Irina Loghin - 47 de ani de muzică şi 70 de ani de viaţă

  Publicul o primeşte ca pe o regină

  Irina Loghin împlineşte la 19 februarie o cifră rotundă. Publicul o iubeşte enorm şi o primeşte ca pe o regină. Are o carieră şi o căsnicie de invidiat cu Ion Cernea, fost campion mondial la lupte greco-romane, şi doi copii minunaţi: Irinuca şi Ciprian. Artista a acceptat să vorbească deschis pentru prima dată despre cei opt ani în care a fost interzisă de regimul comunist. Despre aceasta şi despre cum îşi menţine tinereţea fără bătrâneţe, în interviul de mai jos.

„Am fugit toată viaţa de oameni posaci”

- Aveţi mulţi ani de carieră, cât o viaţă de om. De când cântaţi?
- Ca şi solistă profesionistă cânt din ‘62. A fost momentul în care m-am angajat la Ansamblul Ciocârlia. Au fost ani frumoşi… Sunt 47 de ani de carieră! E important să ştii să îmbătrâneşti frumos. Întotdeauna mi-a plăcut să am în jur atmosferă frumoasă şi am fugit toată viaţa de oameni posaci. Chiar şi în turnee îi evitam pe cei care se arătau a fi aşa. Mi-a plăcut să fiu generoasă cu semenii şi mi-am dorit să nu deranjez pe nimeni şi să nu am duşmani.
- Are Irina Loghin duşmani?
- Mai sunt şi oameni pe care îi poţi numi aşa... Am avut momente când am simţit invidie şi gelozie, iar tata îmi zicea să caut să am în jur persoane care să mă îndrăgească.  
- Şi nu puteţi spune că aţi dus lipsă. Oamenii vă iubesc enorm!
- Este adevărat. Dar şi eu simt omul repede, dacă e de bună-credinţă.
- Vorbeaţi despre oamenii cu spirit vesel şi optimist. Şi dumneavoastră sunteţi o persoană cu simţul umorului...
- Tocmai de aceea… ca să ne completăm. Am vrut lângă mine oameni care să simtă ce le spun, care ştiu să râdă, să trăiască...
- Care sunt turneele ce le mai frumoase de care vă amintiţi cu drag?
- Cele cu Ansamblul Ciocârlia. Plecam câte zece autocare şi eram ca o familie. Ţin minte şi acum turneul efectuat pe Muntele Găina, unde am urcat pe jos până sus, la Târgul de fete, o sărbătoare care se ţine în fiecare an.
- Dintre colegi, care v-a rămas mai aproape de suflet?
- Benone Sinulescu. Eram din aceeaşi zonă folclorică. El terminase Liceul de Muzică, îmi dădea sfaturi şi ne apreciam reciproc.

Colecţionează costume populare vechi de sute de ani

- Vorbeam de duşmani, de invidii şi de gelozii. S-au schimbat oamenii în ziua de azi?
- S-au schimbat foarte mult. Mă deranjează şi televiziunile, care nu mai au parte de cenzura cu care ne-am luptat noi. Sunt oameni care apar oricum, fac orice, numai să fie pe sticlă. Astăzi toţi sunt vedete! Am auzit-o pe sora Monicăi Columbeanu spunând că o persoană îi strică imaginea. Care imagine?! Ce vedetă eşti tu şi ce ai făcut profesional?! Îmi amintesc că eu timp de 14 ani am luat lecţii de la profesori de istoria muzicii şi profesori de canto. Aveam verificări la sfârşit de an şi, dacă nu ştiam să mă descurc, puteam să fiu eu de zece ori Irina Loghin! La zece ani de la angajarea mea în ansamblu a venit drept dirijor Gheorghe Zamfir. Ne punea să scriem notele şi nu conta viteza cu care ne dicta. Am fost într-un ansamblu de ţinută şi eram pregătită ca atare. Acum nu mai e aşa! Dacă aş simţi că publicul nu mă mai iubeşte, aş avea bunul-simţ să mă retrag, dar când văd că publicul mă doreşte, simt că trebuie să fiu în mijlocul lui.
- Câte costume populare aveţi?
- Am acasă un muzeu. Am atât de multe, de nu le mai ştiu numărul. Costumele au o valoare foarte mare. Cele mai deosebite sunt cele cu fir metalic. Într-un turneu în SUA, un american mi-a oferit circa 30.000 de dolari şi, când am văzut ce valoare au, nu am vrut să le dau. Dar eu port mai mult un costum alb, stilizat, ce se poartă în zona noastră, până sus, la Benone, la Siriu. Desenele de pe acest costum reprezintă zona mea. Dar mai am trei fote de la Rucăr, care îmi sunt foarte dragi! Una am primit-o de la o fată, care mi-a arătat şi poza cu mama ei, purtând fota aceea veche de 200 de ani.

„Abia aştept să-mi scald primul nepot!”

- La 19 februarie împliniţi o cifră rotundă, 70 de ani. Cum veţi sărbători?
- Particip la emisiunea Iulianei Marciuc de la TVR 1, apoi merg la Cătălin Măruţă şi seara voi asista la o premieră de la Teatrul Naţional. Îmi place să merg la teatru, să văd actorii noştri valoroşi. Să ne mai bucurăm de ei cât îi mai avem printre noi!
- Nu marcaţi evenimentul cu o petrecere?
- Voi petrece la un restaurant cu familia şi cu prietenii, în cadru restrâns. Deja am pus la cale meniul cu Mihaela, soţia lui Costel Constantin.
- Aveţi doi copii frumoşi, Ciprian şi Irinuca. Regretaţi că nu v-au călcat pe urme?
- Nu regret deloc. Mă bucur că am doi copii foarte reuşiţi, care mă respectă. Fiecare are drumul lui şi îşi câştigă pâinea. I-am învăţat ce înseamnă banii, valoarea lor şi nu am vrut să-i cresc ca pe nişte copii de bani gata. De multe ori jucam rolul unei mame care spunea că nu avea bani de pâine, tocmai pentru a-i face să înţeleagă valoarea acestora. În zilele noastre, copiii au scăpat de sub controlul părinţilor.
- Nepoţi nu vă doriţi?
- Ba da! Este lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult: să-i fac baie primului nepot! Vreau să apuc să-mi ţin nepoţii în braţe! Şi asta pentru că îmi plac copiii enorm.
- Vă plac animalele? Câte aveţi în casă?
- Am deja vreo trei. Iris, fiica mea, are un motan alb, superb. În plus, nu pot să văd câinii sau pisicile fără stăpâni suferind de frig, foame, sete. Când găsesc vreun amărât, îl iau, îl duc la doctor şi am grijă ca apoi să îl dau spre adopţie. Mă doare sufletul că deşi, s-a votat legea de protecţie a animalelor, nu s-a luat nicio măsură! Îmi doresc, uneori, să sufăr eu de foame în locul lor, numai să-i văd pe ei sătui! Aşa simt!

„Mergeam la teatru cu Ileana Sărăroiu“

- Aveţi o familie fericită şi o căsnicie cum rar găseşti. Când v-aţi căsătorit?
- Ne-am cununat târziu, abia la zece  ani după ce ne-am cunoscut. Eu eram artistă, plecam de acasă, el era sportiv şi pleca şi el cu lunile. Soţul meu, Cernea, a fost campion mondial la lupte greco-romane în ‘64, apoi a devenit antrenor.
- Unde v-aţi cunoscut?
- La un festival peste hotare, unde se ţineau şi spectacole, şi întreceri sportive. Benone era prieten cu sportivii. La întoarcerea în ţară m-a chemat şi pe mine să merg la ştrand cu el şi cu sportivii, printre ei fiind şi Cernea.  El mi s-a părut mai cuminte, mai la locul lui... şi nu m-am înşelat!  
- Deşi eraţi plecaţi mereu de acasă din pricina meseriei, totuşi găseaţi timp şi pentru spectacole de teatru...
- Mi-a plăcut să merg la teatru de tânără. Mergeam cu soţul meu, cu Ileana Sărăroiu şi soţul ei, Mircea Câmpeanu. Luam bilete pe locul 1 şi ce râs era pe noi! Ţin minte că am văzut „Comedie de modă veche”, cu Mişu Fotino şi Carmen Stănescu. Eu cu Ileana râdeam pe primul rând, iar soţii noştri, mai în spate, sforăiau de mama focului! Ei veneau de la antrenamente şi erau rupţi de oboseală. La un moment dat era aşa linişte, că sforăiturile se auzeau mai tare decât artiştii de pe scenă! Un alt „incident” la fel de amuzant s-a petrecut la o altă piesă de teatru, „O scrisoare pierdută”, cu Gheorghe Dinică şi Draga Olteanu Matei. Când Dinică citea scrisoarea, Ileana s-a pus pe un râs de ne-a dat afară din sală, deoarece nu mai puteau juca actorii. Ileana era o fată extraordinară! Îmi era tare dragă şi mi-a părut rău când ea s-a stins la numai 43 de ani!

„Sfătuiesc femeile să-şi întâmpine soţul cu zâmbetul pe buze”

- Este adevărat că multe femei vin la spectacole să vă ceară sfatul în căsnicie?
- Da, aşa e. Eu le recomand să fie mult mai atente cu ele însele, şi nu doar de Revelion! Apoi, să nu-şi aştepte bărbatul cu o faţă neîngrijită... Şi mai e ceva, când văd femeile cât uşa, care se întreabă de ce le înşală bărbatul, păi ăla cu ce a greşit? Încerc să le dau sfaturi, să-şi pună şi ele întrebarea „oare unde am greşit?”. Poate i-au neglijat sau poate s-au neglijat! Le sfătuiesc să-şi întâmpine soţul cu zâmbetul pe buze, să nu trosnească şi să pufăie când intră pe uşă, să miroasă a proaspăt şi să creeze o atmosferă plăcută. Sigur, e valabil şi invers. Şi bărbaţilor le recomand la fel. Apoi părinţii trebuie să participe amândoi la educaţia copiilor. Nu este bine să audă prin casă numai certuri.

Interzisă timp de opt ani

- Pe vremea lui Ceauşescu aţi fost mult timp interzisă, ocazie cu care s-au născut multe legende, printre care aceea că Elena Ceauşescu era geloasă pe succesul dumneavoastră. Care e adevărul? A fost greu?
- Nu mi-a fost atât de greu pe cât îmi era de ruşine. Eram primită ca o regină de public şi nu ştiam ce să le spun celor care mă îndrăgeau de ce am fost interzisă timp de opt ani. Dacă Elena Ceauşescu ar fi avut ceva cu mine şi dacă m-ar fi urât, nu mă mai chema timp de 15 ani la Revelioanele lor în familie! Dimpotrivă, mă cereau amândoi, mă îndrăgeau şi ascultau melodiile mele cu mult drag. Mai degrabă cred că la mijloc au fost nişte colegi de-ai mei... Şi cu ocazia asta ţin să spun că niciodată nu am cântat nimic urât, porno, cum s-a spus! Erau însă anumite piese în vogă, gen „Magdalena”, „Măgăruşul” sau Codin”, care erau cerute la petreceri de foarte mulţi demnitari! Aşa am imprimat pe o casetă la mine acasă aceste piese şi probabil unul dintre colegi a dus caseta la Ministerul Culturii ca să-mi facă un „bine”... Chiar şi la nunţi evitam să le cânt, mai ales dacă erau şi copii acolo...  
- Ce a însemnat această interdicţie?
- Nu spectacole, nu imprimări... Erau dispoziţii de la Ministerul Culturii să nu apar. Îmi amintesc că singurul care a avut curaj să mă bage în spectacole în acea perioadă a fost un domn Călinoiu, de la Ministerul Culturii, la un spectacol în Constanţa. Oamenii erau cocoţaţi şi în pomi numai să mă vadă! Am rămas uimită! Aruncau cu sticle în organizatori, că nu mă lăsau să apar în spectacole.
- De ce aţi intrat în politică?
- La insistenţele lui Vadim, care m-a invitat la o cină creştină, unde am cântat pentru 200 de bătrâni. Vadim avea la el tot atâţia saci cu mâncare şi îmbrăcăminte pentru aceştia. Am fost aşa de impresionată de lacrimile bătrânilor când am împărţit ajutoarele, încât am cedat. Vadim a spus că am un suflet generos şi că oamenii au nevoie de mine. După trei zile de campanie am ieşit deputat. La al doilea mandat nu am mai vrut să candidez...

Maria Petrache

„Cânt din ’62, de când m-am angajat la Ansamblul Ciocârlia. Au fost vremuri extraordinare… Am 47 de ani de carieră! E important să ştii să îmbătrâneşti frumos”

„Alerg şi acum în fiecare zi în Herăstrău”

- În cazul dumneavoastră se potriveşte dictonul „Tinereţe fără bătrâneţe”. Nu vă arătaţi vârsta. Cum reuşiţi această performanţă?
- Mă menţin cu sport. Alerg şi acum în fiecare zi în Herăstrău şi nu mă las până ce nu fac o tură de lac. Simt nevoia să mă plimb, să fac acei şapte-opt kilometri, dar sunt atentă şi la ce mănânc. Contează foarte mult şi alimentaţia.
- Ce preferaţi la acest capitol?
- Consum multe cereale, fructe şi legume. Am eu o vorbă, pe care o spun, chiar dacă unii ridică din sprânceană: nu mănânc cadavre! Mănânc peşte foarte rar! Am auzit că nici peştele nu este prea sănătos sau cel puţin eu una nu mă simt bine după peşte. Prefer salatele de fructe şi legume cu lapte de soia.

„Mă bucur că am doi copii foarte reuşiţi, care mă respectă. Fiecare are drumul lui şi îşi câştigă pâinea. I-am învăţat ce înseamnă banii, valoarea lor şi nu am vrut să-i cresc ca pe nişte copii de bani gata”