Main menu

header

793 21 3de Călin Popa şi Carmen Bădulescu

În miezul verii, când disconfortul creat de caniculă este foarte mare, plantele suferă la fel ca oamenii. De aceea, specialiștii recomandă unele măsuri pe care le puteți lua pentru a preveni ca temperaturile prea mari să aducă daune grădinii.

Mai multă apă

Gazonul, plantele cu flori, arbuştii decorativi sau legumele şi pomii fructiferi, toate au de suferit în urma caniculei, de la stagnarea dezvoltării până la arsuri solare, ce pot duce la veștejire şi moarte. Cele mai afectate sunt plantele la ghiveci, precum şi cele care au rădăcini superficiale, în timp ce plantele suculente tolerează cel mai bine căldura şi seceta. Există însă câteva metode simple prin care putem ajuta plantele să supravieţuiască, atenuând efectele dăunătoare ale caniculei. În primul rând, în condițiile în care temperaturile ridicate cresc cantitatea de apă pe care plantele o pierd în atmosferă la nivelul frunzelor, ducând la ofilirea, uscarea şi pierderea acestora, în zilele caniculare este important să măriţi cantitatea de apă oferită plantelor din grădină.

Udați numai dimineața

Cel mai bine este să udaţi plantele dimineaţa devreme, când temperaturile sunt mai scăzute, întrucât udându-le în mijlocul unei zile fierbinţi, riscaţi „opărirea” acestora, iar dacă apa este rece, le supuneţi unui şoc termic. În plus, rata de evaporare va fi mărită, astfel că plantele nu vor putea beneficia decât în mică măsură de apa oferită. Cel mai confortabil este să folosiţi un sistem de irigare automat, comandat de un programator pentru irigaţii, care vă permite să controlaţi momentul de pornire şi durata irigării. Unele programatoare sunt dotate inclusiv cu senzor de ploaie, pentru a evita irigarea atunci când cad precipitații, economisind apă şi evitând udarea excesivă, ce poate, de asemenea, dăuna plantelor.

Folosiți soluții de umbrire

Când soarele dogoreşte puternic, şi plantelor din grădină le prinde bine umbra. În cazul celor aflate în ghivece, este simplu să le mutați într-o zonă mai umbrită a grădinii. Chiar şi ghivecele de mari dimensiuni pot fi uşor transportate, folosind suporturi pe roţi. Şi pentru restul plantelor există soluţii, de la un baldachin portabil care să umbrească zone reduse, până la plase de umbrire, cu care puteţi ecrana zone mai întinse. Este bine de ştiut că aceste plase de umbrire au grade de protecție şi dimensiuni variate, astfel încât pot răspunde unei game largi de necesităţi.

Alegeţi soiurile care iubesc lumina

Dacă aveți o grădină foarte însorită, decât să vedeți plantele suferind, este preferabil să optați pentru acele soiuri care iubesc lumina soarelui și suportă temperaturile înalte din timpul verii, notează gardentherapy.ca/. Petuniile, ecceveria, floarea-soarelui, canna, hibiscus, salvia, margaretele, irisul siberian sau verbina sunt doar câteva dintre speciile foarte decorative care pot împodobi o grădină în care astrul zilei este suveran.

Și rădăcinile suferă din cauza căldurii excesive, dar puteți adăuga un strat de mulci în jurul plantelor, astfel încât să scadă temperatura din sol cu câteva grade, împiedicând şi apa să se evapore foarte repede