Main menu

header

de Ana Trifan

Cu ingredientele pe care le „furaţi” din bucătărie vă puteţi prepara adevărate tratamente de regină, frumos mirositoare şi energizante atât pentru piele, cât şi pentru păr.

Cu ghimbir şi scorţişoară
Acest amestec împleteşte aromele proaspete şi revigorante ale ghimbirului cu cele delicate, dar uşor picante ale scorţişoarei. Ca să realizaţi acest exfoliant aveţi nevoie de următoarele ingrediente: un pahar cu sare de mare, o jumătate de linguriţă cu ghimbir măcinat, o jumătate de linguriţă cu pudră de scorţişoară, un pahar cu ulei de migdale sau de măsline. Amestecaţi toate ingredientele, apoi aplicaţi pe pielea umezită în prealabil (exceptând faţa), masând uşor. Astfel veţi îndepărta pielea uscată şi celulele moarte. Clătiţi apoi cu apă călduţă.

Cu ovăz, ulei şi miere
Un alt exfoliant şi hidratant în acelaşi timp, fără a lăsa senzaţia de piele grasă, se face din: trei sferturi de pahar cu zahăr brun, o jumătate de pahar cu fulgi de ovăz măcinaţi, un sfert de pahar cu miere şi un pahar cu ulei la alegere (jojoba, măsline, sâmburi de struguri ori migdale). Opţional, se mai pot adăuga câteva picături de ulei esenţial (cel pe care-l preferaţi). Amestecaţi zahărul brun şi fulgii măcinaţi într-un bol mare. Adăugaţi mierea, turnaţi uleiul deasupra şi amestecaţi bine. Când compoziţia ajunge la saturaţie şi se lasă pe fundul vasului, separându-se de ulei, scrubul este gata. Amestecul se foloseşte înainte de a termina duşul - luaţi o mână cu exfoliant şi masaţi pielea preţ de câteva minute. La sfârşit clătiţi bine.

Cu zahăr brun şi lămâie
Picăturile de lămâie din acest exfoliant vă vor asigura un efect revigorant. Aveţi nevoie de o jumătate de pahar cu zahăr brun, o jumătate de pahar cu sare, o lingură cu suc de lămâie proaspăt stors, o lingură cu ulei de cocos şi o lingură cu miere. Se amestecă zahărul cu sarea peste care se adaugă sucul de lămâie, uleiul de cocos şi mierea. Omogenizaţi bine şi folosiţi când faceţi baie.

Cu sare, nuci şi migdale
Sunt necesare o jumătate de pahar cu migdale măcinate, o jumătate de pahar cu fulgi de ovăz mărunţiţi, o jumătate de pahar cu zahăr brun, o jumătate de pahar cu sare, un sfert de pahar cu ulei de nuci şi 45-60 de picături de ulei parfumat. Opţional se mai pot adăuga două linguri cu miere, pentru a face amestecul mai hidratant. Amestecaţi mai întâi uleiul de nuci cu cel parfumat. Separat se combină zahărul, migdalele măcinate şi sarea. Uniţi cele două preparate, omogenizaţi-le bine şi folosiţi-le.

Scăldaţi-vă cu lapte, levănţică şi rozmarin!

Răsfăţaţi-vă pielea într-o baie specială. Aveţi nevoie de două pahare cu lapte praf, o ligură de coajă de portocală rasă, două linguriţe cu flori de levănţică uscate şi două linguriţe cu rozmarin. Se amestecă toate ingredientele şi se pun într-o sticlă. Folosiţi jumătate de pahar pentru o baie.

Şampon fără chimicale

Preparaţi-vă acasă un amestec pentru îngrijirea părului din 30 ml ulei de măsline, un ou, o lingură cu zeamă de lămâie şi o lingură cu oţet de mere. Se pun toate într-un blender pentru câteva secunde şi amestecul e gata pentru a fi folosit ca şampon!