Bollywoodul a umilit Hollywoodul

  Benzi adezive roz sau mişcări de baschet în locul clasicelor dansuri indiene, dar şi ciocolată amestecată cu unt pe post de rahat sunt doar câteva dintre tertipurile la care au apelat realizatorii filmului „Slumdog Millionaire”. De ce au apelat la ele, dar şi care era atmosfera pe platourile de filmare vor spune în interviul de mai jos regizorul Danny Boyle şi actorii Dev Pattel şi Freida Pinto.

Danny Boyle: „Iniţial am refuzat să regizez”

- Cum aţi ajuns să regizaţi această peliculă?
- Sincer, în primă fază am refuzat. M-am gândit: ce mare film pot să fac dintr-un scenariu ce se numeşte „Cine vrea să fie milionar?”. Apoi am citit câteva pagini şi am zis: ok, fie! Şi am plecat în India.
- A fost greu să-l convingeţi pe Jamal să se arunce în acea groapă plină cu rahat?
- (râde!) Aia chiar era o hazna! Însă pentru că ne era milă de copil, am umplut groapa cu un amestec de unt de arahide şi de ciocolată. Iar pe căldura aia, totul s-a lichefiat şi avea aparenţa unui adevărat rahat. Dar dacă voia, micul actoraş chiar putea să mănânce amestecul dulce.
- A fost greu să-i găsiţi pe cei trei mici actori?
- Nu. Pe Azza, cel care a jucat rolul tânărului Salim, l-am găsit la locul în care se filma. El chiar e un băiat din mahala. Celălalt copil, cel care interpretează rolul lui Jamal, provine din clasa de mijloc a Mumbaiului şi vorbeşte un pic de engleză. Cu el a fost mai uşor. Dar cu Azza… m-am cam chinuit. E foarte ciudat să regizezi într-o limbă pe care nu o înţelegi.  
- Povestiţi-ne de scena de la Taj Mahal.
- Scenariul era simplu. Trebuia ca micuţii să fure pantofii vizitatorilor (e obligatoriu să te descalţi la intrare). Cei doi copii şi-au făcut treaba uşor. Mai greu a fost cu cei de la Administraţia monumentului. S-au supărat că filmăm furtul pantofilor, dar ne-au lăsat în pace.

„În India se turnează o sută de filme pe an”

- E uşor de lucrat cu actorii indieni?
- Da şi nu. Sunt foarte buni şi expresivi şi sunt aproape permanent implicaţi în alte proiecte. Nu uitaţi că e o ţară în care se turnează cel puţin o sută de filme pe an. A trebuit să mă obişnuiesc cu programul lor. M-am trezit de multe ori în situaţia în care, dacă anunţam vreun actor că are o scenă grea a doua zi, îmi răspundeau: A, păi nu pot filma mâine. Poate poimâine sau chiar peste câteva zile. Mai am şi alte filme de făcut!.

Elena Şerban

Dev Pattel: „Îmi tremurau mâinile de emoţie”

  După răspunsurile cu sare şi piper ale simpaticului regizor, jurnalistul „l-a luat la întrebări” pe interpretului rolului principal, Dev Pattel.
- Dev, cum e cu filmul? Ce simţi acum când toată lumea îţi acordă atenţie ca unui star?
- E cu mult mai mult decât aş fi putut spera vreodată.
- Ai avut emoţii?
- O, Doamne, da! Mai ales în scena de la Call Center. A fost groaznic, dar deosebit în acelaşi timp. Trebuia să spun foarte multe replici, să fiu şi puţin haios, apoi să trec de la registrul comic la cel oarecum dramatic atunci când îmi sunam fratele. Îmi tremurau mâinile de nu puteam duce tava cu pahare.
- A fost greu să joci în Mumbai? Eşti de origine indiană, dar locuieşti de foarte multă vreme la Londra.
- Greu şi nu prea. Uşor pentru că ştiam oraşul şi limba, dar şi greu pentru că a trebuit să vorbesc din nou cu accent indian. Accent de care scăpasem datorită anilor petrecuţi în Marea Britanie. M-au ajutat foarte mult colegii de platou, că altfel…
- Cum a fost cu scena finală, cea a dansului?
- (zâmbeşte!) Aţi vorbit cu regizorul, nu? Da, eu nu ştiu să dansez. Sunt indian, dar nu mă pricep la dans. Şi pentru că eram în prim-plan a fost nevoie să învăţ mişcările. Şi nici aşa nu a ieşit! Aşa că Danny (n.r. - regizorul) m-a învăţat nişte figuri de baschet. Şi aşa am ieşit basma curată.

Freida Pinto: „Succesul a fost uluitor”

  Şi cum cei din urmă vor fi cei dintâi, întrebările finale i-au fost adresate frumoasei Freida Pinto, care a jucat rolul principal feminin.
- Cum ai ajuns în „Slumdog Millionaire?”
- Am dat probă alături de alte 15 fete. Am avut noroc de faptul că la audiţie era prezent şi Dev. Aflasem că abia ajunsese în India şi m-am oferit să-i arăt oraşul Mumbai. Regizorul a sesizat faza, i-a plăcut că ne-am împrietenit din prima şi… asta a fost.
- Ai avut dificultăţi în a interpreta anumite scene?
- În general, nu. Dar îmi amintesc de o fază în care trebuia să-i dau replica personajului Salim şi nu mă puteam uita deloc la el. Priveam undeva în spatele lui Salim, pe umărul unuia dintre membrii echipei. Acesta a sesizat şi a încercat să mă ajute. A luat o bucată de bandă roz adezivă pe care şi-a lipit-o pe haină în locul la care mă uitam eu. Şi aşa am început să mă holbez la punctul roz. Şi parcă îmi dădeau şi lacrimile. Scena a ieşit foarte credibilă.
- Succesul filmului v-a dus în foarte multe locuri din lume. Ce oraş te-a impresionat?
- Succesul a fost uluitor. Am vizitat oraşe în care nu visam să ajung vreodată. Mi-a plăcut foarte mult în Toronto, dar şi în New York, oraş care mi se pare foarte asemănător cu Mumbaiul. Doar că parcă e mai organizat.
- Aveţi, tu sau Dev, oferte de a juca în alte filme? Aveţi agenţi şi în SUA?
- Eu am deja nişte scenarii pe care le citesc în prezent, dar nu e nimic pus la punct.
caseta3: - Întreaga peliculă s-a filmat pe parcursul a nouă luni, între noiembrie 2007 şi iulie 2008;
- Producătorii luaseră în calcul varianta de a scoate filmul direct pe DVD, neimaginându-şi succesul;
- Cele 20 de milioane de rupii pe care le câştigă personajul principal valorează circa 410.000 de dolari;
- Doi dintre copiii-actori trăiesc încă în mahala, în condiţii dramatice. Ei primesc acum 20 de lire sterline pe lună pentru cărţi şi hrană până la împlinirea vârstei de 18 ani;
- Scenariul filmului are la bază cartea „Întrebări şi răspunsuri”, scrisă de diplomatul Vikas Swarup, ce a fost tradusă în 36 de limbi.