Main menu

header

639 4 1de Roxana Istudor

Nici nu s-au iscat bine zvonurile despre o răsturnare a datelor modei actuale pe segmentul genelor - mai exact renunțarea la genele false în favoarea celor naturale -, că producătorii celor dintâi s-au grăbit să scoată pe piață ceva irezistibil: genele false cameleonice, care își pot schimba culoarea în timp ce sunt purtate.

Strălucesc și se mișcă

Invenția este considerată revoluționară. Practic, la prima vedere, extensiile par cele binecunoscute, dar, în realitate, au LED-uri interactive, arată producătorul lor, designerul Tien Pham, care le-a denumit „F. Lashes”. Funcționează simplu: extensiile se lipesc de genele naturale cu un gel obișnuit. Apoi, la ceafă, de păr, este atașată cu ajutorul unui clips o minusculă baterie de ceas, legată de gene cu ajutorul a două fire extrem de subțiri. Prin apăsarea unui buton, genele strălucesc, își schimbă culoarea sau chiar se mișcă! Grație succesului înregistrat la lansare, producătorul intenționează să le realizeze în variante roz, roșu, albastru, bleu, alb, galben și verde și să le facă accesibile publicului larg.