Main menu

header

565 5 1de Valeria Ispas

Menținerea podoabei capilare este mereu în centrul preocupărilor legate de frumusețe, în special ale femeilor. Pentru că tendințele anului 2016 au fost deja lansate, am selectat pentru dumneavoastră câteva sfaturi despre întreținerea părului și coafarea lui. Ele au fost prezentate într-un seminar adresat iubitoarelor de frumusețe de către George Popescu (foto), câștigătorul concursului „Cel mai bun hairstylist din România - 2015”.

Medula menține elasticitatea și forma coafurii

Cunoașterea structurii firului de păr ne ajută să înțelegem ce se întâmplă cu părul nostru și, drept urmare, să-l îngrijim mai bine.

El este alcătuit dintr-o structură solidă de proteină, denumită cheratină, cu lipide încorporate, care dau elasticitate firului de păr. Cheratina reprezintă acelaşi tip de proteină din care sunt compuse şi unghiile.

Stratul interior (sau medula), mai prezent în firele groase de păr și care aproape că lipseşte la părul subţire, este cel care menține elasticitatea și forma coafurii. Stratul mediu, cunoscut sub numele de cortex, asigură simultan fermitatea, pigmenții de culoare şi textura părului. Stratul din exterior, cunoscut drept strat cuticular (cuticula), este subţire şi incolor şi serveşte drept înveliş protector al cortexului. El are structura unor solzi, care pot fi închiși sau deschiși. Când aceștia sunt închiși, firul de păr este sigilat, acesta păstrându-și culoarea și toate celelalte caracteristici. Din acest motiv, scopul nostru este să menținem firul de păr în această stare.

Temperatura apei de spălare determină nivelul de sebum

Șamponarea este un proces extrem de important. Alegerea tipului de șampon potrivit este la fel de importantă ca și temperatura apei de spălare.

O temperatură ridicată a apei face ca solzișorii care formează stratul protector al firului de păr să se deschidă, iar glandele sebacee (aflate la rădăcina firului de păr) să secrete în exces, adică să se îngrașe părul. Din acest motiv se recomandă folosirea apei călduțe pentru spălare, iar pentru limpezire, temperatura apei trebuie redusă treptat, astfel încât apa rece să sigileze firul de păr după ce s-a realizat spălarea, respectiv, aplicarea balsamului sau a măștii.

În ceea ce privește alegerea șamponului, pe lângă criteriile de nivel de sebum (păr gras, uscat sau normal), mai trebuie ținut cont dacă se aplică pe un păr vopsit sau nu. Pentru părul vopsit trebuie ales un șampon special destinat, întrucât acesta conține pigmenți care mențin culoarea și agenți care o sigilează în interiorul firului de păr.

Șamponul uscat înlătură mirosurile neplăcute

565 5 2O alternativă modernă pentru curățarea părului este șamponul uscat. Acesta este extrem de folositor pentru persoanele cărora acesta li se îngrașă imediat după spălare. Aplicarea lui poate amâna momentul spălării clasice, iar agenții de absorbție a sebumului ajută mult la reducerea acestuia în timp. În plus, elimină mirosurile neplăcute, cum ar fi cel de fum de țigară. Aplicarea lui se face în funcție de recomandările producătorului, dinspre vârf spre rădăcină sau, dimpotrivă, cu capul lăsat în jos, de la rădăcină spre vârf. Acest lucru depinde de conținutul de agent de fixare.

Balsam versus mască

Balsamul este destinat celor care se spală frecvent pe păr, el facilitând descurcarea și hidratarea. Pentru tratarea problemelor specifice părului și menținerea acestuia într-o formă cât mai bună se folosește masca. Aceasta conține mai mulți agenți nutritivi, iar aplicarea ei trebuie făcută pe părul spălat și aproape uscat, pentru a facilita absorbția acesteia. Aplicarea pe firul de păr îmbibat cu apă reduce semnificativ eficiența acesteia.

Masca trebuie menținută pe scalp timp de cel puțin zece minute, iar o mască profesională poate fi ținută până la o oră.

Este recomandată aplicarea unei măști la un interval de timp de șapte până la 30 de zile, în funcție de structura firului de păr. Un fir subțire sau uscat are nevoie de o aplicare mai frecventă.

Diferența dintre ulei și ser

Serul pare a avea aceeași textură ca și uleiul, dar acesta conține silicon, conferă strălucire părului și nu îl hrănește în niciun fel, pentru că nu pătrunde în acesta. Uleiul de păr conține un amestec de substanțe nutritive, în special un procent semnificativ de ulei de argan, care la unele produse poate ajunge până la 40%. Este importantă hrănirea podoabei capilare, pentru menținerea sănătății acesteia.

Numărul firelor de păr variază de la 85.000, la persoanele cu păr roşu, până la 150.000, la cele blonde, ceea ce înseamnă între 300 şi 900 de fire pe centimetru pătrat. Firul de păr are o grosime de 0,08 mm şi creşte între 0,1 mm şi 0,2 mm pe zi

Ponturi pentru a avea podoaba capilară sănătoasă

Câteva dintre ritualurile noastre privind podoaba capilară ne ajută să o întreținem sau, dimpotrivă, îi pun în pericol integritatea. Iată câteva sfaturi avizate:

  • placa de păr trebuie folosită la temperatura de 185°C, folosirea la temperaturi mai înalte distruge iremediabil stratul cuticular;
  • părul ud se piaptănă cu perii speciale. În absența unei astfel de perii se evită pieptănarea acestuia cât timp este ud, întrucât este foarte fragil;
  • când este coafat sau buclat, părul nu se piaptănă dinspre rădăcină către vârf. Se începe aproape de vârfuri, iar apoi se avansează către rădăcină, pentru a evita ruperea lui;
  • fixativul se aplică de la o distanță de minimum 30 cm, prin mișcări circulare;
  • teoria referitoare la aplicarea uleiului pur de argan sau a altor tipuri de ulei este falsă, întrucât agenții prezenți în uleiurile speciale facilitează pătrunderea acestuia în păr, lucru care nu se întâmplă în cazul celor pure decât în mică măsură. Din acest motiv este de preferat folosirea unui ulei special destinat tratării podoabei capilare;
  • taparea părului se face cu o perie specială, din fir natural. Fixativul se aplică în acest caz după tapare.

Tendinţele anului 2016

565 5 3565 5 4Pentru acest an revine în trend coafura anilor ’70, caracterizată de foarte mult volum. Spre deosebire de acea perioadă, ea nu va fi foarte finisată, ci va beneficia de flexibilitate, ca să dea impresia că se află în mișcare. Produsele moderne de styling permit acest lucru.

Pentru cele care doresc să-și aranjeze părul acasă, hairstylistul George Popescu recomandă folosirea unor bigudiuri cu scai, adaptate lungimii firului de păr (cele subțiri, pentru părul scurt, cele cu diametru mare, pentru cel lung). Acestea se aplică pe calotă, dinspre frunte spre ceafă. Un număr de şapte-opt bigudiuri este suficient pentru a crea volum și bucle lejere, adică pentru a fi în tendințe.

Ele trebuie aplicate imediat după uscarea părului, pentru că stratul cuticular rămâne deschis în primele 30 de minute.

Părul se usucă ținând capul în jos, pentru a dobândi volum, iar apoi se aplică bigudiurile. Dacă dorim să menținem cât mai mult timp coafura, se recomandă folosirea aerului rece la final, înainte de scoaterea bigudiurilor.