Salată de vinete. Vinete pane. Tocăniţă. Multe şi gustoase sunt preparatele pe bază de pătlăgea vânătă, aşa după cum este cunoscută vânăta. Cum suntem în plin sezon al acestor legume, vă anunţăm că o cură cu vinete vă hidratează şi vă purifică organismul. Astfel, în afară de conţinutul ridicat de apă, vinetele conţin potasiu (bun pentru stimularea inimii), magneziu (luptă contra stresului), calciu (pentru întărirea sistemului osos), vitaminele A şi C.
Astmul bronşic este un sindrom inflamator cronic al căilor aeriene, ce apare la persoane cu susceptibilitate genetică şi se manifestă prin obstrucţie bronşică reversibilă, parţial sau complet, spontan sau sub tratament. Boala se caracterizează prin manifestarea spasmului muşchilor netezi bronşici, edemului şi inflamaţiei mucoasei bronşice.
Declanşat de factori alergeni
Astmul bronşic poate fi cauzat de substanţe alergene (polen, acarieni, pene), dar şi de alţi factori, printre care enumerăm: aspirina, infecţiile, fumatul, sinuzita, efortul fizic. În cazul în care nu este tratat corespunzător sau organismul nu răspunde la tratament pot apărea diverse complicaţii, printre care se numără: insuficienţa respiratorie sau pneumotoraxul (acumulare de aer în spaţiul dintre plămâni şi peretele toracic).
- Ceaiul de nalbă este recomandat (intern) în cazul inflamaţiilor căilor respiratorii precum şi în infecţiile renale şi tulburările gastrointestinale;
- Alergia poate fi prevenită dacă luaţi zilnic două linguriţe cu pulbere de rădăcină de brusture şi două linguriţe cu trei-fraţi-pătaţi.
Pe lângă savoarea lor deosebită, strugurii au şi importante calităţi nutritive şi curative, ce îi recomandă în probleme de sănătate dintre cele mai diverse. Vitaminele ce se găsesc în principal în compoziţia lor sunt: A, C, B1, B2 şi PP. Sărurile minerale sunt şi ele prezente din plin: fier, potasiu, calciu, fosfor, mangan, magneziu, clor, siliciu, acestea ajutând organismul în recuperarea echilibrului natural.
Nimic nu este la voia întâmplării în natură. Acesta este un lucru care se ştie de foarte multă vreme. De aceea, pentru cei care au citit romanul „Codul lui Da Vinci”, scris de americanul Dan Brown, nu a fost deloc o surpriză să afle că plantele, animalele şi organismul omenesc sunt caracterizate de raporturi dimensionale, ce se apropie de acelaşi număr: 1,618. De exemplu, seminţele de floarea-soarelui sunt dispuse sub formă de spirală, raportul dintre diametrele oricăror două spire alăturate fiind de 1,618. De asemenea, corpul omenesc este constituit din „segmente” ale căror raporturi proporţionale sunt întotdeauna egale cu 1,618.
Nimic nu e întâmplător!
Tot aparent surprinzătoare ar putea părea analogia dintre organele din corpul uman şi diverse legume sau fructe. Cu toate acestea, pe măsură ce veţi citi rândurile următoare, vă veţi convinge. Exemple? Nenumărate, după cum urmează: - Morcovul şi ochiul. O felie de morcov (obţinută prin tăiere transversală) seamănă destul de mult cu ochiul uman. Deşi această potrivire se opreşte aici, legătura dintre ochi şi morcov continuă: conform farmaciei verzi, prin consumul de morcovi cruzi sau de suc de morcov se măreşte fluxul sangvin către ochi; - Strugurii şi inima. Fructele specifice toamnei sunt aşezate într-un ciorchine ce are forma unuia dintre cele mai importante organe umane: inima.
Arnica este o plantă cu proprietăţi înrudite cu ale echinaceei, stimulând imunitatea căilor respiratorii superioare. În acelaşi timp, arnica este folositoare tuturor celor care sunt sensibili la frig şi au mereu extremităţile reci. În cazul răcelilor ce au afectat gâtul şi nasul este bine să se administreze câte patru-cinci doze pe zi, dar copiilor de peste 7 ani li se pot da doar câte cinci-zece picături de tinctură de trei ori pe zi, până la slăbirea efectelor bolii. Se poate face şi gargară în cazul infecţiilor în gât, folosind una-două linguriţe cu tinctură de arnică într-un pahar cu apă, fără a se înghiţi conţinutul. Persoanele care suferă de sensibilitate crescută la frig pot fricţiona cu tinctură de arnică extremităţile membrelor şi toracele, iar după aceea vor aplica un strat subţire din unguent de muşeţel.
Rană superficială a mucoasei bucale, afta are forma unei ulceraţii dureroase, bine delimitate, de culoare albă (în majoritate), înconjurată de o membrană roşiatică. Deşi aftele mici se vindecă de la sine în decursul a zece zile, fără a lăsa cicatrice, puteţi scăpa de ele mai repede dacă vă folosiţi de proprietăţile terapeutice ale plantelor. Este de preferat să scăpaţi de afte în timp cât mai scurt, deoarece sunt foarte dureroase, mai ales în timpul mestecatului. Motivele formării aftelor nu sunt foarte bine cunoscute, însă se ştiu câteva elemente ce favorizează apariţia acestora. Printre aceste cauze se numără factorii ereditari, anumite alimente (brânza cu mucegai, nucile, alunele, ciocolata, caisele, ananasul, căpşunile, zmeura, lămâia etc.), trauma fizică (muşcarea mucoasei bucale, aparatele dentare şi protezele, perierea agresivă a dinţilor) etc. Plantele cu efecte excelente în tratarea aftelor sunt: salvia, busuiocul, sulfina şi trandafirul.
Că o persoană nu seamănă fizic una cu alta ştim toţi. Un alt lucru la fel de cunoscut este acela că nici reacţiile noastre la diverşi stimuli externi nu sunt identice. Sunt persoane peste care emoţiile sau schimbările bruşte de vreme trec fără probleme. Există totuşi oameni fie meteo sensibili, fie mai emotivi, la care stimulii externi fac adevărate ravagii: palpitaţii, dureri în zona inimii şi chiar senzaţia de nod în gât.
Ţineţi sticlele într-un loc răcoros şi întunecos
Pentru a scăpa de aceste aspecte neplăcute, nu este cazul să vă „îndopaţi” cu medicamente, care nu numai că pot avea reacţii adverse, ci vă pot şi scoate ceva bănuţi din buzunar. Cea mai eficientă metodă care se poate aplica în acest sens este consumul de vin de pătrunjel. Iată două reţete ce v-ar putea scoate din „necaz”:
Read more: Farmacia Verde - Vinul de pătrunjel vă scapă de palpitaţii
Atunci când, deşi beţi foarte multe lichide, organismul dumneavostră nu elimină urină, putem vorbi despre blocaj renal. Acest blocaj poate fi cauzat fie de o răceală puternică, fie de existenţa calculilor renali (pietre la rinichi). Medicamentele diuretice, alături de plantele cu aceleaşi efecte, vă pot scăpa de această neplăcută situaţie.
Cozile de cireş, un adjuvant puternic
Ca plante cu efecte diuretice vă amintim frunzele de mesteacăn, coada-calului, coada-şoricelului, dar şi frunzele de soc, mătasea de porumb sau cozile de cireşe. Două reţete de amestecuri diuretice, de altfel şi cele mai eficiente, vă vom prezenta mai jos. - Amestecaţi 12 g frunze mărunţite de fragi cu 12 g flori de soc şi 30 g coada-şoricelului. O lingură cu acest amestec se va pune la fiert într-o cană cu apă. După ce se fierbe în clocot timp de două-trei minute, se lasă la răcit.
Cu toate că este denumită şi „Floarea toamnei”, simbolizând nobleţea în cultura chineză, crizantema are şi proprietăţi terapeutice. Puţini ştiu că frumoasa crizantemă are rolul unei plante medicinale. Chiar şi în zilele noastre, femeile din China beau ceai de crizantemă în loc de cafea, pentru a curăţa organismul de toxine. Anticii chinezi credeau că nobila floare, capabilă să îndure vremea rece (gerul, chiciura şi chiar zilele de început de iarnă), a atras „sufletul cerului şi al pământului”, căpătând în acest fel proprietăţi vindecătoare.
- După mese îmbelşugate, ajutaţi-vă corpul să scape de resturile nefolositoare cu ajutorul unui laxativ uşor. Pentru a-l prepara, amestecaţi sucul de la o lămâie cu un vârf de cuţit de sare şi agitaţi energic până capătă un aspect lăptos. Beţi sucul înainte de culcare şi veţi scăpa de constipaţie; - 20 de minute de băi de şezut cu infuzie de coada-calului, calde, cu temperatură ce creşte progresiv, sunt benefice bolnavilor de adenom de prostată. Faceţi acest lucru de trei ori pe săptămână;
- Dacă vă ustură gâtul, vă curge nasul şi vă lăcrimează ochii, puneţi pe o tablă încinsă două linguri cu mălai şi staţi cu nasul deasupra fumului produs, amestecând continuu. În plus, beţi seara, înainte de culcare, un terci, ca o mămăligă subţire, în care puneţi o bucată de unt cât o nucă.
Terciul trebuie băut cât de fierbinte puteţi. A doua zi sunteţi ca noi.

