Main menu

header

24-07-1de Loreta Popa

Cu o modestie aparte, cu frumuseţe şi talent a construit o carieră incredibilă. Actriţa Cătălina Mustaţă are un optimism molipsitor, căci după o simplă întâlnire cu ea ai sentimentul că poţi să-ţi împlineşti toate visurile. Nu a luptat cu kilogramele niciodată şi crede că oamenii pot fi fericiţi şi împliniţi spunându-şi când se privesc în oglindă dimineaţa, mulţumiţi de ceea ce văd: „Acesta sunt eu”. Nu trebuie să ai măsurile 60-90-60 pentru a fi împăcat cu tine însuţi, crede artista.

„Mă ocup de grădină, şi aceasta este o gimnastică potrivită”
Dacă ar fi să dea o definiţie frumuseţii, Cătălina Mustaţă ar spune simplu: „Frumuseţea este acel inefabil care nu ştii de unde pleacă, dar ştii bine că vrea să ajungă pe mâini bune”. Vorbind despre aspectul său, despre ce foloseşte ca să se menţină atrăgătoare, lucrurile sunt iarăşi simple: „Secretul este să gândeşti pozitiv, să-ţi dai toată strădania să iubeşti ce e în jurul tău. Ar trebui să încercăm să zâmbim cât mai des. Cam astea sunt cremele mele de frumuseţe. Pe mine ideea îmbătrânirii nu mă sperie. Ridurile nu reprezintă o problemă sau o traumă. Întotdeauna am pus preţ pe frumuseţea interioară. Nu sunt adepta intervenţiilor chirurgicale, căci vreau să îmi port vârsta cu demnitate. Fiecare etapă a vieţii are frumuseţea ei. Înlăuntrul meu am rămas la 15 ani. Când mănânci corect nu te îngraşi. Nu vorbesc de dereglări hormonale, dar, în principiu, cine mănâncă şi corect nu are de ce să se îngraşe. Nu cu mult timp în urmă mergeam la înot, la sală uneori, dar acum mă ocup de grădină, şi cred că este o gimnastică mai potrivită, cu atât mai mult cu cât stau şi în aer liber, la soare. Sunt interesată şi de nutriţie, şi de homeopatie”, spune actriţa.

„Bucuria de a-i putea vindeca pe cei apropiaţi e un început bun”
De trei ani şi jumătate, Cătălina Mustaţă a descoperit o alternativă de luat în seamă la medicina alopată: homeopatia. „Remediile homeopatice sunt ieftine, spre deosebire de medicamentele de pe piaţă. Eu mi-aş dori să pot să practic homeopatia, dar cu asemenea legi precum cele din ţara noastră nu se va putea, risc să fiu legată. Bucuria de a-i putea vindeca pe cei apropiaţi mie şi care, evident, au început să creadă văzând ce se întâmplă pas cu pas e un început bun. Alopatia şi homeopatia au pornit din acelaşi punct, dar s-au despărţit fundamental la un moment dat. Pe mine cea de-a doua m-a convins prin dovezi care vin din tot felul de statistici şi realizez efectul benefic al acesteia. Lumea a început să-şi dea seama. O nutriţie bună, combinată cu homeopatia, i-ar ajuta pe oameni să fie mai armonioşi. Astăzi, ca să găseşti alimente nemodificate genetic şi să te hrăneşti corespunzător, bune şi hrănitoare, trebuie să alergi peste tot”, afirmă Cătălina Mustaţă.

„De trei ani studiez homeopatia”
Cătălina Mustaţă a luat contact cu homeopatia datorită unei prietene care a venit în România din Australia, mama sa fiind foarte bolnavă. „Prietena mea este medic homeopat. În străinătate un homeopat nu are nevoie să fie blindat de diplome şi susţinut de un doctor alopat ca la noi. Ea a venit cu remedii, câteva pastiluţe delicate, iar în gândul meu a fost «Dumnezeule, mama sa este atât de bolnavă şi ea vine cu aşa ceva...». Aveam şi eu această mentalitate destul de răspândită la noi. A încercat să-şi trateze mama pe ultima sută de metri - era vorba despre cancer în ultimul stagiu - şi a reuşit să-i ia din dureri, să-i dea limpezimea minţii până la sfârşit. Am înţeles astfel că homeopatic se pot rezolva ceea ce se cheamă primul ajutor: o gripă, o răceală, o intervenţie la stomatolog, o infecţie. Am încercat pe pielea mea. Am văzut rezultatele nu numai la nivel mental, ci şi la nivel fizic. De trei ani studiez homeopatia şi pot spune că nu este vorba nici despre un efect placebo, nici că pastiluţele ar conţine substanţe nocive. Cei care deschid o carte de homeopatie sau citesc despre Hahnemann, care este iniţiatorul acesteia, pot observa că nu este aşa. Toată bibliografia din homeopatie este scrisă de doctori care au fost alopaţi. Prietena mea mi-a trimis cărţi, am fost şi eu în Australia şi mi-am luat 40 de kilograme de cărţi. În aceşti trei ani şi jumătate am ajuns la concluzii incredibile legate de homeopatie. Eu sunt actriţă, nu practic asta decât pentru mine, pentru familia mea, dar am reuşit să-i ajut să nu mai ia medicamente şi să rezolv unele lucruri foarte frumos şi în mod firesc”, a încheiat Cătălina Mustaţă.

„Folosesc o cremă-minune, cum îi spun chinezii“

O cremă este întotdeauna binevenită, astfel că actriţa foloseşte pentru tenul său un remediu creat din plante. „Prietena mea din Australia, care este homeopat, şi care se numeşte Ileana Corban, mi-a recomandat o cremă patentată de ea însăşi. E o cremă-minune, cum îi spun chinezii, numai din plante. E un brand, se numeşte Skinfix, şi se găseşte doar în Australia în formula corectă. Am încercat-o şi pe cea din America, dar diferenţa este considerabilă. Cea de acolo nu are aceleaşi proprietăţi ca aceea din Australia. Această cremă are un succes nebun. Nu are alcool decât atât cât să protejeze crema şi nu are adjuvanţi chimici. Este terapeutică şi are tot felul de plante ce ajută la vindecarea rănilor. Se poate pune şi pe o rană deschisă. Skinfix este o combinaţie de extracte din plante organice, un remediu natural ce poate ajuta la restabilirea integrităţii pielii în cazul în care aceasta a fost compromisă. Crema este creată din materiale naturale, plante cultivate ecologic din diferite părţi ale lumii, folosite în mod tradiţional de diferite culturi de-a lungul secolelor. Printre acestea se numără arnica montană, rădăcina de brusture, gălbenelele, echinacea, trifoiul roşu, sunătoarea, cedrul alb şi urzica. Este bună şi pentru faţă, de aceea eu o folosesc doar pe ea şi câteva loţiuni demachiante ca să îndepărtez fardurile de la teatru. Nimic altceva”, afirmă Cătălina Mustaţă.