Main menu

header

478 19 1de Raluca Grințescu

Câţi dintre voi nu ați vrea să aveți în grădină o fântână arteziană? Că e mică, medie, mare sau poate chiar un grup de fântâni amplasat în diferite forme geometrice... sau, de ce nu, o succesiune de fântâni care aruncă apă dintr-una în alta? Poate chiar şi cu o lumină albă la baza acesteia, astfel încât să aveți seara un spectacol magnific creat de mâna dumneavoastră? Ei bine, până acolo este un pic de muncă şi, chiar dacă pare complicat, nu e deloc.

Cel mai important element este pompa submersibilă

478 19 2Fântâna arteziană se construieşte pe baza a patru elemente principale, şi anume: apa, tubul sau furtunul prin care aceasta va urca, o pompă, care va propulsa apa pe tub, şi elementul decorativ pe care îl veți alege în funcţie de imaginaţia dumneavoastră. Acesta poate fi format din bucăţi de marmură tăiată inegal, farfurii vechi de prin casă, forme metalice sau pietre de râu. Important este ca elementul decorativ al fântânei să suporte greutatea apei (dacă e cazul) şi să fie impermeabil. Indiferent de materialul decorativ folosit, structura de bază a fântânii rămâne aceeaşi: un bazin rezistent impermeabil, pe care îl veți îngropa în pământ, peste care apoi puneți un capac, iar peste acesta construiți o structură de susţinere, din metal, de preferinţă. Cel mai important element este pompa submersibilă, care va trebui fixată în bazin, sub nivelul apei, rolul acesteia fiind acela de a recircula apa care curge de pe structura decorativă. La fel de important este și curentul electric, care va servi pompei pentru alimentare.

Săpaţi gaura pentru bazin

Cu ajutorul hârleţului, săpaţi o gaură suficient de largă, care să cuprindă vasul pentru apă şi cam cu 5-10 cm mai adâncă. Săpaţi şi un șănțuleţ de la groapă, pe direcţia prizei, în care veţi plasa tubul de PVC pentru protecţia cablului electric.

Amplasaţi bazinul de apă şi tubul de PVC

Pe fundul gropii săpate anterior presăraţi un strat de câţiva centimetri de pietriş fin, pentru asigurarea drenajului. Aşezaţi bazinul peste pietriş. Măsuraţi distanţa de la priză până la marginea gropii şi apoi tăiaţi ţeava de PVC corespunzător acestei distanţe. Întindeţi cablul electric prin această ţeavă şi ataşaţi-l în capătul pompei. Dacă pompa are ataşat cablul, trageţi-l prin ţeava de PVC, pe care o aşezați în şanţul săpat şi acoperiţi-o cu pământ.

Fixaţi componentele în bazin

Pompa trebuie aşezată în poziţie centrală şi trebuie să fie complet acoperită cu apă. Puneţi capacul bazinului peste acesta şi marcaţi spaţiile pentru tragerea cablului electric. Gura de vizitare trebuie să fie suficient de mare pentru a încăpea pompa. Conectaţi pompa la ţeava de cupru (dacă pompa nu are deja ţeava fixată). Apoi tăiaţi ţeava de cupru cam la 10-15 cm de capăt. Instalați valva de presiune în această zonă, cu ajutorul fitting-urilor potrivite ca diametru. Valva trebuie aleasă cu diametrul potrivit pentru ţeavă. Desfaceți piuliţele şi garniturile de la capetele valvei şi treceţi-le pe ţeava de cupru. Introduceţi apoi capetele celor două bucăţi de ţeavă în capetele valvei şi fixaţi legăturile astfel create folosind garniturile şi piuliţele valvei, desfăcute anterior.

Montajul ţevii la pompă

Înfiletați un capăt al reducţiei la outlet-ul pompei. Celălalt capăt al reducţiei trebuie fixat pe capătul rămas liber al bucăţii mai mici de ţeavă. Folosind cheia ajustabilă, fixaţi cât mai strâns reducţia la pompă şi la ţeavă. Dacă pompa are ţeava gata ataşată, nu trebuie decât să o aşezaţi în mijlocul bazinului de apă. Cu ajutorul unui fierăstrău tăiaţi bucăţi de lemn ceva mai lungi decât lăţimea gropii şi fixaţi-le deasupra capacului. Pe urmă, aşezaţi pietrele una peste cealaltă, astfel încât să construiţi o structură care să aibă echilibru cât mai bun. Marcaţi ordinea pietrelor pe partea de jos. Găuriţi fiecare piatră cu burghiul potrivit pentru dimensiunea dorită a găurii. Dacă este posibil, marcaţi şi locul găurii cu creionul atunci când marcaţi ordinea.

Asamblaţi fântâna

Aşezaţi pietrele, în ordinea stabilită, pe ţeavă şi aranjaţi-le astfel încât structura să devină stabilă şi echilibrată. Marcaţi pe ţeavă locul unde se termină ultima piatră. Tăiaţi apoi ţeava cu jumătate de centimetru mai jos decât acest semn, astfel, aceasta nu se va vedea, şi apa va părea că iese din piatră. Aşezaţi ultima piatră la loc. Umpleţi bazinul cu apă prin gura de vizitare, astfel încât nivelul apei să depășeacă înălţimea pompei cu cel puţin 10-15 cm. Deschideţi valva pentru debit, puneţi pompa în priză, şi fântâna e gata de funcționare. Ajustaţi debitul cu ajutorul valvei.

Ultimele retușuri

Direcţionaţi cursul de apă învârtind pietrele în jurul ţevii. Pentru a păstra structura stabilă şi echilibrată, fixaţi pietre mai mici între cele mari, pentru a le echilibra pe acestea din urmă. Dacă vreţi să faceţi structura permanentă, opriţi apa, lăsaţi pietrele să se usuce, şi apoi aplicaţi silicon transparent între pietre, pentru a le lipi una de alta. Lăsaţi adezivul să se usuce înainte de a da din nou drumul la apă. Odată fântâna finalizată, închideţi fanta de vizitare şi camuflaţi structura de susţinere şi capacul peste bazin cu pietriş. Verificaţi nivelul apei în mod constant, în special în perioadele foarte călduroase, şi înlocuiţi apa evaporată.

PONT. În loc de pietre mai puteţi folosi ca bază decorativă pentru fântână: adăpătoare pentru păsări, bandă de cupru modelată abstract, ghivece decorative, vase pentru grădină cu model antic.

Țeava de cupru, valva pentru debit şi reducţia trebuie să aibă acelaşi diametru şi să se potrivească toate cu diametrul racordului de ieşire apă al pompei. Achiziţionaţi mai întâi pompa şi apoi, ştiindu-i  caracteristicile, mergeţi şi achiziționați toate celelalte fitting-uri de care mai aveţi nevoie pentru a o monta

Materiale necesare

1. Pompă - o găsiţi la orice magazin de bricolaj sau la centrele de vânzare a plantelor decorative;

478 19 32. Ţeavă de cupru - pentru transportul apei de la pompă până în vârful elementelor decorative (dacă nu este deja ataşată la pompă);

3. Bazin rezistent la apă - care poate fi, practic, orice recipient de plastic care se potriveşte intenţiilor dumneavoastră decorative şi dimensiunilor pompei. Important este ca acesta să fie suficient de adânc şi de larg, astfel încât apa să cuprindă bine pompa;

4. Pietre sau alte elemente decorative - care vor forma corpul fântânii. Ţeava de apă oferă ceva suport, dar, dacă materialele decorative sunt grele, vor trebui să îndeplinească însă condiţiile de asamblare;

5. Pietriş sau alt tip de material mărunt - pentru decorarea capacului peste bazin după finalizarea instalaţiei;

6. Un niplu/reducţie - pentru prinderea ţevii de pompă (dacă ţeava este separată de pompă);

7. O valvă pentru reglarea debitului (dacă nu este încorporată în pompă);

8. Capacul rigid peste vasul de apă - poate fi o placă din fibră de sticlă sau aluminiu, suficient de mare cât să depăşească marginile bazinului;

9. Structura de susţinere a elementelor decorative - va trebui să fie cu atât mai rezistentă, cu cât suprastructura fântânii este mai grea (în acest caz va fi formată din bucăţi de lemn);

10. Pietriş sub bazinul fântânii - drenează apa care se poate scurge din fântână şi apa de ploaie şi protejează, astfel, structura construită. Dacă apa nu ar fi drenată, groapa săpată pentru bazin se poate deforma şi se strică, astfel, fântâna;

11. Prelungitor/cablu electric;

12. Ţeavă de PVC - pentru protecţia cablului;

13. Tub de silicon rezistent la apă.478 19 4