scăpa de acnee şi cu ajutorul unei măşti obţinute din două linguriţe cu drojdie de bere, două linguri cu ulei de măsline şi două linguri cu miere lichidă. Amestecul se omogenizează şi apoi se întinde pe ten, unde se lasă vreme de 30 de minute, apoi se spală cu apă călduţă.  
Ana-Maria Cocea

Stimulează apetitul
    Studiile realizate de nemţi au demonstrat că drojdia de bere poate fi de folos în tratarea bolilor tumorale maligne. Astfel, iradierea cancerului poate fi asociată cu administrarea zilnică de drojdie de bere (minimum şase linguriţe pe zi). Drojdia de bere stimulează apetitul, ajută somnul şi reglează tranzitul intestinal. De asemenea, protejează mucoasele (mai ales în cazul cancerului de esofag). Efectele mai puţin plăcute cauzate de iradieri scad simţitor, inflamaţiile dispar, la fel ca şi atrofiile pielii, cu condiţia de a consuma zilnic cel puţin 30 g drojdie de bere. Cu toate că în unele cazuri s-a constatat stagnarea dezvoltării formaţiunilor tumorale maligne sau chiar vindecarea de cancer cu ajutorul drojdiei de bere, nu s-au oferit informaţii precise legate de acest subiect.

Farmacia Verde - 3 ponturi pe saptamana

- Bolnavilor de angină pectorală le sunt de un real ajutor gargarele făcute cu decoct de praz;

- Pentru o digestie bună se recomandă mestecarea unei linguriţe cu seminţe de mărar, în stare crudă; 

- O cură ţinută vreme de o lună cu suc proaspăt de dovlecei (se consumă 300 ml de suc pe zi) este recomandată bolnavilor de reumatism.

Farmacia Verde - Ceaiuri contra transpiraţiei în exces

      Pe timpul verii, când transpiraţia poate fi un motiv de supărare, medicina naturistă ne pune la dispoziţie numeroase remedii. Printre antisudorificele naturale se numără: frunzele de nuc, salvia şi scoarţa de stejar.  Persoanele care transpiră excesiv trebuie să ştie că lichidele cu un conţinut mare de cofeină nu le sunt indicate.

    Deci, cât mai puţină cafea!  Problema transipraţiei în exces poate fi rezolvată de ceaiul din frunze de nuc, ce se prepară dintr-o linguriţă cu frunze la o cană de 250 ml cu apă clocotită. Se beau două căni pe zi. Atunci când transpiraţia se manifestă şi nocturn este indicat ceaiul din frunze de salvie. Acesta se prepară din două linguriţe cu frunze la o cană cu apă şi se bea treptat pe parcursul întregii zile. Alături de ceaiuri, o metodă de tratament eficientă o constituie îmbăierile în apă, unde s-au turnat cinci linguri mari cu frunze de nuc amestecate cu scoarţă de stejar.

Anda Postolache

Farmacia Verde - Boabele de muştar cresc tensiunea arterială

   Boabele de muştar sunt folosite de mai bine de 3.000 de ani şi reprezintă unul dintre cele mai consumate condimente de pe întreaga planetă. Uleiurile speciale pe care le conţin dau iuţeala caracteristică acestui ingredient. Există soiuri dulci şi soiuri iuţi de muştar, însă cele mai bune pentru sănătate sunt cele iuţi, pentru că stimulează metabolismul. Din zdrobirea seminţelor rezultă făina de muştar, din care se prepară împreună cu oţet, sare, vin, apă, piper, cuişoare, zahăr, hrean, scorţişoară şi alte condimente celebra pastă de culoare crem, numită muştar. Este recomandat să nu consumaţi des muştarul găsit în comerţ şi nici să îl administraţi copiilor. Însă, este chiar recomandat să adăugaţi la mâncărurile preferate, ori de câte ori doriţi, boabe de muştar, care vor da un plus de savoare şi vor stimula tranzitul intestinal.

Au acţiune laxativă
    Cea mai des întâlnită întrebuinţare a boabelor de muştar o reprezintă conservarea castraveţilor, pentru a le da aromă. Nutriţioniştii sunt de părere că, în combinaţie cu apa caldă, muştarul creşte tensiunea arterială, putând fi consumat doar dacă nu aveţi probleme cu inima. Sfaturile adunate de prin bătrâni ne spun că se pot face băi de muştar în caz de răceală şi tuse, având un efect benefic şi pentru tratarea migrenelor (aplicând, pe ceafă, pasta de muştar). Dacă doriţi să pierdeţi câteva kilograme acumulate în exces sau aveţi probleme cu constipaţia este bine de ştiut că boabele de muştar au o acţiune laxativă. O linguriţă cu boabe de muştar, administrată de două-trei ori pe zi împreună cu multă apă, vă va readuce starea de bine.
Read more: Farmacia Verde - Boabele de muştar cresc tensiunea arterială

Farmacia Verde - Tuia vă scapă de negi

    Tuia poate fi considerată o plantă parţial „otrăvitoare”, pentru că are în compoziţie un principiu activ, ce îi dă mirosul specific (tuiona). Administrată în doze mari produce tulburări digestive, de metabolism şi chiar nervoase. Tuiona este conţinută şi în alcoolatură (pe care o găsiţi la magazinele naturiste), dar într-o cantitate foarte redusă, care nu afectează organismul. Cert este că tuia se administrează şi pe cale internă, vindecând boli grave, însă doar medicul poate stabili dacă sunteţi sau nu compatibili cu această plantă, relativ toxică. Este recomandat să nu o administraţi pe cale internă fără indicaţii precise, ci doar pe cale externă.

Gargară cu efect antimicrobian
    Plăgile şi rănile ce se vindecă mai greu, supuse riscului de infectare, se pot trata cu ajutorul compreselor cu alcoolatură de tuia aplicate pe locul afectat.  Amigdalita se poate trata cu gargară cu două linguriţe cu alcoolatură de tuia, dizolvată în puţină apă. Procedura are un efect antimicrobian şi ajută sistemul imunitar, păzind organismul de bolile ce apar la nivelul traheei şi al amigdalitelor. Negii pot dispărea cu ajutorul unui tampon bine înmuiat în alcoolatură de tuia, aplicat pe locul afectat şi acoperit cu un plasture care să îl fixeze. Tamponul se ţine 24 de ore, după care se schimbă, tratamentul făcându-se 14 zile la rând. Se poate folosi şi unguentul pe bază de tuia.
Read more: Farmacia Verde - Tuia vă scapă de negi

Farmacia Verde - Levănţica alungă insomnia şi... moliile

      Pieţele de flori sunt pline de bucheţele mov de levănţică. Aromata plantă pe care o ştim din şifonierele bunicii este în perioada deplinei sale maturităţi. Dar levănţica, pe numele ei ştiinţific Lavandula angustifolia, nu este doar planta care alungă moliile şi alte insecte dăunătoare, ci şi un condiment şi o plantă medicinală. Originară din zona mediteraneană, levănţica s-a răspândit şi în alte zone, în prezent fiind cultivată pe spaţii mari în California, în regiunea Provence din Franţa, în Marea Britanie. La noi creşte sub formă sălbatică, mai rar fiind cultivată şi în grădini.

Plantă de grădină
    Levănţica este o plantă perenă cu nevoi scăzute de apă. Odată cultivată, se extinde rapid, de la an la an, cuprinzând spaţii tot mai mari. Se poate cultiva prin seminţe, butaşi sau prin împărţirea rădăcinilor mature. Are o rată de prindere importantă, dar trebuie să se evite a se uda prea des, deoarece îi putrezesc uşor rădăcinile. Florile de levănţică apar în perioada iulie-august. Planta înflorită poate fi plantată în grădină în perioada toamnei, prin luna septembrie, când rădăcinile se pot adapta mai uşor la schimbările solului. Până la momentul mutării în grădină poate fi ţinută şi pe balcon, în ghiveci. 
Read more: Farmacia Verde - Levănţica alungă insomnia şi... moliile

Farmacia Verde - Dafinul îndepărtează răceala

    Dafinul sau Laurus nobilis face parte din familia Lauraceae şi, cu toate că este originar din Orientul Mijlociu, este mai des întâlnit în zonele mediteraneene. De altfel, dafinul s-a răspândit în această zonă încă din Antichitate.

Arbust ornamental
    Florile au culoare galbenă sau verde deschis spre alb şi nu sunt foarte mari, fiind destul de greu de observat. Fructul de Laurus nobilis are formă sferică, este mov închis şi are doar o sămânţă. În ciuda faptului că poate ajunge la o înălţime de nouă metri, el este de cele mai multe ori cultivat sub forma unui tufiş puţin mai înalt. Datorită aspectului frumos al frunzelor, acest arbust poate fi cultivat doar în scop ornamental. De la dafin se utilizează frunzele, fie în stare naturală, fie uleiul esenţial din frunze. Şi uleiul din fructe, ce se obţine doar pe cale industrială, poate fi folosit drept condiment. 

Excelent stimulent digestiv
    În România se cunosc prea puţine date despre caracteristicile terapeutice ale frunzelor de laur. La noi, acestea sunt utilizate mai ales pentru a da aromă deosebită mâncărurilor. Frunzele proaspete de laur sunt foarte puternic aromate, dar  sunt uşor amare. Pentru a scăpa de această amărăciune, producătorii usucă frunzele printr-un procedeu special, care, de altfel, îmbunătăţeşte şi aroma. Dafinul este un excelent stimulent digestiv. Mărunţiţi foarte fin câteva frunze uscate şi administraţi persoanei care are nevoie circa un gram din această pudră, neapărat amestecat cu o linguriţă cu miere. Dafinul are, totodată, şi proprietăţi carminative, diaforetice, expectorante şi detoxifiante.
Read more: Farmacia Verde - Dafinul îndepărtează răceala

Farmacia Verde - Prazul, tonic al sistemului nervos

Cunoscut din antichitate şi slăvit în papirusurile egiptene, prazul este un remediu ideal în tratarea a nu mai puţin de 50 de maladii.

Laxativ de excepţie
     Ruda mai puţin usturătoarea a cepei, prazul, bogat în sodiu, potasiu, calciu, fier, fosfor, dar şi în vitaminele A, B1, B2, C, precum şi în mucilagii, este considerat un puternic diuretic, dar şi un aliment ideal pentru suferinzii de stomac, anemie, reumatism sau ficat. Leguma este totodată un excelent tonic al sistemului nervos, laxativ de excepţie, calmant al tractului digestiv, un foarte bun emolient şi expectorant şi, nu în ultimul rând, un adjuvant de nădejde în tratarea aterosclerozei. 

Tratează angina pectorală  
     O cură cu praz ajută la detoxifierea organismului, la tratarea bronşitei, hemoroizilor, constipaţiei, larigintei, fiind recomandat de specialişti şi în artrită, gută, afecţiuni ale căilor renale, obezitate, dureri cardiace, tuse, furunculoză şi chiar în… sterilitate. Se utilizează sub formă de decoct preparat în felul următor: planta se toacă, mărunt şi se pun la fiert cantităţi egale de legumă şi de apă. Se fierb 30 de minute, se lasă la răcit şi se consumă trei căni pe zi. În cazul afecţiunilor pectorale, se utilizează un sirop din decoct foarte concentrat, ce se amestecă bine cu câteva linguriţe cu miere. Se consumă o linguriţă de patru ori pe zi. Celor care suferă de angină pectorală le sunt de un real ajutor gargarele făcute cu decoct de praz. 
Read more: Farmacia Verde - Prazul, tonic al sistemului nervos

Farmacia verde - 3 ponturi pe săptămână

- O terapie şoc în tratarea răcelilor constă în administrarea a şase-şapte căni cu infuzie de busuioc, îndulcită cu miere, băute la intervale de 15-30 de minute una de alta;

- Pentru combaterea sindromului premenstrual este util să se ia timp de o lună 10-15 picături de tinctură de Potentilla de trei ori pe zi, crescând doza la 20-25 de picături înainte şi în timpul menstruaţiei;

- În cazurile de laringită se amestecă o jumătate de pahar cu suc de lâmâie cu un pahar cu miere, se pun la fiert câteva minute la foc mic; se ia câte o linguriţă din acest amestec la fiecare cinci minute.