Main menu

header

de Cristina Tache

Sarea amară este un ingredient de bază folosit în tratamente corporale şi pentru păr. Poate fi achiziţionată de la supermarket sau de la farmacie, unde o mai puteţi găsi şi sub denumirea de sulfat de magneziu. Are câteva proprietăţi terapeutice deosebite, luptând împotriva stresului sau detoxifiind organismul. Sarea amară nu costă mult, iar efectele ei sunt deosebite.

Adio stres!
O baie cu sare amară vă poate ajuta să scăpaţi de tot stresul acumulat peste zi. De asemenea, înlătură durerile musculare şi oboseala fizică. Puneţi în cadă doi pumni de sare amară şi relaxaţi-vă în apă câte 15 minute de trei ori pe săptămână şi veţi simţi o îmbunătăţire a stării dumneavoastre fizice, dar şi psihice. Pentru un plus de relaxare, puteţi adăuga câteva picături de ulei esenţial de eucalipt.

Exfoliază pielea
Tot cu sare amară puteţi prepara un produs care să elimine celulele moarte de la suprafaţa pielii. Amestecaţi două căni cu sare amară cu puţin ulei esenţial de lavandă. După duş masaţi pielea umedă cu produsul obţinut. Este un tratament eficient atât înainte, cât şi după epilare, pentru că menţine porii deschişi, împiedicând apariţia firelor de păr crescute sub piele.

Catifelează picioarele
După o zi obositoare, vă puteţi răsfăţa tălpile cu un amestec ce elimină pielea aspră şi relaxează. Combinaţi două căni cu sare de mare, un sfert de ceaşcă de parafină şi câteva picături de ulei parfumat sau de ulei de măsline. Turnaţi totul într-un vas cu apă şi menţineţi picioarele timp de un sfert de oră. La final, pielea va fi mai catifelată, iar picioarele, mai relaxate.