Main menu

header

de Ana Trifan

Coacăzul are nevoie de multă lumină, dar nu este pretenţios la sol. Ocupă puţin spaţiu, aşa că îl puteţi planta şi creşte chiar şi în ghivece, jardiniere sau în grădiniţe. Astfel veţi beneficia de fructele lui delicioase şi sănătoase. Această plantă se poate dezvolta chiar şi pe solurile sărace, aşa că nu este pretenţioasă. După doi-trei ani veţi fi surprinşi de cât de multe fructe poate face.

Timpul potrivit pentru plantare
Cel mai bun timp pentru a pune în grădină coacăzul este primăvara. În acest fel beneficiază de trei anotimpuri: primăvara, vara şi toamna, pentru a-şi dezvolta un sistem puternic de rădăcini. În primii doi ani, acesta produce puţine fructe, însă răbdarea dumneavoastră va fi răsplătită începând cu al treilea an, când veţi începe să obţineţi o recoltă frumuşică de fructe. Aveţi însă grijă să vă feriţi recolta de păsări, ce nu se vor sfii să încerce să guste din coacăze.

Are nevoie de multă lumină
Coacăzul are nevoie de mult soare. Adică de cel puţin şase ore pe zi în care să fie expus direct luminii. Aşa că gândiţi-vă foarte bine la locul în care îl veţi planta! Chiar dacă iarna sau la început de primăvară vi se pare că aveţi un colţişor ce primeşte destulă lumină, luaţi în considerare şi copacii/frunzele ce se vor dezvolta acolo o dată cu începutul verii. Una dintre cele mai întâlnite greşeli în privinţa acestei plante este amplasarea în locuri umbrite, unde nu are cum să beneficieze de lumină. Dacă grădina dumneavoastră nu oferă niciun colţişor însorit sau dacă nu aveţi una, îl puteţi planta în jardiniere sau în ghivece, având grijă să-l ţineţi la soare şi să oferiţi plantei destul spaţiu şi pământ pentru a se dezvolta.

Nu contează solul
Un alt motiv pentru care coacăzul este apreciat este că are o toleranţă foarte ridicată la solurile sărace. Gândiţi-vă doar că îl găsiţi în sălbăticie, chiar şi în zonele stâncoase. Deci se va dezvolta fără prea multe pretenţii într-o grădină, indiferent dacă solul este pietros sau argilos. Important este să îi oferiţi destulă lumină.

Se autopolenizează
Coacăzul este vândut fie la cutie (trebuie să conţină un minimum de rădăcini, ambalate în muşchi de turbă sau alt mediu propice), fie sub formă de puieţi, în ghivece. Îl puteţi planta imediat ce a dispărut orice pericol de îngheţ pentru grădina dumneavoastră. Faceţi o gaură de două ori mai adâncă şi mai lată decât mărimea ghiveciului în care a stat. Puneţi rădăcina în groapa făcută, apoi acoperiţi cu pământ, presând uşor cu mâinile sau cu picioarele. Udaţi din belşug!
Dacă aţi cumpărat coacăzi la pungă sau la cutie, urmaţi instrucţiunile de pe ambalaj. În mod normal aveţi nevoie de o gaură mai mică decât cea care se face pentru puieţi. Conform unora dintre instrucţiuni, s-ar putea să fie nevoie să ţineţi rădăcinile în apă o oră sau chiar două înainte de a le planta. Dacă plănuiţi să cultivaţi mai mult de un arbust, atunci lăsaţi măcar jumătate de metru între ei.
Această plantă se autopolenizează, deci e îndeajuns şi un singur arbust pentru a obţine fructe. Însă, dacă puneţi mai mulţi, de mai multe soiuri, coacăzele vor fi mai mari, mai dulci şi mai zemoase decât dacă aveţi o singură plantă.

Remediu naturist

Fructele nu numai că vor fi un desert delicios, folosite ca atare sau în prăjituri, dar s-au dovedit a fi bune remedii într-o întreagă serie de probleme de sănătate. O cură de coacăze vă va ajuta să scăpaţi de infecţiile urinare (cistită) şi renale, de anemii, de durerile provocate de instalarea gutei sau a artritelor. Se folosesc cu succes şi în tratamentul reumatismului, al articulaţiilor umflate sau al hipertensiunii.