Main menu

header

  Masajul este una dintre cele mai eficiente metode de a scăpa de celulită. Efectuat corect, el acţionează ca un drenaj şi favorizează diminuarea retenţiei apei şi eliminarea toxinelor. În saloanele de remodelare corporală, masajul anticelulitic este practicat cu succes de ani buni, însă preţurile sunt destul de mari. El poate fi realizat şi acasă dacă vă însuşiţi câteva sfaturi esenţiale.

Mişcări circulare, cu intensitate crescută progresiv

  Începeţi prin masarea picioarelor de jos în sus, cu mişcări circulare. Apoi masaţi  abdomenul, prin efleuraj circular, în sensul acelor de ceasornic. Urmează etapa a doua, în care aplicaţi apăsări mai profunde, cu rădăcina palmei şi palma, tot în sens circular. După aceea, prin frământare cu ambele mâini suprapuse, masaţi abdomenul, din dreapta, de jos în sus, apoi pe orizontală către partea stângă superioară şi la final, în jos, către partea stângă inferioară. Etapa a treia se termină cu fricţiuni uşoare circulare, executate cu rădăcina palmei. Cea de-a patra etapă a masajului cuprinde ciupituri, bătăi executate în toate părţile, iar la final faceţi vibraţii uşoare şi efleuraj pentru relaxare.
  După ce aţi efectuat toate aceste mişcări, masaţi cu fermitate şoldurile şi fesele prin mişcări de palpare-rulare. Prindeţi pielea între degetul mare şi arătător şi rulaţi-o, urcând dinspre coapse spre şolduri. Creşteţi progresiv intensitatea mişcărilor, de la periferie către centru.

Evitaţi sedentarismul

  Masajul local anticelulitic poate dura de la zece la 20 de minute.
  Pentru ca manevrele să fie executate mai uşor, aplicaţi o cremă anticelulitică sau orice alt tip de loţiune. Câteva picături de ulei de masaj stimulează circulaţia sângelui, iar uleiul de lavandă este recunoscut pentru efectul calmant. Celulita cauzată de sedentarism poate fi tratată prin masaj şi mişcare.
Mersul pe jos pe distanţe mari poate fi foarte util. De asemenea, urcatul scărilor este un exerciţiu foarte bun.
  Se recomandă ca seara, după duş, să folosiţi o cremă anticelulitică, iar o dată la două săptămâni să efectuaţi un peeling corporal pentru a îndepărta celulele moarte şi pentru deschiderea porilor.
Cristina Tache
Manevre de bază
- Efleurajul este netezirea pielii prin alunecări uşoare şi ritmice ale mâinilor;
- Frământatul se efectuează prin apăsări, apucări sau ciupituri; Fricţiunile se execută cu muchia mâinii sau prin pălmuiri uşoare; Alte mişcări ce pot fi folosite sunt presiunea cu palmele întinse sau cu pumnul strâns, vibrajul cu mişcări oscilatorii ritmice sau cernutul (se prinde ţesutul adipos şi se mişcă precum într-o sită).