Main menu

header

de Elena Nedelcu

Moda tunsorilor scurte, cu sau fără breton, în funcţie de forma feţei, a fost tot timpul în vogă. Viaţa încărcată şi timpul prea scurt determină numeroase femei să adopte o tunsoare practică şi uşor de aranjat, care să nu necesite o mare întreţinere, dar care să arate la fel de modern în orice situaţie. Dacă sunteţi în căutarea unei tunsori scurte, dar vă este teamă că nu veţi şti cum să aranjaţi părul sau aveţi deja o tunsoare bob la baza gâtului şi doriţi să aflaţi care sunt noile tendinţe ale anului în materie de coafuri, noi vă oferim câteva idei care să vă ajute să vă puneţi în evidenţă podoaba capilară.

O tunsoare mereu la modă
Tunsoarea bob a fost inventată în 1909 de stilistul francez Antoine de Paris, inspirat de eroina naţională a Franţei, Ioana D’Arc. La vremea respectivă, această tunsoare scurtă a reprezentat punctul culminant în lupta femeilor pentru egalitate în raport cu bărbaţii. O sută de ani mai târziu, bobul poate reprezenta tunsoarea femeilor moderne, naturale şi cu mult stil. Dacă aveţi o astfel de tunsoare puteţi s-o aranjaţi foarte simplu şi rapid doar împărţind părul în două printr-o cărare într-o parte, astfel încât şuviţa care cade pe faţă să fie lungă şi cu volum, iar cea care rămâne în spate să fie mai scurtă şi puţin vizibilă. Pentru coafat aveţi nevoie de spumă cu efect de volum, o perie circulară cu perii egali, concepută special pentru a ridica firele de păr de la rădăcină, şi un spray de strălucire. Cu puţină îndemânare şi răbdare puteţi obţine un stil elegant şi tineresc.

Bucle perfecte pentru un stil retro
O altă coafură ce se poate aplica însă cu brio tunsorii bob este reprezentată de buclele mari şi răzleţe. Dacă părul dumneavoastră este natural, atunci aţi scăpat uşor. Trebuie doar să aplicaţi puţină spumă şi să-l uscaţi folosind degetele. Dacă aveţi părul drept vă puteţi crea buclele cu ajutorul unui ondulator sau cu bigudiuri. La final introduceţi degetele în păr pentru a da volum şi pentru a desprinde buclele formate şi pulverizaţi puţin fixativ pentru rezistenţă. Acest bob nebun, cu bucle vintage şi tuns scurt la spate, este foarte feminin şi retro.

Aranjaţi-vă cu breton
Chiar dacă bobul este tunsoarea cel mai des întâlnită în rândul femeilor obişnuite, cât şi în rândul vedetelor, acesta se poate diferenţia în funcţie de forma feţei, de păr sau chiar de necesitate. Un bob clasic, lung la spate şi cu breton până la ureche, poate fi foarte senzual şi elegant. Despărţiţi părul din spate printr-o cărare pe mijloc, iar bretonul printr-o cărare într-o parte. Coafaţi-vă folosind o perie rotundă. Părul din vârful capului uscaţi-l cu volum, pe spate şi tapaţi-l uşor, dar să se păstreze cărarea, iar bretonul aranjaţi-l pe frunte, lăsându-l să cadă lejer într-o parte. Puteţi să prindeţi părul din partea opusă bretonului cu o clamă elegantă sau doar să-l daţi după ureche.

Înfăţişare tinerească, în doar cinci minute
Părul drept, care nu necesită placă pentru a fi aranjat, poate fi tuns drept, la baza bărbiei. Coafaţi-l cu o perie ovală şi cu cărare pe mijloc şi veţi beneficia de un aspect adolescentin, asemănător actriţei Natalie Portman, în Léon. Aceasta poate fi cea mai simplă coafură pe care o puteţi realiza fără prea mare efort şi care vă lasă părul liber.

Bentiţa hippy, o necesitate
În cazul în care aveţi părul drept, cu vârfuri rebele şi sunteţi posesoarea unei tunsori scurte, cu breton asimetric şi cu vârfurile filate, atunci vă recomandăm să vă accesorizaţi coafura cu o bentiţă hippy. Pe aceasta o puteţi cumpăra din orice magazin sau o puteţi realiza singure, dintr-o eşarfă mai veche din voal sau din mătase. Uscaţi-vă părul cu capul în jos, pentru un plus de volum, daţi-i o formă folosind peria şi aranjaţi-vă bentiţa deasupra bretonului. Cu siguranţă veţi ieşi în evidenţă prin stilul retro, mereu la modă, iar bentiţa va da o notă romantică tunsorii scurte.

„Pene” roşii pentru brunete
O tunsoare scurtă, clasică, inspirată din stilul anilor ’30, cu un breton mai lung şi filat rebel, poate fi accesorizată cu o bentiţă elegantă cu pene sau cu dantelă sau chiar cu o bentiţă subţire cu strasuri. Coafaţi părul cu o perie pentru volum, aranjaţi-vă bretonul, folosiţi un spray pentru strălucire şi fixaţi-vă bentiţa. Dacă aveţi părul blond, evidenţiaţi-vă aspectul cu o bentiţă neagră destul de proeminentă, iar dacă sunteţi brunete nu ezitaţi să folosiţi penele roşii.

Aspect dezordonat, cu ajutorul degetelor
Cel mai simplu şi rapid coafat este cel cu degetele. Nu necesită tunsori extravagante, perii speciale sau imaginaţie debordantă, ci doar zece minute şi un uscător de păr. Forma de bază este o tunsoare scurtă, căreia îi puteţi adăuga caracter şi un pic de nonconformism prin acest efect de „nearanjat”, un aspect modern ce oferă un aer tineresc indiferent de vârstă. Pentru coafat aveţi nevoie de un gel cu fixare intensă şi de propriile degete. Aplicaţi gelul şi uscaţi părul în toate direcţiile.