Main menu

header

955 5 1de Roxana Istudor şi Daniel Şuta

Inovatorii din industria frumuseții se întrec în a lansa produse care să meargă în pas cu cerințele actuale ale clienților, de la protecție UV la cosmetice fără chimicale și parfumuri fără alcool.

Linie de formule fără alcool

Brandul de nișă Memo, pionier în inovare pe direcția parfumurilor de ultimă generație, a lansat în premieră o linie de produse moleculare, după o cercetare care a durat mai bine de doi ani. Tânărul brand oferă clienților o linie de formule fără alcool, cu o tehnologie ultramodernă, patentată sub numele de Innoscent. „Oamenii prezentului vor să știe exact ce poartă pe piele, dacă produsele sunt sigure și pentru ei, și pentru mediul înconjurător, așa că am decis să provocăm convențiile din lumea parfumurilor de înaltă calitate printr-un plus de creativitate generată de pretențiile generațiilor actuale de clienți”, detaliază Clara Molloy, fondator al companiei producătoare.

Produse hidratante, transparente, puternice

În noua linie de parfumuri fără alcool, formulele care stimulează olfactiv stau pe o bază de apă, furnizând, pe lângă miresme persistente, și o hidratare binevenită pentru piele. „În lipsa alcoolului, care usucă, parfumurile noastre sunt hidratante, transparente, mult mai ușor de comercializat și semnificativ mai puternice decât variantele bazate pe alcool”, explică parfumierul Aliénor Massenet, care a lucrat cu cei de la Memo în cadrul proiectului denumit Symrise. Potrivit creatorilor acestor produse, după șase ore de la aplicare, formulele fără alcool sunt cu 56% mai persistente decât cele clasice. Noua linie de parfumuri moleculare este disponibilă în 13 variante, care alcătuiesc patru colecții.

50% ingrediente regenerabile, în ambalaje reciclate

Pe lângă specificitatea din perspectiva mirosului și a persistenței acestuia, linia creată de cei de la Memo respectă și cele mai recente și înalte comandamente legate de mediul înconjurător și de ideea de cosmetice curate. „Parfumurile noastre conțin în proporție de 50% ingrediente regenerabile. De exemplu, molecula Jade888 a fost creată din cojile de portocale rezultate în urma procesului de transformare a acestor fructe în suc. De asemenea, moleculele prezente în Megaflower, Rosefire and Spiceair provin din deșeurile rezultate în industria producerii hârtiei. În același timp, suntem preocupați de acest aspect și pe segmentul ambalajului: sticlele noastre sunt regenerabile, realizate din sticlă reciclată, obținută din surse locale”, adaugă Clara Molloy.

„Un aspect care diferențiază aceste formule moleculare este acela că notele de bază, de mijloc și de vârf sunt eliberate simultan“ (Aliénor Massenet, creator de parfumuri)

Parfumurile moleculare fără alcool sunt cu 56% mai persistente decât cele clasice