Main menu

header

de Elena Şerban

Chiar dacă toamna este un anotimp în care femeile parcă nu mai ştiu ce să facă mai repede, ele nu trebuie să renunţe la îngrijirea lor, chiar dacă acum, între lecţiile cu cei mici şi pregătirea conservelor pentru iarnă, nu mai au prea mult timp la dispoziţie.

Ţineţi cură cel puţin şapte zile!
Toamna este sezonul cel mai bun pentru începerea unor tratamente cosmetice, pentru efectuarea unui autocontrol obiectiv în vederea rezolvării unor mici probleme, dacă sunt, şi pentru pregătirea de iarnă. În acest sens, se recomandă duşul şi automasajul zilnic, gimnastica şi fricţionările pentru activarea circulaţiei sangvine, dar şi cure intense de fructe - cele mai eficiente în această perioadă sunt merele şi strugurii. Astfel, o cură cu aceste fructe, ţinută timp de şapte-zece zile, contribuie la revitalizarea organismului. De altfel, strugurii pot fi folosiţi şi la prepararea unor măşti cosmetice recomandate şi indicate în cazul persoanelor care au tenuri pătate, deshidratate şi uscate.

Strugurii vă scapă de pete
Tot din suc de struguri, amidon de porumb şi zeamă de lămâie se poate realiza o mască (100 ml de suc de struguri, 15 ml de suc de lămâie şi amidon de porumb). Se amestecă toate până se formează o pastă moale, care se aplică pe tenul curat de două-trei ori pe săptămână, pentru a scăpa de petele inestetice.
Pentru revigorare puteţi pune dimineaţa, după demachiere, pe pleoape, gât, frunte şi obraji, sucul obţinut prin stoarcerea a cinci-şase boabe de struguri.
În acest anotimp, schimbările bruşte de temperatură nu sunt deloc surprinzătoare. Din acest motiv, pentru a vă păstra pielea fină şi catifelată, fără riduri, este bine ca, înainte de a pleca de acasă, să aplicaţi pe faţă o cremă grasă, iar pe buze, un luciu cu rol protector. Dacă totuşi tenul s-a ridat, puteţi rezolva situaţia cu ajutorul unei măşti din pânză. Astfel, îmbibaţi o pânză curată în ulei de măsline călduţ şi întindeţi pe faţa curăţată în prealabil. Pentru a menţine căldura constantă, peste pânză aplicaţi o hârtie tip pergament. Această mască trebuie ţinută 30 de minute, timp în care este indicat să staţi întinsă.

Morcovii aduc un plus de prospeţime
O altă mască ce se potriveşte în această perioadă este cea preparată din mere şi miere. Curăţaţi două mere şi daţi-le prin răzătoare şi amestecaţi-le cu o lingură cu miere. Întindeţi pasta pe faţă şi lăsaţi-o să acţioneze 10-15 minute. Clătiţi cu multă apă călduţă şi apoi aplicaţi cremă hidratantă.
Tot pe bază de mere se poate prepara şi următoarea mască pentru care aveţi nevoie de un sfert de măr bine copt, o jumătate de lingură cu frişcă neîndulcită, o lingură cu miere şi o lingură cu făină de ovăz: amestecaţi aceste ingrediente şi aplicaţi pasta obţinută pe faţă. Lăsaţi să acţioneze 20 de minute.
Pentru un ten revigorat şi hidratat folosiţi un preparat din morcovi şi mere. Daţi prin răzătoarea mică o jumătate de morcov mare şi o jumătate de măr şi amestecaţi. În cazul în care pasta e mult prea apoasă adăugaţi lapte praf până se îngroaşă. Aplicaţi pe faţă, evitând zona ochilor. Acoperiţi apoi cu o bucată de tifon. Masca se îndepărtează cu ajutorul unor şerveţele de hârtie şi apoi se clăteşte cu apă călduţă din belşug.

Hidrataţi-vă cu porumb de lapte
Aveţi nevoie pentru această cremă de două linguriţe cu boabe de porumb de lapte, două linguriţe cu ceai de muşeţel şi sucul de la zece boabe de struguri. Faceţi o pastă din porumb şi ceai de muşeţel. Amestecaţi această pastă cu sucul obţinut prin stoarcerea strugurilor, aplicaţi crema pe faţă, lăsând-o să acţioneze un sfert de oră. După acest interval, spălaţi tenul şi apoi utilizaţi o cremă hidratantă.

Pere pentru faţă uscată
Amestecaţi o jumătate de pară bine coaptă cu o linguriţă cu zer şi o linguriţă cu miere. Adăugaţi apoi făină de ovăz până ce amestecul capătă consistenţa unei paste. Întindeţi pasta pe faţa bine curăţată şi lăsaţi circa zece minute, apoi îndepărtaţi cu apă caldă.
Tot având perele ca ingredient principal, puteţi realiza următoarea mască, ale cărei componente sunt: o pară bine coaptă (descojită), două linguriţe cu suc natural obţinut dintr-o lămâie, două linguriţe cu suc natural de portocală, patru linguriţe cu miere, două linguriţe cu ulei de măsline şi două linguriţe cu argilă cosmetică. Amestecaţi-le şi aplicaţi pe faţă. După un sfert de oră, curăţaţi cu apă călduţă. Masca are rolul de a hidrata tenul uşor ofilit sau cu tendinţe de uscare.

- Sucul proaspăt de struguri poate fi folosit ca demachiant pentru orice tip de ten

- Aplicaţi sucul de la cinci-şase boabe direct pe tenul plin de acnee şi lăsaţi să acţioneze 20-30 de minute. Clătiţi cu apă rece.

- Ştergeţi faţa ridată cu pulpa boabelor de struguri şi lăsaţi zeama astfel stoarsă să acţioneze 30 de minute. Clătiţi cu apă rece.

- Pentru a scăpa de tenul gras, amestecaţi sucul de struguri (circa 100 ml) cu un albuş de ou. Aplicaţi acest suc pe faţă cu ajutorul unui tifon şi lăsaţi un sfert de oră.

- Pentru tenul cu porii dilataţi şi puncte negre aplicaţi o mască din coji de struguri timp de 15-20 de minute, apoi masaţi uşor şi clătiţi cu apă călduţă.