Main menu

header

  După ce a mâncat dulciuri, pizza şi paste ca să ajungă la kilogramele pe care le cerea personajul său din filmul „Jurnalul lui Bridget Jones”, Renée Zellweger a slăbit rapid mâncând carne cu salate şi făcând mult sport.
Cura de... îngrăşare

  Ca s-o întruchipeze pe Bridget Jones, grăsuţa obsedată de siluetă şi de dragoste, actriţa Renée Zellweger a trebuit să se îngraşe mai mult de zece kilograme pentru fiecare dintre cele două părţi ale filmului. „Mâncam câte şase pizza pe zi, trei cutii de bomboane, plus paste cu parmezan, unt, smântână şi sandvişuri cu unt de arahide”, declara Renée Zellweger după prima parte a „Jurnalului”. Pentru a doua parte, actriţa a avut la dispoziţie şase săptămâni ca să treacă de la măsura 6 la măsura 14. Cuvântul-cheie al dietei de îngrăşare pare să fi fost „gogoşi”: „A trebuit să mănânc câte 20 de gogoşi pe zi, timp de cinci săptămâni, ca să mă îngraş”. „Antrenamentul” pentru rol a presupus lipsa oricăror excerciţii fizice şi îngurgitarea a aproape 4.700 de calorii pe zi. Micul dejun era compus dintr-un „Big Mac” cu o porţie mare de cartofi prăjiţi, pateuri şi un milkshake din lapte cât mai gras. La prânz mânca „doar” pizza, sandvişuri cu unt de arahide, cipsuri şi gogoşi. La cină dădea gata un platou cu spaghetti Bolognese, cartofi şi unt.

Înapoi la „măsura zero”

  După terminarea filmărilor, actriţa a ajuns, în mai puţin de o lună, la greutatea pe care o avea înainte de film! Când a reintrat în clubul „măsura zero” de la Hollywood, Renée avea faţa trasă, îmbătrânită şi picioare scheletice. Paparazzii de la ziarele de scandal au fotografiat-o aruncând pâinea şi legumele din sandvişuri ca să mănânce numai carnea. Iar apropiaţii au şoptit presei că plinuţa „Bridget” scapă rapid de kilograme cu dieta Atkins. Acest regim reduce drastic numărul de carbohidraţi (glucide), în ideea că, lăsat fără „dulce”, corpul va fi nevoit să-şi ia energia din stratul adipos. Atkins se ţine două săptămâni, în care se pot mânca doar carne, preparată în orice fel (dar nu mai mult de o bucată de dimensiunea unei palme la o masă), ouă şi brânză grasă.  

Fructe cu ţârâita

  Cantitatea de carbohidraţi e restrânsă la 20 g pe zi şi poate veni numai din salată verde, castraveţi, varză, dar nu roşii, morcovi sau mazăre. În a doua fază este crescut treptat numărul de carbohidraţi, ce pot proveni din legume, dar şi din câte un pumn cu alune sau cu seminţe, iar în a treia fază deja se pot mânca, într-o anumită limită, fructe cu un conţinut mic de glucide (zmeură, citrice etc.). A patra fază a dietei Atkins este... pentru restul vieţii. Carnea, brânzeturile, ouăle şi legumele rămân alimentele de bază, dar se consumă, cu destulă zgârcenie, şi fructe, câteva feliuţe de pâine, un pătrăţel de ciocolată neagră etc.
Ana Trifan
Controversata dietă Atkins

  Atkins este o dietă cu care se slăbeşte rapid, dar care însă poate da mari bătăi de cap organismului, prin obosirea ficatului, creşterea colesterolului sau apariţia unor pietre la rinichi, din cauza consumului mare de proteine de origine animală. Renée nu a spus niciodată că respectă regulile dure de la Atkins, dar a recunoscut că dieta ei se bazează pe ton şi carne rece, combinate cu salate din care lipseşte sosul. Şi apoi, mult sport şi yoga. Pe deasupra, diva se consideră norocoasă, pentru că nu are poftă de dulciuri.