Main menu

header

de Elena Nedelcu

Ochii sunt precum o carte de vizită ce poate deschide multe uşi. În plus, o femeie este seducătoare prin privire. Dacă nu aţi fost înzestrată de natură cu o pereche de ochi foarte frumoşi puteţi apela la câteva subterfugii pentru a-i cuceri pe cei care vă privesc. Pe lângă machiajul adecvat culorii irisului, formei ochiului şi diferitelor ocazii la care participaţi, ar trebui să ştiţi că forma sprâncenelor este cheia secretului unei priviri irezistibile. În cazul în care nu aveţi timp sau bani să mergeţi la un specialist pentru a vă modela „arcadele” de deasupra ochilor, puteţi învăţa să vă pensaţi acasă singure, în faţa oglinzii, fără să daţi greş.

Limitaţi durerea resimţită
Întotdeauna, în pensatul sprâncenelor, trebuie să ţineţi cont de ceea ce este la modă, de forma feţei, de vârsta pe care o aveţi şi de aspectul de naturaleţe pe care vi-l dă un contur. Primul pas ar fi evitarea, atât cât se poate, a durerii. Pentru aceasta spălaţi-vă pe faţă cu apă călduţă înainte de operaţiune sau faceţi inhalaţii cu ceai de muşeţel. Porii se vor deschide şi veţi simţi mai puţin neplăcerea smulgerii firelor de păr. Şi acum începe „distracţia”, pentru că arta pensatului cere multă imaginaţie şi răbdare.
Specialiştii susţin că o sprânceană conturată perfect începe din colţul intern al ochiului, se termină în colţul extern, fix deasupra genelor, iar arcuirea acesteia este situată în partea de sus a irisului. Pentru ca totul să meargă perfect vă puteţi folosi de un creion cu care veţi marca nişte puncte de reper, care vă vor ajuta şi la măsurarea lungimii sprâncenei.

Folosiţi un creion pentru a marca forma şi limitele
Luaţi un creion şi poziţionaţi-vă în faţa oglinzii. Ţineţi-l paralel cu nasul, perpendicular pe colţul buzei, şi apropiaţi-l de partea interioară a ochiului. Acolo unde vârful intersectează sprânceana, acolo se termină aceasta. Marcaţi-o pentru că apoi trebuie să o eliminaţi fără milă. Pentru partea exterioară, vă veţi folosi tot de creionul aşezat în aceeaşi poziţie, numai că de data aceasta îl veţi muta pe diagonală, astfel încât să atingă nara şi colţul exterior al ochiului. Bifaţi şi de data aceasta. Concluzia este că trebuie să pensaţi tot ce se află în exteriorul acestor două puncte marcate.

Arcadă cu stil, în doar două minute
Ca să aflaţi unde ar trebui să pensaţi, luaţi creionul şi aşezaţi-l paralel cu colţul extern al ochiului, acolo unde se termină irisul. Zona în care vârful se întâlneşte cu sprânceana este locul perfect pentru crearea arcadei. La sfârşit, periaţi-vă sprâncenele în jos şi cu o forfecuţă tăiaţi firele mai lungi şi rebele.