de Gabriela Niculescu
8 mai 2015. Ziua în care viaţa artistului Gabriel Cotabiţă avea să se transforme pentru totdeauna! Un stop cardio-respirator suferit în sala de fitness l-a trimis, necruţător, direct la Unitatea de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca. A intrat în comă profundă... Și-a revenit în mod miraculos, când nimeni nu-i mai dădea nicio şansă. După luni de recuperare, astăzi este cu totul altă persoană. Mult mai relaxat, recunoscător pentru şansa primită şi încrezător în menirea lui mai departe. Ne-a întâmpinat alături de motanul său graţios, Prinţul, în apartamentul primitor din centrul Capitalei, unde locuieşte. „Miracolul Cotabiţă” ne-a povestit despre „călătoriile” făcute în timpul comei, despre mesajul pe care l-a primit cu privire la ceea ce mai are de construit în această viaţă, despre schimbările fundamentale prin care a trecut, despre iubire şi, în exclusivitate, despre căsătoria cu Alina, femeia care şi-a dovedit afecţiunea şi devotamentul alături de el, la bine și la rău, vreme de cinci ani. Dar mai ales în acele luni groaznice, când teama se împletea cu speranţa... Un interviu excepţional, realizat cu un suflet care a trăit o experienţă incredibilă, frumoasă dar şi terifiantă, îngrozitoare dar şi plină de învăţăminte minunate despre viaţă. Gabriel Cotabiţă s-a schimbat total, pentru că el este acum omul care a văzut moartea!
„N-am reuşit să aflu de ce a trebuit să trec prin acest marasm...”
- Încep cu o întrebare de care, probabil, v-ați săturat... Cum a fost în comă, unde aţi „călătorit”?
- Trebuie plecat de la ideea că eu am descoperit că am fost în comă abia când m-am trezit. Nu mai ştiu absolut nimic de când mi s-a „tăiat firul” la sală. Nici din perioada în care eram treaz, imediat după ce mi-am revenit din comă, nu-mi amintesc niciun moment. Aveam cu totul alt comportament, nu-i recunoşteam pe cei din jurul meu, eram foarte violent, lucru ce nu m-a caracterizat niciodată, dar medicii mi-au spus că era firesc să reacţionez aşa. „Călătoriile” și întâmplările rămase în memorie sunt cele care, probabil, trebuiau să fie reţinute. M-am întâlnit cu o grămadă de personaje, însă, important este ceea ce simţi şi primeşti ca informaţie, noţiuni ce ţi se traduc în creier, nu discutate cu cineva. Acest lucru este fascinant, că primeşti informaţia în creier fără s-o auzi. Esenţial este faptul că mi s-a spus „Te duci înapoi, nu pleci! Mai ai câte ceva de făcut!”. Şi n-am reuşit să aflu de ce a trebuit să trec prin acest marasm. Aici este problema. Pentru că, din punctul meu de vedere, eu eram foarte liniştit, însă pentru cei din jurul meu a fost o nenorocire. Există şi ipoteza conform căreia cei din jurul meu trebuiau să primească o pedeapsă, altfel nu înţeleg care e logica. Probabil ei trebuiau să primească o lecţie, ceva din partea mea, altă explicaţie nu există. În vis n-a existat nicio secundă ceva de genul „Ai greşit acolo, trebuie să faci aşa sau aşa”. Ce mi s-a transmis clar a fost „Trebuie să faci lumea fericită! Trebuie să aduci bucurie oamenilor!”.
„Am «călătorit» din Evul Mediu la Sanremo, din Centrul Vechi la Universitate...”
- Câte „călătorii” aţi avut? E adevărat că prima a fost în Evul Mediu?
- Foarte multe au fost. Prima pe care mi-o amintesc a fost în Evul Mediu, nu ştiu dacă este cronologic exactă. Era în Evul Mediu timpuriu şi foarte întunecat, undeva într-o mlaştină, pe o vreme ploioasă, unde veneau tot felul de luptători cu coifuri negre, cum erau în vremea aceea, iar eu nu participam la nimic, priveam exact ca la un film. Şi când m-am întrebat ce caut eu acolo, am şi dispărut din peisaj. Apoi, au fost tot felul de «plimbări». M-am trezit în faţa sălii de spectacole de la Sanremo, în Italia. Aşteptam să mă bage cineva acolo ca să mă întâlnesc cu mai mulţi oameni să-i salut şi să mă vadă că sunt bine. Au fost tot felul de întâlniri. Cel mai amuzant a fost când eram la o filmare, la ultimul etaj al fostului club Berlin şi aşteptam înfrigurat să vină echipa de filmare. Un alt loc de filmare, în care ajungeam mereu, era la colţul magazinului Victoria, pe străduţa care duce în Centrul Vechi, într-un cort închis, frumos, în care mai cântam, mai aşteptam un interpet italian să fac un duet cu el şi tot aşa. Imaginile sunt disparate şi nu ştiu dacă sunt atât de importante, însă pot să spun un singur lucru, că în momentul în care am început să-mi revin, tot ceea ce am primit ca informaţie a fost legat de ceea ce urma să fac, adică să continui să cânt şi să mă ocup de spectacole. Au fost trăiri atât de reale, încât în momentul în care m-am trezit, le-am spus fetelor că am făcut filmarea respectivă și nu înțelegeam de ce fiicele mele îmi spuneau că n-am făcut nicio filmare. Totul părea extrem de real, multe dintre scene se petreceau la Universitate, personajele cu care mă întâlneam chiar există şi lucrează în acest domeniu, de aceea a fost atât de derutant când mi-am revenit. Acesta a fost un semn foarte clar că trebuie să vin înapoi.
- Se împleteau cumva călătoriile onirice cu realitatea concretă?
- Nu, nu s-au amestecat, ca să zic așa. În momentul în care lucrurile au început să se petreacă în realitate, iar eu am devenit conştient că sunt în spital, călătoriile din vis au încetat. Genul de poveşti trăite s-a schimbat. Pot să spun, însă, că este mai interesantă revenirea, când descoperi unele lucruri care s-au întâmplat, despre care nu ştiai fiind în comă, iar faţă de anumite evenimente petrecute în trecutul apropiat ai o reacţie diferită. Să-ţi dau un exemplu concret. Înregistrasem un disc cu ceva vreme înainte de accident, dar uitasem de el. Când mi-am revenit din comă, am vrut să-l înregistrez şi mi-au spus fetele că l-am făcut deja. Deci lucrul acela fusese adoptat în plan subconştient. Te rog să mă crezi că-mi doream să adorm şi să visez, pentru că umblam într-o lume în care eram foarte curios să văd ce mi se mai întâmplă. Să te plimbi pe meleaguri ciudate, să te întâlneşti cu personaje pe care nu le-ai mai văzut este fascinant.
„Înainte mă temeam de moarte... Acum, nu!”
- Aţi avut vreodată sentimentul de teamă în aceste vise?
- Niciodată, eram foarte liniştit şi fericit. La început am fost convins că sunt într-un somn adânc, apoi am fost sigur că eu chiar am ajuns în locurile respective. În niciun moment n-a existat frica. Înainte mă temeam de moarte... Ei bine, acum nu mă mai tem de ea! Ştiu că în momentul în care se termină totul, nu mai ştii nimic, nu mai ai niciun fel de problemă, nu te doare, nu simţi nimic, doar se rupe filmul şi nici măcar nu ştii asta, continui să exişti în alt plan. Poveştile pe care le-am trăit eu au fost lungi şi nenumărate, nu m-am obosit să ţin minte atâtea elemente, dar era ca şi cum mai trăiam un episod, în altă parte.
- Specialiştii în fizică cuantică s-au străduit să dovedească existenţa Universurilor paralele. Credeţi în ele după această experienţă?
- Cred că oamenii aceia de știință nu greşesc deloc, sunt convins că ele există.
- Poate, în aceste călătorii, aţi făcut un salt dintr-unul în altul...
- Nu ştiu dacă am făcut salturi, cred că doar mi s-a arătat că sunt acolo.
- Aceiași specialişti susţin că o posibilă trecere dintr-un Univers în altul ar fi în timpul somnului. Când adormim aici, suntem activi în alt plan, iar când adormim în acela, reluăm activităţile în acesta.
- Ce-ai spus tu acum este exact ceea ce s-a întâmplat cu mine. Dacă nu ar fi existat dorinţa de a mă reîntoarce, aş fi putut rămâne „acolo”, pentru că „acolo” este fascinant!
„Cea mai mare bucurie personală a fost redescoperirea fetelor mele”
- Conştientizaţi în vreun moment că vă aşteaptă aici familia?
- Sigur că da, dar nu am conştientizat în niciun moment că sunt în comă. Eu credeam că e real, că sunt în spital şi trebuie să mă întorc din visele mele. Eram conştient că plec în altă lume şi-mi plăcea lucrul acesta.
- S-au schimbat în vreun fel relaţiile dintre dumneavoastră şi familie sau prieteni?
- Bucuria cea mai mare pentru mine a fost redescoperirea fetelor mele. S-au apropiat enorm de mine. Le-am iubit şi le iubesc, dar ele au avut posibilitatea, pe care n-o doresc şi altora, să-şi dovedească, într-un moment greu, dragostea şi ataşamentul faţă de tatăl lor, iar tatăl lor să le primească şi să conştientizeze aceste sentimente, ceea ce este fantastic. Nu cred că un părinte pote fi mai fericit decât atunci când ştie sigur că este iubit de fetele lui şi de oamenii de lângă el. Acesta ar fi unul dintre puţinele lucruri minunate petrecute în urma acestui eveniment. Iubita mea mi-a spus că zilnic veneau, sperau să mă trezesc, plângeau şi se rugau. Am fost foarte mişcat de acest lucru, pentru că n-am fost niciodată omul care să am aşteptări de la nimeni. Eu îmi doresc să ofer iubire și fericire tuturor, dar nu aștept nimic de la nimeni. Dacă nu aștepți recunoștința, ea va veni!
Huidu, o vizită-surpriză!
- Prietenii și-au schimbat în vreun fel atitudinea?
- În niciun caz. Cei care-mi erau cu adevărat prieteni și-au dovedit devotamentul, n-am avut nicio dezamăgire majoră... minoră, nici nu mai contează. Pe de altă parte, am descoperit niște apropieri ale unor oameni, teribil de neașteptate. Îți dau și un exemplu. Eram la Spitalul Elias, în perioada de recuperare, și m-am trezit cu o vizită de la Șerban Huidu, un om pe care-l cunoșteam doar prin meseria lui publică. El a venit să mă încurajeze, să-mi spună că a trecut printr-o situație de genul acesta, să nu mă sperii, că totul va fi foarte bine. Cum să nu fii impresionat de un asemenea gest? Am simțit că au venit oamenii către mine și am simțit cum nu se poate mai mult iubirea. Iubirea de oameni și respect. Nu mai povestesc că la fiecare plimbare pe stradă sau intrare într-un magazin românii îmi spuneau mereu: „Ce bine ne pare, domnule Cotabiță, că v-ați revenit! Ce bine că v-ați întors, că ne-am gândit la dumneavoastră...”. Și sunt convins că au dreptate, pentru că nu se aștepta nimeni să existe o asemenea efuziune, apropiere, gândire pozitivă. Am aflat de o grămadă de locuri în care lumea se aduna în grupuri mari și se ruga pentru mine. Că mă simt impresionat este puțin spus. Sunt pur și simplu copleșit!
„În palma stângă, la linia vieţii, am un nod pe la 60 de ani. Chiar am crezut că... plec”
- Pentru mulți, revenirea dumneavoastră a însemnat un miracol. Ce reprezintă miracol pentru dumneavoastră?
- Miracol a însemnat experiența însăși. Atât timp cât nu te aștepți, cât ți se rupe firul și nici măcar nu știi, revenirea este fascinantă prin tot ceea ce se întâmplă. De când m-am întors, primesc tot felul de informații despre mine, care nu fac decât să mă uluiască.
- Ce s-a schimbat în viața dumneavoastră?
- Dintr-o dată, multe lucrurile s-au schimbat. Am scăpat de apăsări și temeri.
- A fost o purificare atât spirituală, cât și fizică...
- Exact! Am realizat că sunt un om ales. Foarte multă lume spune despre chiromanție că este o prostie. În momentul acesta pot spune că este un lucru adevărat, pentru că în palma mea stângă linia vieții are un fel de nod, începe să se încurce exact în perioada vârstei de 60 de ani. Am crezut că atunci am să „plec” de tot, dar nu a fost așa, pentru că ea revine și continuă. Cea mai mare bucurie a acestei continuări a vieții a fost că am descoperit niște oameni minunați care s-au apropiat de mine, ca și cum ar fi fost trimiși, apăreau de nicăieri, din toate zonele, și muzicală, și spirituală... Am trăit niște momente extraordinare. Le port recunoștință tuturor celor care s-au apropiat de mine, s-au purtat dezinteresat și atât de aproape mi-au fost încât m-au copleșit...
„Povestea Galei Chapeau este incredibilă”
- Gala Chapeau a reprezentat o astfel de ocazie?
- Povestea Galei Chapeau este incredibilă. Îmi revenisem, eram la Elias și au venit fetele mele. Vorbeam despre recuperarea mea, iar Eliza mi-a spus că vom face un spectacol mare. I-am zis că nu am cum să susțin un show în starea în care mă aflam și replica ei a fost că vom face un spectacol-tribut. I-am zis să facă ce vor, pentru că am încercat să mă implic și nu m-au lăsat deloc. Eliza nu avea, din punctul meu de vedere, experiența necesară realizării unui spectacol grandios. Eram cumva neliniștit, iar Țeavă (n.r. - Cătălin Căţoiu, colegul său de trupă) mi-a spus să o las, că sigur se va descurca. Iar copilul acesta a reușit să facă singur tot, a obținut toate aprobările, a găsit sponsorizări, a găsit posibilitatea ca spectacolul să fie televizat, a vorbit cu artiștii, nu m-a lăsat nici măcar să particip la repetițiile cu soliștii. Doar m-a trimis la Alexandru Ciucu să-mi fac costumul și să repet „Ave Maria”, la teatru, cu băieții din formație. Am fost impresionat cum nu se poate mai tare.
„Un pas enorm pentru închiderea divergenţelor între generaţii”
În primul rând au fost artiști cu care nu avusesem ocazia să am relații apropiate cum am cu Monica Anghel, cu Luminița Anghel, cu Horia Moculescu sau cu Bodo. Cu Antonia, Smiley sau cu Alex Velea nu avusesem relații de prietenie, dar Eliza a reușit să-i adune și mi-a spus cât de mult s-au bucurat toți de invitație. A fost o muncă extraordinară, iar ceea ce au realizat a fost fabulos. Un spectacol de genul acesta, în mod normal, se pregătește într-un an, iar ea l-a realizat într-o lună. Și acest lucru nu este posibil decât dacă ești înconjurat de prieteni, iar aceștia au fost prietenii mei, ceea ce înseamnă că am fost și sunt un om iubit de breaslă. Au venit toți, cu drag. Le-am și spus că au făcut un pas enorm prin închiderea divergențelor între generații. N-a mai contat că unul are 60 de ani, iar altul 25. Au venit laolaltă, s-au apropiat prin muzică, iar motivul am fost eu. Mă laud acum! Am avut parte de multe descoperiri impresionante, cum ar fi că am un repertoriu nemuritor, niște cântece minunate, nemuritoare. Este o satisfacție enormă asta.
„Fac masaj şi merg la un chiropractor genial”
- Ce recuperare mai faceți acum?
- Fac recuperare fizică la Centrul de Recuperare Medicală Sportivă ProVita, cu domnul Paul Sittner, care este incredibil de implicat în activitatea mea. Tot acolo am descoperit și cea mai bună maseuză din lume. În urma faptului că am stat vreme de cinci luni pe spate, am avut probleme foarte mari, cu atrofie musculară, blocări de mușchi, ligamente și oase, iar această femeie m-a pus pe picioare. Urlam noaptea de dureri, pentru că nu puteam dormi pe spate din cauza atrofierii și a contracturii musculare, iar Paul și cu Sanda Şoim, Sanda „Mâini de Aur” cum îi spunem noi, au reușit să mă facă să nu mai am absolut nicio durere. Am ajuns și la un chiropractor genial, care a reușit să-mi pună oasele la loc. Aici am avut marele noroc, că au venit în întâmpinarea mea niște oameni extraordinari, care m-au ajutat să fac ceea ce altfel m-ar fi costat milioane. Iar ei m-au ajutat dezinteresat.
- Într-o emisiune s-a adus în discuție scrierea unei cărți pe tema experienței trăite. Aveți vreun plan în acest sens?
- Trebuie să mă simt în stare să scriu o carte, însă, acum, la mine toate informațiile sunt vraiște. Până voi reuși să le aşez pe toate în ordine și să înțeleg cum aș putea să le pun pe toate cap la cap pentru a folosi cuiva, pentru a fi coerente, durează ceva timp. Iar eu să pun pe piață acum o carte doar din dorința de a fi o chestie comercială, s-o cumpere lumea să vadă ce a zis Cotabiță, nu sunt genul. Nu vreau să mă laud, dar tot ce am făcut a fost de excepție. Nu vreau să am succese mărunte, când eu am avut niște împliniri, din punct de vedere artistic, pe care și-ar dori să le aibă toată lumea.
- Ce forme îmbracă iubirea în viața dumneavostră?
- Iată c-am ajuns la un subiect pe care toată presa mondenă își dorește să-l descopere. E foarte interesant ce face Cotabiță în plan sentimental, că altfel nu se poate învârti Pământul, dacă nu se află. (Râde!) Dragi prieteni, cu această ocazie vă comunic oficial că Gabi Cotabiță face foarte bine, pentru că are lângă el o femeie despre care dacă ar spune că este devotată ar fi puțin lucru. Este o femeie care aproape că mă adoră și care și-a dovedit atașamentul și iubirea într-o perioadă în care oricine altcineva ar fi plecat. Alina a stat lângă mine, în perioada aceasta, cum nu vă puteți imagina. O dovadă mai mare de dăruire nu există! Am și zis că trebuia să se întâmple lucrul acesta pentru a pune la încercare această jumătate a mea, pentru a dovedi că este incredibilă. Însă vă sfătuiesc să vă convingeți de acest lucru în alt fel, pentru că eu pe săraca femeie aproape că am adus-o cu nervii la pământ în acele momente în care eram plecat. Ea este singura persoană care a fost alături de mine absolut tot timpul și este în continuare lângă mine în permanență. A dovedit un atașament de care credeam că nu mai pot avea parte vreodată. Alina este alături şi de Eliza (nr. - artistul are trei fete, Aela, Milena şi Eliza), care s-a dovedit a fi fiica favorită, nu pentru că mi-am făcut-o eu favorită, ci pentru că ea s-a dovedit a fi aşa, s-a dăruit și se dăruiește în continuare trup și suflet numai pentru a fi eu bine. Ele două fac o echipă care mă ajută enorm în viață. Cu alte cuvinte, am parte de o iubire filială extraordinară și am parte de o iubire feminină minunată. Sunt un om fericit! Împlinit! Tot răul a fost spre bine, am descoperit două lucruri senzaționale, iubirea nemărginită a Elizei și iubirea infinită a Alinei. Toată această întâmplare ne-a legat enorm!
„Sunt fascinat de astrograme”
- Când am dat o căutare în Google după numele dumneavoastră, primul articol avea ca titlu nunta pe care o veți face anul acesta. Era vorba despre predicțiile unui astrolog care menţiona schimbările majore ale anului 2016 în viața sentimentală. Credeți în astrograme?
- Da, aș minți să spun că nu, dar nu cred în cei care le citesc, pentru că unii dintre ei bat câmpii. Eu am în jurul meu niște oameni care fac bine treaba asta, pe care i-am sortat și sunt foarte fascinat de aceast domeniu. E adevărat că s-ar putea să mă căsătoresc anul acesta.
- Ați cerut-o în căsătorie pe Alina?
- Da și a acceptat, suntem logodiți.
- V-ați logodit înainte de comă sau după?
- După, chiar acum câteva zile, de aniversarea sa.
- Dacă spune și astrograma, atunci e clar că anul acesta vă căsătoriți.
- Nu știam de treaba aceasta cu astrograma, am aflat-o acum, de la tine, dar noi oricum aveam în plan să ne căsătorim. Însă acest lucru mă bucură, înseamnă că funcționez bine, percep informațiile așa cum se cuvine. Pot spune că sunt extrem de liniștit și de fericit lângă Alina. Ea reușește să facă din mine un om care să se simtă bine. Este extrem de activă și de pricepută în tot ce face, este o minunăție de persoană.
„Eu te iau, dar ești conștientă de ce faci?”
- Vă doresc să aveți un mariaj fericit și liniștit.
- Mulţumesc! Eu sunt ușor uimit de faptul că am făcut asta, că i-am spus să se mărite cu mine. Și ea mi-a răspuns „Cum să nu mă mărit cu tine?”. Iar eu i-am zis „Bine, treaba ta, eu te iau, dar ești conștientă de ce faci?” (Râde!) Femeia aceasta a stat lângă mine în spital zi și noapte, ce dovadă mai mare de iubire mi-ar mai trebui? În plus, arată foarte bine!
- În concluzie, v-au rămas detaliile „tehnice” ale nunții, data, localul...
- De-a lungul tinereții mele, când eram în Craiova și aveam spectacole la restaurant, am cântat la atât de multe nunți, încât te rog să mă crezi că nunta este o poveste dedicată altora, nu e pentru miri. Sunt extrem de liniștit... Că e făcută la un restaurant sau la altul nu contează. Nu vreau niciun fel de fast, iar Alina e la fel. Dar știm că noi nu ne vom putea căsători fără să nu se întâmple o chestie, fără să se facă tam-tam, e inevitabil. Mie mi-a plăcut ce-au făcut Adela Popescu și Radu Vâlcan. A fost o minunăție de căsătorie. Pentru că tu te unești cu omul acela în fața lui Dumnezeu, nu pentru ceilalți.
- Ce vă mai doriți pentru acest an, dincolo de căsătorie și un album?
- Lucrul pe care mi-l doresc sigur este sănătatea, pentru că am descoperit ce înseamnă să n-o ai. În afara acestui lucru, ce mi-aș mai putea dori? Să am succes? Nu depinde de mine, depinde doar de Dumnezeu și de public. Dacă nu voi avea succes, nu-mi rămâne decât să mă retrag în munți și să mă apuc de altceva. Dar sper să n-am problema aceasta. Din toate întâmplările pe care le-am avut în ultima vreme, reacțiile au fost foarte pozitive şi consider că mai am multe de oferit.
„O gratitudine imensă faţă de Dumnezeu”
- Cum vă încărcați bateriile?
- Mă odihnesc în permanență, în ultima vreme dorm perfect. Am fost cu prietenii la Sibiu, am cântat la Revelion, apoi am stat la căsuța unui prieten, unde ne-am relaxat. Eu nu mă plictisesc niciodată: dezleg cuvinte încrucișate, mă uit la un film, citesc o carte, privesc la televizor, vremea îmi trece foarte frumos. Mi s-au schimbat foarte mult reperele, am cu totul alte dorințe, care încă nu sunt cizelate, dar știu că nu le mai am pe celelalte. Din obișnuință fac uneori aceleași lucruri, să nu stau degeaba, dar nu sunt nevoile pe care le aveam înainte și încrâncenarea de atunci. Mie mi s-a „comunicat” această relaxare și vă sfătuiesc să încercați și voi. Toată lumea spune „trebuie să fac!”. Nu trebuie nimic, totul vine de la sine. Cu cât ești mai încrâncenat, cu atât ai mai multe frâne. Trebuie să stai seren cu tine și să încerci să-ți primești informațiile de la Univers și, dacă ai reușit să le descifrezi corect, viața ta este cât mai relaxată cu putință.
- Ce relație aveți acum cu Dumnezeu?
- Am avut-o bună întotdeauna, iar acum starea de gratitudine pe care o am este incomensurabilă, pentru că, mai mult ca niciodată, am avut dovada evidentă că există și că mă iubește. Toată lumea mi-a spus că mă iubește, că altfel nu scăpam. Nimeni nu mi-a dat nicio șansă, iar mie mi s-a spus, repet, „Nu pleci! Mai ai treabă”...
- Ce lecții ar trebui să învețe martorii experienței dumneavoastră?
- Îmi pare rău, dar nu am niciun sfat să dau, din simplul motiv că fiecare va avea experiența proprie. Nu există rețetă. Dacă se vor întâlni cu Creatorul, vor avea de răspuns pentru ceea ce au făcut. Eu n-am fost lăsat aici să țin predici, ci să aduc fericire oamenilor. Fiecare să nu se aștepte la altceva decât să îndeplinească dorințele Universului și, în cea mai mare măsură, să nu facă rău, că, de fapt, de aici pleacă rădăcinile nenorocirilor.
„Mama a simţit, este receptivă la astfel de mesaje“
- Mama dumneavoastră a fost singura persoană care a avut certitudinea că vă veţi reveni. De unde această siguranţă?
- Mama a simţit asta, de aceea a susţinut mereu că eu nu plec. Iar mie mi s-a spus că n-am să plec. Mama este receptivă la mesaje de genul acesta, iar oamenii o priveau circumspect, pentru că mie nu mi-a dat niciun doctor şanse de supravieţuire. Sunt uimit de momentele prin care am trecut, mai ales de cele povestite de cei din jur. Conştienţa mea a fost activă foarte aproape de finalul întâmplărilor, eram ca între două lumi, eu îmi doream să plec să cânt la Revelion, iar cei din spital nu mă lăsau. Deci conştientizam cumva că mă aflu în spital, dar nu eram încă total ancorat în realitate.
„Trebuie să apară albumul nou“
- Piesa „Ce zi liniștită!”, cu Matteo, a avut succes. Ce ne mai pregătiți în plan muzical?
- Trebuie să apară albumul nou. A fost destulă liniște până acum, deși anul trecut am făcut vreo patru, cinci piese precum „Ce zi liniștită!”, „Când zâmbești”, „Patul gol”, cu Oana Vincu, iar pe lângă melodiile acestea mai sunt în lucru încă cinci care trebuie finalizate. Acum trebuie să vedem cum facem, pentru că discurile au ajuns un lucru de colecție, lumea nu prea mai cumpără discuri, preferă să pirateze. Vom încerca să scoatem și un LP de colecție, câteva sute de exemplare... În ultimă instanță totul depinde de cât de tare își dorește lumea să ajute artistul. Nu pot da acum o dată exactă a lansării albumului, pentru că depinde și de casa de discuri, dar o să fie un material interesant. Piesele care sunt terminate și care așteaptă să fie difuzate la radio și tv sunt foarte frumoase, cu atmosferă modernă, cu texte curajoase. În „Camera mansardată”, de exemplu, un vers sună așa: „Te aștept în camera mansardată, să te învăț să te simți vinovată”.
„Am plăceri şi pofte diferite, nici nu mai am chef de maşină“
- Sunt lucruri care vă plăceau înainte de comă, iar acum nu vă mai plac?
- Singurul lucru minunat din întâmplarea aceasta este că nu mai transpir, faimosul Gabriel Cotabiță ud, pe seama căruia se făceau glume, a plecat, a rămas în partea cealaltă. Vezi că pe pereții mei sunt sute de DVD-uri cu filme. Recunosc, că de când m-am întors, n-am mai urmărit niciun film pe DVD. Am fost la cinematograf, am urmărit toate filmele blockbuster care au apărut, dar nu mai am acel interes de a mă duce neapărat să văd un lungmetraj. Mi s-au schimbat gusturile în materie de televiziune. Nu mă mai uit la nicio prostie care, în general, mă amuza, m-am apucat de cuvinte încrucișate și muzica pe care o ascult este mult mai restrânsă. Acum trec printr-o fază în care nu prea mai ascult muzica altora. Stau liniștit și mă gândesc cum să fac să strâng din experiența acumulată proiectul care să sune foarte bine pentru mine. Urmăresc ce se întâmplă în plan muzical, pe posturile românești de muzică este dezastru, toate piesele au aceeași tipologie, noroc că am și posturi străine. Însă nu mai am dorința arzătoare de a-mi lua imediat un CD sau un DVD, cum aveam înainte. Dacă nu ascultam sau vedeam ceva anume, eram disperat. Acum mi s-au relaxat dorințele. Acum știu foarte bine ce trebuie să fac: să realizez bine albumul, să stau de vorbă cu oamenii, să le spun să nu se teamă, că plecarea nu e groaznică, nu e o nenorocire. Am plăceri și pofte diferite şi nu mai sunt închistat. Apoi, eu conduceam mașina în permanență, iar acum nu-mi mai doresc nici s-o pornesc și nu m-am mai urcat la volan deloc. Modificările sunt surprinzătoare.