Main menu

header

de Elena Şerban

Placentă, cartilaj de rechin, excremente de animale sau chiar lichid seminal sunt doar câteva dintre ingredientele ciudate ce se găsesc în... cremele noastre de corp, de mâini sau de faţă. Straniu sau nu, dar ele au o acţiune benefică asupra pielii noastre, asupra infecţiilor sau a altor afecţiuni.

Lichid seminal pentru păr puternic
De la cremele de faţă la cele de protecţie solară, aceste preparate se „laudă” că au în componenţă lichid seminal. De ce ar introduce cineva un astfel de component? Pentru că sperma diverselor animale conţine substanţe antioxidante puternice şi vitamina E. Cele mai bune rezultate s-au înregistrat la tratamentele pentru păr. După o cură cu creme şi balsamuri pe bază de lichid seminal (în special de taur), podoaba capilară devine mai puternică şi mai strălucitoare.

Ten sănătos datorită placentei
Placenta. Organ ce se formează pe peretele interior al uterului unei mame şi care este principala cale de hrănire şi oxigenare a fătului, se foloseşte ca ingredient al cremei pentru estomparea ridurilor. De asemenea, placenta ajută la formarea apariţiei de celule sănătoase. Importantă sursă de proteine, preparatele pe bază de placentă pot fi cel mai bun remediu pentru părul deteriorat şi tenul acneic.

Cartilagiul de balenă, în deodorante şi fixative
Sursă naturală de calciu şi de fosfor cu puternică acţiune antiinflamatoare, cartilagiul de balenă se întâlneşte în componenţa fixativului de păr, cremelor de zi şi deodorantelor realizate de anumite firme.
Excrementele de pasăre şi vită. Urât mirositoare, dejecţiile animale au fost introduse de japonezi în preparatele cosmetice. Oamenii de ştiinţă din Ţara Soarelui Răsare susţin că pielea tratată cu cremele al căror ingredient principal sunt găinaţul şi bălegarul devine catifelată ca a unui nou-născut. Cercetătorii intenţionează să scoată pe piaţă săpunuri sau şampoane care să conţină extract din aceste dejecţii.