Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Majoritatea femeilor se confruntă cu o afecţiune ce dă adesea bătăi de cap: celulita. Aceasta are mai multe grade şi se instalează pe picioare, pe coapse, pe fese, chiar şi pe abdomen. Există o mulţime de creme şi de loţiuni în comerţ, care mai de care mai costisitoare, cu prospecte ce promit minuni. Adevărul este că de celulită nu se scapă extrem de uşor. Regimul de viaţă fiind cel mai important aspect, apoi exerciţiile fizice şi tratamentul din exterior. Pentru cel din urmă, vă oferim o soluţie ieftină şi la îndemână.

Deshidratarea favorizează apariţia celulitei

Pentru a scăpa de celulită, trebuie să aveţi o alimentaţie sănătoasă, bazată pe multe legume şi fructe crude sau uşor preparate, carne fără grăsimi şi deserturi uşoare, să evitaţi făina de grâu, zahărul şi alimentele procesate extrem, precum mezelurile, sucurile din comerţ, fie ele carbogazoase sau nu, şi dulciurile. Apoi, consumaţi minimum doi litri de apă pe zi. Apă, nu orice alt lichid, deoarece apa este singura care ajută la eliminarea toxinelor din organism. Deshidratarea chiar este un factor favorizant al apariţiei celulitei. Şi, nu în ultimul rând, faceţi mişcare cel puţin o oră zilnic. Dacă reuşiţi să adoptaţi un stil de viaţă sănătos, eliminarea celulitei se va face mult mai uşor.

Pasta din ulei de măsline şi din zeama citricelor este eficientă

De aspectul de „coajă de portocală” al pielii puteţi scăpa chiar cu ajutorul cojilor de portocală. Şi cum tot ne aflăm în sezonul lor, atunci când le consumaţi păstraţi cojile, pe care puteţi să le uscaţi pe sobă sau pe calorifer. Acest lucru va parfuma şi locuinţa dumneavoastră. După ce s-au uscat bine, mărunţiţi cojile, apoi râjniţi-le mărunt, ca de dimensiunea mălaiului. Amestecaţi pulberea din coji cu ulei de măsline şi cu zeamă de portocală, iar cu pasta obţinută realizaţi, după duş, un peeling energic pe zonele afectate de celulită. Cojile de portocală vor exfolia celulele moarte ale pielii şi vor pune sângele în mişcare, ajutând astfel la topirea grăsimilor din acele zone. Uleiul de măsline va hidrata pielea proaspăt curăţată, ajutând la menţinerea elasticităţii acesteia şi prevenind apariţia vergeturilor sau extinderea lor în cazul în care există deja, iar vitamina C conţinută de zeama de portocală va reda strălucirea pielii. După peeling, lăsaţi ingredientele să mai acţioneze 20 de minute, apoi clătiţi-vă cu apă caldă.

SFAT. Pentru a avea un efect simţitor, aplicaţi acest tratament o dată sau de două ori pe săptămână, în funcţie de gradul celulitei.