Main menu

header

Această legumă este folosită destul de des în alimentaţie, dar puţini ştiu că ne poate ajuta să fim mai frumoase. Iată câteva metode de obţinere a unui aspect mai tânăr al pielii prin tratamente pe bază de porumb.

  Curăţare delicată
  Faceţi o pastă din mălai de porumb şi puţină apă. Aplicaţi pe faţă sau pe corp, iar apoi clătiţi cu apă. Este o metodă simplă şi eficientă pentru catifelarea mâinilor, picioarelor şi chiar a tenului.

  Peeling pentru piele sensibilă
  Amestecaţi câte două linguri cu mălai, făină de ovăz şi germeni de grâu. Adăugaţi apă, până ce se formează o pastă consistentă. Aplicaţi pe faţă, masând uşor, iar apoi clătiţi cu apă. Puteţi păstra acest exfoliant natural câteva zile într-un vas închis ermetic.

  Mască facială hidratantă
  Preparaţi o mixtură din mălai, iaurt şi miere. După ce obţineţi o pastă cremoasă aplicaţi pe faţă şi lăsaţi să acţioneze 15 minute, după care curăţaţi cu apă caldă.

  Săpun exfoliant pentru mâini
  Aveţi nevoie de: o jumătate de cană cu mălai de porumb, o jumătate de cană cu săpun dat prin răzătoare, o lingură şi jumătate cu ulei de măsline, o lingură cu apă, câteva picături de ulei esenţial. Amestecaţi mălaiul şi săpunul într-un mixer, până când acesta ia forma unor granule. Puneţi mixtura într-un vas, adăugaţi apă şi frământaţi cu mâna, dându-i forma dorită. Lăsaţi să se întărească cel puţin două ore, iar apoi folosiţi săpunul obţinut pentru exfolierea pielii de pe mâini şi a coatelor.
Cristina Tache