Main menu

header

cotnari wide

de Claudia Stan

- Numele plantei, Punica, este dat de locul în care a fost descoperită

Rodiul pitic sau Punica granatum este un arbust fructifer ce provine din Tunisia. Graţie frumuseţii sale şi a fructelor, specialiştii în botanică l-au răspândit în toate colţurile lumii, acesta putând fi crescut fără probleme şi în apartamente. La noi în ţară poate fi găsit în magazinele de specialitate, în ghiceve sau seminţe.

Face fructe atunci când este cultivat în captivitate
Arbustul are un aspect de tufă cu frunzuliţe mici şi lucioase de culoare verde. Deşi au o formă uşor ascuţită către vârf, acestea prind forma unei corole, iar florile sunt de un roşu aprins şi au un miros de prospeţime. După căderea acestora apar fructele de mărime medie (mai mici decât rodiile normale), ce au aspectul merelor coapte. Ele apar toamna şi au o coajă groasă roşie-portocalie. Arbustul pitic ajunge la o înălţime de circa 80 cm şi, spre deosebire de rodiul mare, acesta face fructe atunci când este cultivat în captivitate.

Lumină şi căldură din belşug
Esenţiale pentru creşterea şi dezvoltarea rodiului sunt lumina şi căldura. Chiar dacă mulţi o consideră o plantă greu de crescut în interior, arbustul se adaptează uşor dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Lumina este cea care ajută la realizarea coloritului frunzelor, florilor şi fructelor. De aceea rodiul pitic va fi amplasat la marginea ferestrei, pentru a beneficia cât mai mult de soare. Indiferent de anotimp, temperatura trebuie să rămână constantă - peste 25ºC. Suportă şi grade mai multe, însă nu mai puţine. Deoarece planta are frunzele lucioase, este necesară ştergerea lor cu un bureţel sau cu un serveţel îmbibat în bere, o dată pe lună. Primăvara se scurtează ramificaţiile, pentru a face loc noilor lăstari.

Necesită udare regulată
Este o plantă secetoasă pe timpul verii, fiind necesară udarea sa la două zile. Tot în acest anotimp trebuie să preveniţi uscarea pământului, iar, dacă este caniculă, îl puteţi uda în fiecare zi. În perioada răcoroasă, arbustului i se va pune apă o dată pe săptămână, pentru a-l ajuta să intre în repaus. Udarea regulată pe timpul verii vă va da un rodiu cu frunze şi fructe sănătoase, prevenind astfel şi atacul acarienilor (păienjeni). Deşi este iubitor de apă, arbustul trebuie să fie amplasat într-un ghiveci spaţios şi bine drenat.

Atenţie la fertilizator!

Pe timpul verii, planta se fertilizează o dată la două săptămâni cu îngrăşământ pentru plante cu flori. Indicat este cel lichid, însă acordaţi atenţie dozei pe care o administraţi! Pământul poate să fie cel de grădină, pentru că arbustul nu este pretenţios din acest punct de vedere. Înmulţirea se realizează uşor, prin seminţe sau prin butaşi. Primăvara, după ce se fac butaşii semilemnificaţi, se taie o lungime cam de 10 cm şi se plantează într-un pământ nisipos. După ce aceştia se dezvoltă se vor muta într-un ghiveci de mărime medie, după care se vor schimba la un an. Seminţele se ţin o zi în apă, după care se aşază în pământ la fel ca acela pentru butaşi, la o adâncime de cinci centimetri şi se vor uda o dată pe săptămână.