Main menu

header

954 4 2de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Ziua nunții este unul dintre cele mai importante momente din viața unei femei. Frumusețea pe care o veți afișa în clipele de care vă veți aminti toată viața necesită puțină pregătire, care trebuie să înceapă din timp, precum și câteva ritualuri prin care să vă asigurați că veți fi strălucitoare.

Pregătirile încep cu o lună înainte

Frumusețea din ziua nunții este rezultatul pregătirilor ce trebuie începute cu o lună înainte, prin tratamente corporale, faciale metodice şi, eventual, printr-un control la nutriţionist. Se acordă atenţie deosebită oricărui detaliu, de aceea se începe totul sistematic. Cu două luni înainte de data nunții se va demara un program de pregătire a tenului şi epidermei, astfel încât până la marele eveniment să arătați perfect. Dacă sunt probleme majore ale tenului, cum ar fi o acnee cronică sau cuperoze avansate, sunt necesare chiar șase luni de tratament pentru ca pielea să arate bine. Vestea bună este că totul e posibil şi, practic, nu există afecţiuni care nu pot fi tratate prin procedee dermato-cosmetice.

Peeling și personalizarea tratamentului facial

În prima fază, este necesar un peeling care purifică pielea de celule moarte şi o întinereşte. În faza a doua, utilizați o cremă cu textură unică. În urma folosirii acesteia, pielea capătă un aspect sănătos şi catifelat. Crema se aplică imediat peste peeling, prin masare. Firește, se pot face și tratamente personalizate, în funcție de tenul miresei. În caz de acnee, se urmărește deschiderea porilor, curăţarea comedoanelor, calmarea iritaţiilor provocate de microbi şi bacterii, reglarea secreţiilor sebacee, menţinerea unui pH normal al pielii (slab acid). Frecvența şedinţelor este în funcţie de caz, iar tratamentul poate fi completat acasă.

Dietă, mișcare

Cu câteva luni înainte de marele eveniment, trebuie deja să vă preocupați de siluetă şi de eliminarea celulitei. Aici intervin masajele anticelulitice, o dietă (este bine să consultaţi un nutriţionist) şi mişcarea (fitness și alergări în aer liber de cel puţin două ori pe săptămână). Programările pe care este recomandat să le faceți înaintea nunţii sunt: tratament facial cu cel puţin 14 zile înainte de nuntă, epilatul, care se realizează cu trei-patru zile înaintea marelui eveniment, pentru a avea timp să treacă eventualele iritaţii, stilizarea sprâncenelor (în săptămâna dinaintea nunţii), masajul corporal de relaxare (se poate face chiar în seara dinaintea nunţii), manichiura, pedichiura (cu una, două zile înainte).

În funcţie de tenul miresei, se pot face tratamente personalizate pentru un aspect al pielii proaspăt, tânăr şi strălucitor

Nu vă schimbați culoarea părului cu mai puțin de șase luni înainte de ziua nunții

Proceduri nerecomandate

Înainte de ziua cea mare, femeile au tendinţa de a apela mai mult decât de obicei la proceduri de înfrumuseţare. Ceea ce ar trebui să ştiți, însă, este că unele tratamente de înfrumuseţare nu trebuie făcute cu atât de puțin timp înainte. Microdermabraziunea este una dintre tehnicile care trebuie evitate neapărat. Fiind o exfoliere agresivă, este posibil să lase „urme” pe ten, sub formă de iritaţii sau eczeme. Microbladingul - tatuarea semipermanentă a sprâncenelor - ar trebui făcut cu trei luni înainte de ziua nunţii. Astfel, efectul nu este unul prea puternic şi sprâncenele nu vor fi prea închise la culoare. De asemenea, nu sunt recomandate tratamente cu botox înainte de ziua cea mare. Dacă este pentru prima dată când umpleți ridurile în acest fel, recurgeţi la asta cu o jumătate de an înainte de nuntă. Peelingul chimic se face cu două săptămâni înainte de ziua cea mare.