Main menu

header

de Elena Şerban

Parfumul spune multe despre persoana care îl poartă. De aceea, reprezentantele sexului frumos fac eforturi pentru a găsi aroma ce le caracterizează. Există însă situaţii în care fie nu reuşesc acest lucru, fie nu dispun de suma necesară satisfacerii acestui moft. Sau, şi mai grav, sunt alergice la unele ingrediente folosite în industria esenţelor frumos mirositoare. În acest sens, specialiştii americani oferă o serie de reţete cu ajutorul cărora se pot prepara la domiciliu mai multe tipuri de parfumuri. Nu aveţi nevoie decât de câteva ingrediente, printre care se numără uleiurile esenţiale, alcoolul şi arome precum cele de fructe (lămâie, grepfrut, portocale, mandarine), cele florale (iasomie, trandafir ori ylang-ylang), dar şi cele deosebite (piper, ghimbir sau smirnă).

Uleiul de jojoba este „baza”
Cel mai important ingredient este uleiul de jojoba, ce are rolul de a dilua uleiul esenţial necesar pentru aromă (aproximativ 15 grame). Mai sunt necesare 55 de grame de votcă, două linguri cu apă, dar şi o sticlă închisă la culoare. Procedura este simplă: puneţi în recipient uleiul de jojoba şi adăugaţi, treptat, combinaţia de uleiuri esenţiale dorită (25 de părţi din total). Puneţi apoi votca şi apa. După doar două zile, parfumul creat trebuie strecurat printr-un filtru de cafea şi este gata de folosit. Aroma acestei „creaţii” poate rezista şi aproximativ o lună şi jumătate.

Arome combinate în funcţie de personalitate
Aceiaşi specialişti oferă şi câteva recomandări de asocieri de arome, în funcţie de personalităţile fiecărei doamne. Pentru o femeie hotărâtă, care preferă esenţele tari, alăturarea de ghimbir, smirnă şi rozmarin este perfectă. Cantităţile acestor uleiuri sunt: două părţi de ghimbir, trei părţi verbină, trei de mirt şi patru de rozmarin.
Combinaţia excelentă pentru reprezentantele sexului frumos care trec printr-o perioadă stresantă este cea formată din lămâie, iasomie şi patchouli. Aceste uleiuri esenţiale nu fac altceva decât să aducă o stare de echilibru dacă sunt combinate astfel: o picătură de coriandru, două părţi de busuioc, trei de bergamotă şi patru de petitgrain.
Pentru perioadele de vară sau doar pentru momentele în care vreţi să vă reamintiţi de vacanţe, se poate apela la următoarele combinaţii:
- două părţi de palmarosa, trei de bergamotă şi patru de lemn de santal;
- două părţi de scorţişoară, trei de verbină, patru de trandafir şi cinci de ylang-ylang.

Scăpaţi de stres şi de zilele înnorate
De foarte multe ori, perioada premergătoare concediului este una plină de tensiuni. Pentru a combate neplăcerile, amestecaţi o picătură de patchouli, două părţi de lămâie şi patru de iasomie.
Zilele înnorate vor părea mai însorite dacă vă veţi parfuma cu aroma obţinută după următoarea reţetă: două părţi de piper negru, trei de patchouli, trei de ylang-ylang şi patru de lemn de trandafir. În cazul în care vă simţiţi lipsite de inspiraţie, dacă aveţi senzaţia că tot ce gândiţi nu are nicio bază, parfumaţi-vă cu aroma inspiraţiei. Aceasta conţine o picătură de tămâie, două părţi de mentă, trei de rozmarin şi patru de grepfrut.

Mirosul iubirii

În cazul în care vreţi să vă simţiţi dorite de partenerii dumneavoastră, puteţi alege să vă preparaţi parfumurile din următoarele combinaţii de uleiuri esenţiale:
- o parte de salvie Clary, două părţi de trandafir, trei de patchouli şi patru de lemn de trandafir;
- două părţi de neroli, două de floare de tei şi trei părţi de lemn de santal;
- trei părţi de iasomie, trei de neroli şi patru de portocale.