Main menu

header

689 25 3de Călin Popa şi Florica Pintea

Plantele au capacitatea uimitoare de a înmagazina amintiri în ADN-ul lor și de a le transmite mai departe lăstarilor aflați la început de viață, au descoperit cercetătorii australieni, în cadrul unui studiu care a pus în evidență, în premieră, faptul că plantele se comportă ca și cum ar avea un sistem nervos.

Se adaptează la mediu în funcție de „lecțiile” anterioare

Au plantele capacități cognitive? Chiar în absența unui sistem nervos, acestea au demonstrat că pot stoca amintiri și, mai mult, că le pot transmite urmașilor. Este concluzia cercetătorilor australieni de la Universitatea Națională, care au pus în evidență faptul că plantele își adună și, de asemenea, după caz, își uită amintirile. Formarea amintirilor este importantă, pentru că permite plantelor adaptarea la schimbările de mediu. De exemplu, dacă se confruntă cu seceta, ele își pot limita dezvoltarea în anii următori, iar asta implică să-și amintească „lecții” anterioare. Dar dacă aceste amintiri nu pot fi uitate, asta poate duce la probleme atunci când condițiile de mediu revin la normal. Astfel, plantele au dezvoltat și capacitatea de a elimina amintirile dacă aceste informații nu mai corespund noilor date înconjurătoare.

Reţea sofisticată, similară cu procesele de memorie ale animalelor

Experții au observat că, pentru formarea amintirilor, o plantă creează o anumită proteină care are un impact asupra ADN-ului ei, precum și asupra generațiilor viitoare. Acest fenomen face parte din procesul de transcriere a lanțurilor de ADN în ARN și apoi în proteine, care se numește „degradarea ARN”. Unul dintre cele mai relevante experimente a fost condus de specialista în ecologie Monica Gagliano, de la Universitatea Australiei de Vest, care a construit un aparat ce arunca plantele în mod regulat de la o înălţime de 30 de centimetri. La început, acestea aveau reacţia specifică de a-şi strânge frunzele, dar, după un timp, plantele nu au mai avut nicio reacţie. Chiar şi după o lună de la încetarea experimentului, s-a observat că nu reacționau la cădere. „Plantelor le pot lipsi creierul şi materia cenuşie, dar posedă în celulele lor o reţea sofisticată bazată pe calciu, similară cu procesele de memorie ale animalelor”, explică specialista.

Pot alege şi prezice

Experimentele menite să indice dacă plantele au un proces de memorare au fost abordate și din unghiul condiționării și al recompensei, similar cu testele care au făcut celebri câinii lui Pavlov. În cazul plantelor, recompensa a fost lumina, iar stimulul condiţionat a fost curentul de aer dat de un ventilator. Cercetătorii au observat că plantele condiţionate de ventilator au crescut spre sursa curentului de aer chiar dacă lumina nu era prezentă, dar numai cu condiţia în care erau „învăţate” în acest mod.

O altă serie de teste a pus în evidență faptul că plantele au capacitatea de alegere şi de prezicere, nu doar răspund spontan la hrană şi la lumină.

Există dovezi cum că plantele pot forma amintiri pe termen scurt, care nu sunt transcrise în ADN sau în ARN