Main menu

header

631 5 1de Luana Mare

Naşterea naturală, pierderea în greutate sau înaintarea în vârstă sunt tot atâtea situaţii care pot aduce modificări în corpul femeilor, iar zona intimă poate avea de suferit. Fie că vorbim despre incontinenţa urinară, despre dilatarea şi laxitatea ţesutului vaginal, despre disconfortul cauzat de cicatrice, toate îşi pot găsi rezolvarea prin repararea ţesuturilor din zona intimă cu ajutorul laserului CO2RE. Despre felul în care mămicile pot să-şi redobândească supleţea şi confortul intim printr-o metodă nechirurgicală ne-a vorbit doctor Cesar Arroyo (medalion), de la Hospitales de Madrid.

„Procedura poate rezolva şi incontinenţa urinară”

- Ce reprezintă terapia cu laser CO2RE?

- Este o procedură intimă, nechirurgicală, cu laser, pentru repararea ţesuturilor din zona intimă. Este o metodă nouă în România, dar pe larg utilizată în străinătate. Femeile din Spania, din SUA sunt foarte interesate de această procedură, cu efecte spectaculoase. Fie că vor să-şi îmbunătăţească viaţa sexuală, fie că vor doar să-şi înfrumuseţeze zona intimă, apelează la procedura cu laser pentru refacerea ţesuturilor. Există trei evenimente importante care marchează viaţa intimă a femeilor: naşterea, menopauza şi perioada de după menopauză. După ce a născut, mămica se poate confrunta cu dilatarea şi cu laxitatea ţesutului vaginal, cu atrofia vaginală sau chiar cu incontinenţa urinară. De asemenea, femeile ajunse la menopauză pot avea aceleaşi probleme, şi toate acestea se pot rezolva cu ajutorul laserului. Acestea sunt situaţiile cel mai frecvente.

- Ce alte suferinţe mai poate rezolva procedura cu laser?

- Mai poate fi utilizată pentru înlăturarea definitivă a părului de prisos, împotriva obezităţii locale, adică a obezităţii zonei numite „muntele lui Venus”, poate „şterge” vergeturile din zonă, poate corecta asimetrii ale labiilor, hipertrofia acestora, discromiile din zona intimă, tratează chiar infecţiile cu HPV. De asemenea, este utilă în cazurile de uscăciune vaginală de după radioterapie în perioada tratamentelor oncologice. Mai poate fi utilizată pentru tratarea prolapsului vezicii urinare, dar şi a altor leziuni din zona intimă.

„Favorizează producţia de colagen şi de elastină din ţesuturi”

631 5 2- Există şi alte opţiuni pentru a remedia aceste suferinţe?

- Prima opţiune în cazul laxităţii ţesutului vaginal este fizioterapia, dar presupune exerciţii fizice care se fac pe o perioadă îndelungată, iar multe femei nu au timpul necesar pentru exerciţii şi preferă o modalitate mai simplă, mai rapidă şi cu mai puţin efort. Ei bine, laserul este această modalitate. Încă de a doua zi, pacienta poate să-şi reia activitatea zilnică. Am folosit în trecut alte proceduri pentru acest tip de tratament al vaginului, însă tehnologia laser, de impact fracţionat, este eficientă şi pentru ţesuturile cu mucoasă.

- Cum rezolvă laserul aceste situaţii?

- Aparatul are aplicatoare de unică folosinţă, concepute pentru zona intimă a femeilor atât internă, cât şi externă. Aceste dispozitive ating zona ce trebuie tratată şi emit unde laser. Durează 20 de minute, iar laserul acţionează asupra apei din ţesuturi. Se produce o încălzire a zonei, ceea ce generează un răspuns biologic: creşte producţia de colagen şi de elastină în ţesuturile respective. Este un tratament sigur şi eficient. Nu arde, nu taie, nu doare, iar 95% dintre paciente spun că au constatat îmbunătăţiri semnificative după intervenţie. Tonifiază regiunea intimă şi redă mobilitatea şi supleţea locală. Femeile se vor simţi mai bine, mai sigure pe ele, mai încrezătoare. Aplicatorul extern al modulului se foloseşte pentru a trata distrofia şi discromia vulvei, îmbunătăţind astfel aspectul zonei intime. Medicul are opţiunea de a aduce pigmentul la suprafaţă şi de a coagula ţesutul, cu scopul stimulării producţiei de colagen şi elastină, într-un mod agil, prin selectarea opţiunilor de pe ecranul aparatului. Aplicatorul intern se foloseşte pentru ablaţia şi coagularea ţesutului din canalul vaginal şi pentru remodelarea ţesutului conectiv din interiorul vaginului. Efectele sunt reducerea laxităţii, îmbunătăţirea lubrifierii şi ameliorarea simptomelor anumitor afecţiuni ale zonei intime, precum senzaţii de arsură şi dureri în momentul actului sexual. Mai poate acţiona şi chirurgical, în sfera labioplastiei, exciziei tumorilor şi a negilor şi îndepărtării ţesutului nedorit din zona intimă.

- Cât durează efectele procedurii? Sunt necesare noi intervenţii?

- Pot dura câţiva ani, dar efectele se pot pierde în cazul unei noi sarcini sau dacă intervin modificări semnificative de greutate. Majoritatea pacientelor observă şi simt o îmbunătăţire chiar după prima şedinţă. Cu toate acestea, pentru rezultate optime, se recomandă trei şedințe, la distanţă de patru săptămâni.

- Există interdicţii pentru utilizarea acestei proceduri?

- Procedura nu este recomandată femeilor însărcinate. De asemenea, necesită precauţie în cazul alergiilor la diverse medicamente. Pacienta trebuie să anunţe înainte medicul care efectuează intervenţia dacă are alergie la medicamente, dacă se află în tratament pentru o infecţie vaginală, cervicală sau pelviană. Nu necesită anestezie, incizii sau suturi, iar procedura nu are efecte secundare. Şedinţa durează puţin, iar efectele sunt incontestabile.

Rejuvenarea vaginală presupune combinarea unor proceduri precum vaginoplastia (îngustarea vaginului) şi labioplastia ori vulvoplastia (remodelarea labiilor sau a vulvei)

Psihoterapeut Luiza Udrea: „E un răspuns pentru confortul emoţional al femeilor“

631 5 3Doctor Luiza Udrea (medalion), psihoterapeut, spune că un alt aspect al acestei proceduri este îmbunătăţirea stării psihice a femeii.

- Cum susține procedura confortul emoțional al femeilor?

- După ce a născut, femeia are, de obicei, un nou rol identitar, acela de mămică. Feminitatea dispare pentru o perioadă, viaţa sexuală este afectată, ca şi viaţa de cuplu. Suntem corp, minte şi emoţii şi trebuie să avem grijă de fiecare dintre aceste componente. De aceea, este foarte important acest aspect intim al femeilor. O mămică trebuie să se îngrijească de emoţiile sale, de trupul său şi să poată fi în continuare şi parteneră în cuplu, şi mămică. Viaţa normală presupune şi contact intim în cuplu. Iar calitatea vieţii intime depinde şi de disponibilitatea emotivă a femeii şi, implicit, de încrederea în ea. În practica mea ca psihoterapeut am observat că femeilor care au suferit modificări ale zonei intime după naştere sau în perioada de menopauză le-a scăzut şi stima de sine. Ei bine, aceste proceduri de remodelare vaginală vin cu un răspuns pentru confortul emoţional al femeilor, pentru starea lor de bine.