Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Genele şi sprâncenele au atât rol funcţional - încadrează ochii pentru a-i feri de particulele de praf - cât şi estetic, însă femeile sunt interesate în mod special de partea estetică. Vă oferim trei ponturi pentru o privire fermecătoare, dar şi pentru a avea gene şi sprâncene sănătoase şi rezistente.

Demachierea e sfântă
Primul pas este să le demachiaţi corespunzător seara, cu un demachiant potrivit şi mişcări blânde. Altfel, genele, dacă rămân cu mascara pe ele, se usucă şi devin casante.

Pensaţi-vă după duş
Pensarea sprâncenelor este preferabil să fie făcută după duş, în condiţii de igienă maximă, când porii sunt dilataţi şi procedura este mai puţin dureroasă.

Folosiţi esenţă de ricin sau de măsline
Dacă le vreţi mai dese şi mai lungi, apelaţi la uleiul de ricin, dar şi la cel de măsline. Aplicaţi uleiul seara, pe gene şi sprâncene, înainte de culcare, ca să poată acţiona până dimineaţa. Există şi în comerţ tratamente ce hrănesc firele.

- Unii specialişti susţin că, dacă tăiaţi genele jumătate de milimetru primăvara, vor creşte în scurt timp mai viguroase, iar alţii spun că e suficient să trageţi uşor de ele pentru a le stimula creşterea.