Main menu

header

802 5 1de Călin Popa şi Daniel Şuta

Așteptările publicului care dorește să-și aleagă parfumul preferat fără să se expună în magazine căutând și testând cu orele au dus la lansarea unei biblioteci-aplicație revoluționare, care dă posibilitatea identificării notelor olfactive preferate din 5.000 de opțiuni.

Se pot descifra mai ușor ingredientele

Wikiparfum este o sursă unică și accesibilă de a afla tot ce este de aflat despre mirosurile preferate care sunt încorporate în parfumul favorit. Cu doar câteva click-uri, această Wikipedia a parfumurilor permite nu doar informație vastă despre ingredientele care stau la baza parfumurilor, ci oferă și posibilitatea ca doritorii să descopere parfumuri cu ingredientele similare sau alternative cu cele căutate. „Cu acest atelier al alchimistului am descoperit că oamenii au nevoie să înțeleagă care sunt ingredientele dintr-un parfum. Nu este foarte simplu pentru un producător să explice baza sau nota de vârf, așa că am recurs și la o vizualizare a parfumurilor, în așa fel încât atunci când o persoană miroase ceva și are în gând imaginea, poate descifra mai ușor compo- nentele. În acest fel, mirosul devine mai precis”, declară Camila Tomas, vicepreședinte al Puig, compania care a creat Wikiparfum.

Asistență pentru comercianți

802 5 2Această unealtă digitală intrată în lumea frumuseții este destinată iubitorilor împătimiți de parfumuri, dar poate fi adaptată oricăror categorii de public. În același timp, poate deveni și un ajutor pentru comercianți. „Cei care vând aceste produse pot, cu ajutorul Wikiparfum, să-i ajute pe clienții care încă nu știu ce-și doresc să identifice formula căutată cu ajutorul ingredientelor care compun un anume parfum. Deja înregistrăm peste 1.000 de vizitatori zilnic și vom iniția un proiect-pilot prin care îi vom întreba ce părere au despre recomandările noastre”, adaugă Tomas. Potențialul acestei aplicații a fost sesizat apoape imediat de retaileri, compania Nocibé lansând un profil de determinare a miresmelor cu ajutorul Wikiparfum.

Completată regulat, Wikiparfum tinde spre o bază de date pentru 10.000 de parfumuri și este disponibilă în Europa, în limbile engleză, franceză și spaniolă