de Luana Mare

Născut într-o familie de muzicanţi, la Corabia, judeţul Olt, în urmă cu 50 de ani, Constantin Măgureanu şi-a început cariera artistică la vârsta de 4 ani. Mai târziu a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă de la Slatina, a cules piese din folclorul românesc specific zonei Romanaţi şi a cântat pe multe scene din ţară şi chiar din străinătate. A împlinit 30 de ani de carieră artistică, moment ce urmează a fi marcat printr-un spectacol grandios. Piesa de referinţă a repertoriului lui Măgureanu este „Am amante-n şapte sate”, lansată la emisiunea „Tezaur folcloric” în anii ’90 şi i s-a potrivit artistului cu „destin” de telenovelă, pentru că succesele de pe scenă s-au derulat în paralel cu o viaţă de familie bogat condimentată cu poveşti de iubire, trădări şi despărţiri. Aflat la a treia căsnicie, Măgureanu spune că de această dată şi-a găsit împlinirea sufletească alături de Veronica, o farmacistă din Târgu Jiu, pe care a cunoscut-o chiar la nunta ei şi care i-a dăruit doi băieţi.

„Ion Dolănescu a fost modelul meu în tinereţe”

- Când şi cum aţi început cariera de cântăreţ de muzică populară?

- Cânt de la 4 ani cu mentorul meu, care era şi vecinul meu, Mîțu Bucureşteanul, dirijor la Ansamblul „Dunărea”, din Corabia. A fost pentru mine o şansă foarte mare. Bunicii mei cântau, dar numai eu și fratele meu am făcut performanţă şi acum e rândul băiatului meu, Răzvan. Bunicul din partea mamei, tataie Gheorghe, şi cel din partea tatălui, tataie Roma, cântau la caval şi cu solz de peşte, tatăl meu cânta din solz de peşte, după aceea mămica mea, Floarea, care trăieşte, la cei 81 de ani cântă foarte frumos şi aşa am moştenit noi acest talent sau dar de la Dumnezeu. Când eram mic, cântam cu pick-up-ul pe covor. Puneam placa de vinil şi-l ascultam pe Ion Dolănescu, apoi cântam în oglindă melodiile lui. Aşa am învăţat să cânt. L-am cunoscut mai târziu, când am devenit şi eu cântăreţ. Eram într-o relaţie foarte bună. Am cântat la petrecerile de ziua dumnealui. Mă invita la dânsul acasă, mă iubea foarte tare pentru că ştia cât îl apreciez şi cât de mult însemna pentru mine. Cu toate că la mine în familie se cântă din tată în fiu, dumnealui a fost modelul meu din copilărie. Eu şi fratele meu provenim dintr-o familie modestă, n-au avut părinţii noştri foarte mulţi bani şi atunci eu a trebuit să mă întreţin singur încă de la o vârstă fragedă. Fratele meu, Marius Măgureanu, văzând că am talent, m-a luat cu el la Corabia. El este mai mare decât mine şi se lansase deja în muzica folclorică. Atunci am prins acest gust, de a merge la spectacole şi, încet, încet, am început şi eu să învăţ. Aşa cum îi iau eu pe băieţii mei acum la spectacole. Eu mi-am dorit foarte mult să cânt la vioară. I-am reproşat tatălui meu că nu mi-a luat vioară să cânt, în schimb fratele meu a cântat la acordeon, cu Mîţu Bucureşteanu.

- Cum a fost adolescența dumneavoastră de artist?

- Am văzut că am acest dar de la Dumnezeu şi, lucrând cu specialişti şi având girul lor, am început să mă înalţ, să cresc în carieră. M-am pregătit, am cântat la evenimente, adică mergeam sâmbăta cu lăutarii şi mai plecam marţi dimineaţa din bătătura omului. De la 17 ani am cântat trei zile şi trei nopţi pe săptămână, cu muzicanţi, ca să mă întreţin.

- Dar după Revoluţie? Libertatea, democraţia v-au uşurat drumul către succes?

- Au fost ani frumoşi şi grei, că arta cere sacrificii. În 1986 aveam 19 ani şi am început să fiu mai cunoscut, apoi, după Revoluţie, am colaborat cu cei mai mari specialişti din ţară. Era emisiunea etalon, nu cânta oricine la „Tezaur folcloric”. Am început colaborarea cu doamna Elise Stan, chiar după Revoluţie, apoi cu doamna Marioara Murărescu, după ce am câştigat Marele Premiu, în august 1989, la „Corabia de Aur”. După aceea au început colaborările cu Radioul şi cu Televiziunea Română. Am mai colaborat şi am lucrat cu doamna Jeni Florea, cu doamnele Angela Marinescu și Niculina Merceanu, cu Gruia Stoica. Am mers cu echipa „Tezaur folcloric” la spectacole din toată ţara. În 1990 m-am angajat în cadrul Ansamblului Artistic „Doina Gorjului”, din Târgu Jiu. Am cântat doi ani acolo, până-n ’92, când am trecut la Ansamblul „Maria Tănase”, la Craiova. Din anul 1995 am revenit la Ansamblul Artistic „Doina Gorjului”. Pe cartea de muncă am vreo 27 de ani de muncă în branşă, ca profesionist. Am îndrăgit foarte mult această meserie şi, când am văzut că lumea mă ascultă, că publicului îi plac cântecele mele, mi-am zis că trebuie să merg pe acest drum.

- Cum era viaţa de artist în Epoca de Aur?

- La un moment dat, în ’86, m-am angajat la un ansamblu folcloric renumit, la Întreprinderea Prelucrării Aluminiului, din Slatina. Pe atunci trebuia să lucrezi în fabrică şi eram băgat ca muncitor necalificat. Eu de fapt eram cu ansamblul folcloric, dar aşa erau legile pe atunci. Primeai bani ca muncitor în fabrică, nu ca artist. Aveam câte o nuntă la care cântam, de sâmbătă până marţi. Fugeam de la nuntă, mă duceam la serviciu, mă rugam de colegi să dorm o oră-două, ca să pot să mă reîntorc la nuntă. Era foarte obositor, dar trebuia să fac asta, ca să mă pot întreţine.

„Ani la rând i-am oferit pâine şi sare lui Ion Iliescu, la Târgu Jiu”

- Aţi avut ocazia să cântaţi pentru politicieni?

- Când eram la Târgu Jiu şi venea în vizită de lucru Ion Iliescu, eu cu Victoriţa Lăcătuşu eram cei care îl primeam cu pâine şi cu sare. Vreo trei sau patru ani la rând. Pentru mine a fost ceva special. Nu i-am cântat. De-a lungul timpului, am cântat la Slatina, când aveam vreo 17 ani, pentru foarte mulţi din familia Ceauşescu. Erau foarte de treabă şi se distrau bine. Veneau acolo Emil Bărbulescu, Ghiţă Bărbulescu.

- Care a fost melodia dumneavoastră de suflet?

- La „Tezaur folcloric” m-am promovat cu un cântec numit „Am amante-n şapte sate”. Versurile erau cam aşa: „Trei granate, trei foi late/Am amante-n șapte sate/Toate cu nume schimbate/Vă spui numele la toate”. Este un cântec cules de la Mărin Căpăţână, zis Căleaţă, şi este cântat şi astăzi de mulţi interpreţi, un cântec cerut şi pe care îl ştie toată lumea.

- Vi se potrivea cântecul? Vă regăseaţi în el? Aveaţi amante în şapte sate?

- Meseria asta e mai pătimaşă! Am avut, am avut, dar acuma, gata! Până la urmă trebuie să-ţi iei seama, cum spune o vorbă de la noi. Familia e familie. Eu mi-am luat seama demult, dar fiecare situaţie, fiecare căsătorie a fost cu nemulţumirile şi împlinirile ei. Toate căsătoriile au fost extraordinare şi eu m-am înţeles până la un anumit punct cu soţiile mele.

„Mi-am cunoscut prima nevastă pe când aveam amândoi 14 ani”

- Când v-aţi format prima familie? Care a fost prima soţie?

- Familia m-a susţinut mereu. Prima soţie era din Corabia, Cati, era contabilă, ca şi mama ei. Ne-am căsătorit la 22 de ani, dar noi ne cunoşteam de când aveam 14 ani, de copii. La scurt timp a apărut Răzvan, primul meu băiat, care s-a născut la Corabia. Căsnicia a durat cinci ani. Ne-am despărţit, iar Răzvan a rămas cu ea. Ei i se datorează educaţia lui. Eu n-am niciun merit, decât că am plătit pensie alimentară şi ce i-am dat şi eu, cât am putut. Dar mama lui s-a ocupat de îngrijirea lui, de educaţia lui, de creşterea lui. Nu a avut tată vitreg. Nu ştiu ce face în prezent, pentru că nu ţin legătura cu ea. Vorbesc doar cu Răzvan. Şi pentru spectacole şi în probleme care ţin de viaţă. Nu pot spune că a fost o situaţie tensionată, dar aşa s-a întâmplat.

- Când şi cum aţi cunoscut-o pe cea de-a doua soţie? Pe Maria Loga?

- Pe Maria Loga am cunoscut-o la Târgu Jiu, ea cânta la un restaurant renumit. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea ei, vocea ei, felul în care se prezenta. Când eu eram la Ansamblu, ea încă nu era acolo. A venit în ’95. Atunci s-a angajat şi ea, odată cu Niculina Stoican, cu Petrică Mîţu Stoian şi cu Victoriţa Lăcătuşu. Am dat concursul împreună, pentru că şi eu fusesem plecat şi am revenit. Mi-a plăcut cum cânta, foarte mult. Aşa ne-am apropiat. În 1995 am legalizat căsătoria cu intepreta de muzică populară Maria Loga. Răzvan avea 4 ani şi ceva. În ’90 eram la „Ansamblul Doina Gorjului”, din Târgu Jiu. În toamna lui ’92 s-a înfiinţat la Craiova „Ansamblul Maria Tănase”. În ’94 am plecat din Craiova înapoi la Târgu Jiu, iar în ’95 am legalizat căsătoria cu Maria. A durat căsnicia noastră până în 2003-2004, când a început relaţia cu cea de-a treia soţie a mea, Veronica. N-am mai vorbit cu Maria, nu mai ştiu ce face. Au trecut 13 ani de atunci, dar nu cred că am vorbit vreodată în această perioadă. Şi nici nu-mi doresc, pentru că au fost discuţiile care au fost şi... nu mai vreau să am nicio legătură. Am o familie foarte frumoasă, ne înţelegem foarte bine, copiii sunt aşa cum ne dorim noi.

„Am cunoscut femeia care-mi este sufletul-pereche în timp ce cântam la nunta ei”

- Dar cea de-a treia soţie? Aţi furat mireasa de la nunta ei şi v-aţi însurat cu ea?

- Nu, nu a fost chiar aşa. Într-adevăr, am cunoscut-o pe Veronica la nunta ei. Am cântat cu Maria Loga, cu Petrică Mîţu Stoian şi cu Victoriţa la nunta ei. Eram patru solişti. Noi am plecat acasă şi, după aceea, după trei săptămâni, ea a renunţat la căsnicia ei, iar după trei luni am fost eu şi am cântat acolo, în localitate, invitat fiind de socrul meu, Dumnezeu să-l odihnească, pentru că de şapte ani nu mai este printre noi. Şi uite aşa am început eu să o cunosc mai bine pe cea care avea să devină soţia mea. Am renunţat la căsătoria cu Maria. Veronica este sufletul meu pereche, ea este farmacist de profesie, dar fiind lângă mine a prins acest gust, de a organiza spectacole, şi o face extraordinar de bine. De aproape patru ani şi jumătate se ocupă de organizări spectacole. Avem doi băieţi de care suntem foarte mândri, pe Antonio, de 12 ani, şi pe Florin, de 6 ani. Pot spune că am o familie aşezată şi care mă susţine totalmente.

„Copiii mei vin tare din urmă după mine în muzică”

- Ceilalţi băieţi sunt atraşi de muzică? Vă urmează în carieră?

- Antonio, fiul nostru în vârstă de 12 ani, a prins şi el gustul cântatului. Cu toate că eu nu-l oblig. Că mai sunt şi alte meserii. L-am luat cu mine la cântat, la emisiuni şi i-a plăcut. Are o voce foarte frumoasă, ca şi Răzvan. Pe la vreo 4-5 ani cânta. Ca şi mine. Are câteva piese imprimate şi maică-sa, Vera, se ocupă de tot. L-a dat şi la pian, a făcut vreo 20 de şedinţe, dar nu i-a plăcut. Avea un profesor foarte bun, de la Chişinău, dar el a zis că vrea să cânte ca mine, vocal. Nu vreau să-l forţez. Vera se ocupă de el. Ea îi face piesele, împreună cu textierii mei, tot ea merge la studioul unde imprim eu, îi face melodii. Merge la compozitori. Se ocupă de tot. Uneori mă întreabă de ce nu mă implic eu, şi-i spun că trebuie să vină de la el, să prindă gustul meseriei. Dacă eu îl oblig să facă chestia asta, nu e bine. Băiatul mi-a făcut o surpriză extraordinară atunci când am avut spectacolul aniversar la Radio București, mi-a dedicat un cântec foarte frumos. Nu ştiam nimic din ce pregătise, a fost direct pe scenă. Versurile erau cam aşa: „Uite câtă lume, tată/Pentru tine-i adunată”. Mi-au dat lacrimile pe scenă. Se întâmpla în urmă cu vreo trei-patru ani.

- Veronica a fost tentată să cânte alături de dumneavoastră?

- Vera cântă doar la chefurile noastre de familie. Îi place să cocheteze cu muzica. Ea şi-a dorit de mult să cânte, dar n-a lăsat-o tatăl ei. Suntem o familie unită trup şi suflet pentru ce facem noi.

„Intenţionez să organizez un spectacol grandios, la Sala Palatului”

- Cum vi se pare muzica populară cântată în zilele noastre?

- Sunt tineri foarte talentaţi care vin din urmă şi sunt o generaţie foarte bună, a lui Răzvan. Cei care au venit din mâna specialiştilor sunt foarte buni. O pleiadă de interpreţi talentaţi. Din păcate, televiziunile particulare promovează pe criteriile lor, comerciale. Am şi eu nemulţumirile mele cu privire la muzică. Se cântă o muzică foarte comercială, care mie nu-mi place. E un amestec de lăutărie cu nu ştiu ce. Acest gen de muzică va dura foarte puţin.

- Costumele dumneavoastră au o istorie aparte?

- Costumele pe care le-am avut la început, atunci, la Corabia, erau formate din cămăşile alea lungi, aveam pălărie pentru vară, iar costumele de iarnă erau cu brumărie, cu cojocel de Vădastra. Și acum mai am primul costum şi am vrut să i-l dau lui Răzvan, dar nu ne potrivim la mărimi. Acum lucrez cu nişte doamne care-mi realizează cămăşile. Unele îmi sunt oferite pe unde mă duc eu, prin toată ţara.

- Cu cine aţi cântat de-a lungul vremii în duet?

- Am făcut duete cu fratele meu, Marius Măgureanu, cu Maria Loga, apoi cu Maria Ghinea, cu Neta Soare, cu Răzvan, fiul meu. Am vreo 20 de piese culese în tinereţe, după aceea am lucrat cu cei mai mari dirijori, Mîţu Bucureşteanu, dirijorul meu de suflet, cel care m-a ajutat foarte mult la Corabia, la 4 ani. Am mai lucrat cu Marin Constantin, la Slatina, cu maestrul Nicu Creţu, cu Marin Ghiocel. Mi-au făcut piese, m-au ajutat la imprimări. Au fost nişte colaborări extraordinare.

- Împliniţi în curând 50 de ani de viaţă şi 30 de ani de carieră. Cum marcaţi acest moment?

- Intenţionez să organizez un spectacol grandios, la Sala Palatului. Deja se conturează bine ideea. Sunt multe de pus la punct. E un spectacol de familie, un spectacol de suflet. Probabil că mai spre toamnă va avea loc. Eu împlinesc 50 de ani la 13 noiembrie. Ne vom implica toţi din familie.

„Eu sunt născut într-o zi de 13 şi aş vrea să aduc acum publicului, în acest an aniversar pentru mine, al 13-lea album din cariera mea. A fost realizat la Chişinău, cu orchestra «Lăutarii», dirijor fiind renumitul Nicolae Botgros. CD-ul nu e încă pe piaţă“

„Eu vreau să-mi ajut familia acum: fratele, copiii mei. Dacă eu am muncit foarte mult şi am fost în lumina reflectoarelor, atunci vreau să-i ajut şi pe ei foarte mult, să aibă parte de tot ce-i mai bun“

„Am renunţat la fotbal pentru că îmi plăcea mai mult folclorul“

- Aţi avut şi un început de carieră sportivă în anii de după Revoluţie. Cum aţi îmbinat cele două activităţi?

- Eu am jucat fotbal, am făcut performanţă. Am jucat în diviziile C şi A. Am fost întâi la juniori şi mai apoi la echipa de tineret a lui FC Olt. Atunci, din echipa mare a Oltului făceau parte Crişan, Balaci şi Donose. Eu eram vârful de atac la juniori şi la tineret, dar la un moment dat mi-am spus că muzica este mai importantă pentru mine şi a trebuit să fac o alegere. Am renunţat la fotbal şi m-am concentrat doar pe muzica populară. Arta cere sacrificii, iar cariera de artist de muzică populară este la fel ca aceea a unui sportiv. Trebuie să ai grijă de sănătatea ta, nu poţi să fumezi, să bei, să pierzi timp.

Şi-a reluat relaţia cu fiul cel mare şi au compus „După 22 de ani“

- Maria Loga s-a supărat foarte mult după divorţul dumneavoastră. Au fost multe scandaluri, a fost antrenat şi fiul cel mare, Răzvan, în toate astea. Cum le-aţi trecut?

- Eu cu Veronica avem deja 13 ani de căsnicie. Ce-a fost, a fost înainte. Fiul meu cel mare a fost atras într-o conjunctură de moment. Dar acum patru ani a venit la mine şi mi-a spus: „Tati, eu vreau să fac ce faci tu. Să cânt!”. Şi m-am bucurat foarte tare. Îmi seamănă foarte bine. Mulţi spun că e fratele meu. Are talent şi cred că o să facă o figură frumoasă în muzica populară. El a imprimat şi un album de cântece. Avem un duet, „După 22 de ani”. Adică a crescut, ne-am reîntâlnit şi cântăm împreună după 22 de ani. El a urmat Facultatea de Sport. Ar fi profesor de sport. A jucat fotbal la Craiova, apoi s-a lăsat, pentru că s-a hotărât să fie în lumina reflectoarelor, aşa cum s-a întâmplat şi cu mine. Relaţia noastră e foarte bună şi saltă inima-n mine când îl văd. Împlineşte anul ăsta, în iunie, 27 de ani. Câteodată îl luăm şi pe el la spectacolele organizate de mine şi Vera, dar e mai greu, pentru că el colaborează foarte bine cu Ansamblul din Craiova. Are şi o trupă de muzicanţi cu care cântă la evenimente. Dar pe viitor, încet, încet, o să lucrăm mai mult. Îmi doresc să vină la Bucureşti mai des şi să colaboreze mai mult cu televiziunile de aici.