Main menu

header

cotnari wide

638 15 1de Luana Mare

Mihai Coadă, actorul cunoscut publicului larg din sitcomul „La bloc”, unde a interpretat rolul lui Nelu Curcă, este de nerecunoscut astăzi pentru fanii serialului. Întors către credinţa în Dumnezeu, artistul are înfăţişarea unui monah şi este prezent în fiecare duminică în strana Mănăstirii Turnu, de lângă Ploieşti, purtând rasa călugărească şi interpretând cântări psaltice alături de alţi fraţi sau călugări aflaţi sub ascultarea stareţului Valentin Mitu. A refuzat să mai joace în piese de teatru şi filme cu texte ce contravin învăţăturilor biblice, s-a implicat activ în mişcarea naţională Coaliţia pentru Familie, se roagă la Dumnezeu de mai multe ori pe zi şi spune că scopul vieţii sale este mântuirea prin Hristos. Cu binecuvântarea stareţului, Mihai Coadă a acceptat să ne acorde un interviu despre modul său de viaţă şi despre felul în care credinţa în Dumnezeu l-a transformat.

„După un an de «La bloc», duhovnicul n-a mai putut să mă împărtăşească”

- Sunteţi fratele Mihai sau monahul Mihai?

- Slăvit să fie Domnul şi Maica Domnului, în vecii vecilor, amin! Sunt fratele Mihai, mirean (n.r. - persoană religioasă care nu aparţine clerului), păcătos, care vine la mănăstire.

- Vă pregătiţi pentru intrarea în monahism? Intenţionaţi să vă dedicaţi viaţa lui Hristos?

- În momentul acesta vin ca mirean şi cânt la strană, nu ştiu ce o să fie în viitor, nu mă pregătesc pentru mănăstire, pentru că am familie şi trebuie să am grijă de ea deocamdată.

- Copiii dumneavoastră sunt mari, aveţi şi nepoţi. Ei vin la mănăstire cu dumneavoastră?

- Am două nepoţele. Ele nu vin la mănăstire, se duc cu părinţii lor la biserici de mir, în oraş. Eu m-am retras aici pentru că fostul meu duhovnic, la un an după ce am început serialul „La bloc”, n-a mai putut să mă împărtăşească, a spus că trebuie să caut pe altcineva, mai puternic decât el, ca să îmi spună ce e de făcut. Şi atunci m-am gândit să vin la mănăstire, să am duhovnic un călugăr, care să mă înveţe ce să fac. L-am găsit în persoana părintelui stareţ Valentin.

- V-a dat dezlegare şi pentru serial, dar şi pentru teatru?

- Da, mi-a spus că „nu văd de ce nu v-aş împărtăşi!”. Aşa mi-a spus atunci. Şi, pas cu pas, am urmat spovedania, împărtăşania şi am ţinut binecuvântarea dânsului.

„M-a trezit conştiinţa dintr-un păcat!”

638 15 2- Mai jucaţi teatru?

- Nu, am ieşit la pensie de cinci ani, dar tot mă mai cheamă pe acolo, pentru că avem nişte spectacole pe care ei le mai dau pentru copii în săptămâna „Şcoala altfel”. Atunci, învăţătorii şi profesorii aduc elevii şi la teatru şi, ca să nu le dea fel de fel de piese fără înţeles pentru ei, îi cheamă la un „Take, Ianke şi Cadâr”, care este o poveste foarte frumoasă, am avut şi un Caragiale, „O scrisoare pierdută” şi „D’ale carnavalului”, avem şi un spectacol religios, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh: „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi de neam”. L-am jucat în Bucureşti, l-am jucat la Palatul Patriarhal şi unde o mai vrea Dumnezeu să mai mergem cu el.

- Cum v-aţi apropiat de viaţa mănăstirească?

- M-a trezit conştiinţa, conştiinţa pe care vrăjmaşul, la unii oameni, o adoarme sau încearcă să o adoarmă. M-am trezit dintr-un păcat pe care l-am făcut şi m-am zguduit aşa, în conştiinţa mea, şi m-am dus la spovedanie la un preot de mir, bineînţeles, şi am început să ies uşor, uşor, din mocirla păcatelor în care mă aflam. Asta se întâmpla prin ’93-’94.

- Trecerea s-a făcut uşor, treptat?

- Treptat. Trebuie să depui nişte eforturi ca să ieşi din păcatele grosiere, în primul rând, dar, pas cu pas, cu îndrumarea duhovnicului şi cu iubirea lui, şi cu iubirea lui Hristos, cu iertarea de păcate, mergem înainte, putem birui.

- V-aţi îndoit vreodată de drumul acesta?

- Nu, niciodată! Niciodată nu m-am îndoit! Găsesc că este bun şi încerc să împlinesc cuvântul lui Hristos în Evanghelie. Că asta este principalul.

„Ascultarea mea în mănăstire este la strană”

638 15 3- Aveţi ascultări în mănăstire?

- Nu, nu am ascultări în mănăstire, nu particip la treburile zilnice. Singura ascultare este la strană, împreună cu Cristi Boroş, care este stomatolog aici, la un cabinet medical al mănăstirii, şi care este foarte bun la muzică psaltică. Împreună cu el, cu părintele Arsenie şi cu alți câţiva prieteni cântăm aici, la strană. Asta-i singura ascultare. M-au văzut oamenii la strană şi au crezut că m-am călugărit, dar nu-i aşa. Până a intra în mănăstire e lucru mare. În momentul în care ţi-ai propus să intri în mănăstire, ca monah sau ca frate, nu ai voie să abandonezi, pentru că atunci, la judecată, aşa te judecă Hristos; de cum ai hotărât atunci în inima ta şi te-ai şi dus. Că altfel răspunzi pentru pâinea pe care o mănânci în mănăstire.

- Poate şi pentru familia lăsată...

- Păi, prin binecuvântarea şi înţelegerea soţilor. Eu, de exemplu, dacă aş intra acum în mănăstire, trebuie să iau înţelegere şi binecuvântare de la soţie şi o binecuvântare de la duhovnic. Altfel nu se poate. Să-i laşi de izbelişte nu se poate!

- Soţia ar fi de acord?

- Nu am discutat niciodată aspectul acesta. Nu se pune problema deocamdată. Deocamdată...

Actorul Mihai Coadă, din serialul „La bloc”, trăieşte rolul care a dat sens vieţii sale

„N-am venit în numele actoriei la voi, ci în numele lui Hristos! Slăvit să fie Domnul şi Maica Domnului, în vecii vecilor, amin!“

„Îmi este foarte greu să-mi mai fac meseria, să mai urc pe scenă“

638 15 4- Cum e viaţa în mănăstire?

- Foarte frumoasă. Armonie, frumos, pace, linişte şi, vedeţi, datorită faptului că merg pe această cale îmi este foarte greu să-mi mai fac meseria. Acolo e dedublare, construcţie de roluri, vieţile altora, pe când aici este sinceritate, inimă deschisă, la strană, la rugăciune şi, ducându-ne din nou în partea cealaltă, îmi e foarte greu acum. Îmi e foarte greu. Dar acum este vorba despre un spectacol religios, şi acolo îl întruchipez pe Sfântul Antim Ivireanul, chiar spun nişte cuvinte de-ale lui. De exemplu, zice aşa: „Ca vlădică preţuit-am acest popor român, faptul că Hristos coboară într-o lingură de lemn, care poate învârtise mămăliga în ceaun, ca apoi frumos sculptată şi adusă la altar să împartă într-o pită, un pahar de vin şi har, sfânta cuminecătură pentru neamul tău creştin”, îi spune Antim Ivireanul lui Constantin Brâncoveanu. O prietenie extraordinară între cei doi. Cu impact major în cultura noastră. Cred că e o prietenie bicefală cum n-a mai avut istoria noastră niciodată. Grabnic ajutător este Antim Ivireanul şi, din păcate, puţini se roagă la el.

„N-aş sfătui pe nimeni să se facă actor sau cântăreţ din cauza ispitelor ce apar: băutura, fumatul, preacurvia“

- Cum este viaţa de actor pensionar?

- Nu e ceva deosebit. Se înmulţesc grijile, pentru că ideea că eşti pensionar şi ai vreme acum să le faci pe toate e depăşită. Petrec mult timp cu nepoatele, cu copiii, cu gospodăria... De nepoate se ocupă mai mult soţia. Ea o duce pe una dintre ele la grădiniţă. Cealaltă are bonă. Cea mare are 4 ani, face 5 ani în decembrie, şi este fiica băiatului. Nepoata cea mică e din partea fetei mele şi împlineşte 2 ani.

- Ce le învăţaţi?

- O învăţ pe cea mare să spună „Tatăl nostru” şi „Îngeraşul meu” şi la culcare, şi la trezire, rugăciunea de masă, vorbesc cu ea ca şi cu un om matur, pentru că este foarte curioasă. Pune multe „de ce”-uri.

- V-a văzut în „La bloc”?

- Da. Nu prea o lasă băiatul să se uite la televizor. O dată a deschis televizorul şi a nimerit exact când era „La bloc” şi i-a spus apoi tatălui ei: „Tata, l-am văzut pe tataie, dar nu are barbă!”. Vrea să fie mereu cu mine, pentru că eu sunt ataşat de ea. Eu mai merg şi pe la ţară, am o gospodărie, aşa, de vacanţă de vară. Ce să vă mai spun? Sunt un păcătos care s-a întors la Dumnezeu.

„Vrăjmaşul vrea moartea omului, creația Domnului”

638 15 5- Putem trăi fără de păcat?

- Păi, orice ispită se poate transforma în păcat.

- Se spune că, atunci când omul alege o cale către Dumnezeu, ispitele vin mai puternic peste el. Aţi simţit asta?

- Aşa este, am simţit asta şi, la un moment dat, dacă lupţi cu una şi o biruieşti şi zici că ai scăpat de ea mai vin încă şapte ispite, şapte vrăjmaşi cu alte păcate şi te ispitesc cu altele. Vrăjmaşul vrea moartea omului. Te ispiteşte, te duce la păcat, păcatul la patimă, patima la boală, boala la moarte. Luptă cu Hristos şi cu creaţia Lui, omul. Omul este o încununare a creaţiei Lui. Eu lupt. Dușmanul vede o ură asupra oamenilor, pentru că Dumnezeu ne iartă prin spovedanie, prin credinţă şi prin întoarcere. Ne iartă foarte multe, dar lui, nu. Îl aşteaptă şi pe el să se întoarcă, pentru că şi el este creaţia Lui, dar este lipsit de iubire. Mândria demonului... vă daţi seama ce mândrie a avut atunci când a zis că „voi fi asemenea Lui”, nici n-a terminat bine fraza, că a şi căzut.

- Ca să jucaţi în sitcom-ul „La bloc” aţi pus producătorilor nişte condiţii speciale referitoare la credinţele dumneavoastră?

- Personajul de acolo este unul cu multe lucruri negative. Real, dar creştineşte nu-i bine să râzi de aşa ceva. Ei şi-au făcut emisiunea, şi-au făcut banii, au făcut ce aveau de făcut. Părintele de mir, primul meu duhovnic, mi-a spus: „Nu e în regulă cu colaborarea asta”. „Părinte, păi la teatru, dacă sunt pus să fac nişte roluri…”. „Păi, e la teatru, acolo te văd un număr restrâns de oameni, dar dincolo e la nivel naţional”. Asta este… o să-mi pună Dumnezeu caseta la Judecata de Apoi.

„Strângeam din dinţi la filmările din «La bloc»”

638 15 6- Prin spovedanie nu se iartă?

- În orice caz, serialul e comedie. Totul poate fi luat ca o glumă. Dar cum am ajuns acolo? Printr-un concurs de împrejurări. Ce s-a întâmplat? Eu am căzut în ispita asta, a rezolvării unor probleme financiare, şi m-am dus să câştig un ban, şi mai bine nu mă duceam. Dar vreo patru zile m-a tot sunat regizorul, mă tot chema la probe. Nu voiam să mă duc, pentru că aveam de repetat în paralel la un spectacol de Caragiale, la teatru, şi nu voiam să stric timpul repetiţiilor şi nici nu aveam încredere. Mă gândeam că la un asemenea sitcom, de anvergură, au destui actori în București, au de unde să aleagă, dar de fapt nu știam că au dat foarte mulţi probe şi nu găseau tipologia de actor. Atunci şi-a adus regizorul aminte că l-a văzut pe unul de la Ploieşti la un spectacol. Mi-am zis: totuşi, dacă vrea Dumnezeu...

- Toate-s rânduite de Dumnezeu, nu aşa se spune?

- Mi-a fost destul de greu, vă daţi seama. Ce-i acolo... şi-mi puneau în replici tot felul de chestii cu homosexuali, cu vrăjitoare, o grămadă de lucruri neserioase. Strângeam din dinţi. Le-am spus mereu, dar mă pomeneam cu scenariul şi trebuia să-l facem. Stuportam cu greu, ce să fac?

- S-a întâmplat să şi refuzaţi unele replici din scenariu?

- Am şi refuzat câteodată. În primul rând, am spus aşa: băi, să nu daţi cu diavolul, că nu sunt de acord! Şi singurul care mai scăpa pe acolo era Americanu’. El mai spunea câte un „naiba”, adică îl mângâia şi cu „nebunule”, „nebunule”, că şi în Sfânta Scriptură zice: dacă îi zici prost unuia, eşti demn de judecata Sinedriului, iar dacă-i zici unui om „nebunule!”, eşti vrednic de osânda veşnică. Şi lui i-am spus: „Nu mai vorbi, măi, aşa!. Zi-i «ai înnebunit», de ce trebuie să spui «nebunule!»? N-am fost înţeles. Uitau… dacă eram pe platou le mai atrăgeam atenţia, dar mai erau unele scene în care nu eram acolo şi-şi mai dădeau drumul la gură.

„N-am fost de acord, în scenariul sitcomului, cu rolurile a doi homosexuali”

638 15 7- Se supărau că le făceaţi observaţie?

- N-aveau încotro! Trebuia să-mi înţeleagă şi mie nişte lucruri de-astea, pentru că aveau nevoie de mine, să meargă serialul în continuare. Dacă aş fi avut un rol mic, poate că-mi ignorau pretenţiile. Când unii dintre actori au plecat la Kanal D, au băgat în scenariu doi homosexuali. Aoleu! Când am văzut! A plecat Costel, a plecat Popa, a plecat Americanu’, iar în locul lor a trebuit să mai aducă alţii şi m-am pomenit cu doi homosexuali. Rolurile erau aşa, actorii erau oameni obişnuiţi. Şi când am văzut, i-am zis directorului Boncea: domnule director, eu nu mă simt bine deloc! Aţi băgat aici homosexualii, păi ce facem noi aici? N-aţi văzut atâtea antiparade gay la noi? Pe cine interesează problemele lor? Pe ei înşişi. Nu mai băgaţi aşa ceva. Scoateţi-i de acolo, că o să vă scadă audienţa! Şi i-a scos!

- Contravine învăţăturilor creştine?

- Asta este cea mai mare urâciune în faţa lui Dumnezeu! Păcatul ăsta, al sodomiei. Cea mai mare urâciune! Duce la decădere. Cred că acum suntem într-o mai mare decădere decât atunci când a venit Domnul nostru Iisus Hristos, în urmă cu 2.000 de ani. E la scară mondială acum. Atunci, când Dumnezeu a distrus Sodoma şi Gomora, era numai în cetăţile alea, acum e la scară mondială urâciunea asta.

- Dar noi, ca popor, suntem majoritar creştini. Ar trebui să ne îngrijoreze homosexualitatea?

- Ne luptăm să facem referendum pentru definirea familiei în Constituţie. Constituţia e o garanţie şi că nu se va mai permite să se facă o căsătorie între persoane de acelaşi sex, necreştină. Dacă privim în istoria noastră, câţi martiri au fost pe pământul ăsta sfinţit prin sângele lor, pentru credinţa noastră din moşi-strămoşi, iar noi să facem chestia asta?...

„M-am implicat activ în strângerea de semnături pro-Coaliţia pentru Familie”

- În ce fel v-aţi implicat în activitatea Coaliţiei pentru Familie?

- Păi, sunt preşedintele Asociaţiei părinţilor pentru ora de Religie pe Prahova. Activitatea intensă a fost atunci cu cererea pentru ora de Religie şi s-a rezolvat. A fost o reuşită la nivel de ţară. Am izbutit să punem lucrurile la punct, în sensul că părintele trebuie să completeze o singură cerere pentru tot ciclul de învăţământ. Nu trebuie să faci în fiecare an. Am predat câteva ore de Religie pe la unele şcoli aici, în Ploieşti.

- Aţi ţinut în mod constant aceste ore de Religie?

- Nu, m-am dus sporadic. O singură dată m-am dus două săptămâni la rând, altădată, o săptămână, şi la diferite clase. Şi la clasa a IV-a am fost, şi la mai mari, și la liceu. Asta a fost pentru copii, pentru lupta cu semnăturile. Am avut activitatea asta foarte intensă pentru strângerea de semnături pentru referendum. Au fost 116.000 de semnături pentru Coaliţia pentru Familie. După această iniţiativă, am primit cereri pentru o mişcare asemănătoare, pe plan european, a familiei. Este o iniţiativă continentală care cuprinde mai multe ţări: Croaţia, Slovenia, România, Polonia şi mai sunt câteva. În toate aceste state există o mişcare importantă, ca şi la noi, pentru necesitatea de definire a familiei.

- Ce-i cereţi lui Dumnezeu la rugăciune?

- Nu-i cer ceva deosebit, merg pe canonul cu rugăciunile normale, de seară şi de dimineaţă, acatistele, şi pomenesc pe foarte mulţi prieteni, oameni pe care nu-i cunosc, dar care mi-au dat un sentiment de milă, mă rog pentru ei, pentru rude...

„Renunţând la mine încerc să lupt cu tentațiile”

- În ce fel l-a schimbat credinţa pe Mihai Coadă?

- Sunt mai conştient de păcate şi realizez că trebuie să lupt mai bine cu ele, că trebuie să le curăţ, să le elimin, să fiu plăcut lui Dumnezeu, să învăţ să iubesc mai mult, să dăruiesc mai mult. Aşa m-a schimbat. Şi să lupt cu egoismul, renunţând la mine.

- Practicaţi „Rugăciunea inimii”?

- Da, dar n-am ajuns la nivelul acela. Sigur că da, o practic şi, la un moment dat, când îmi vine un gând de enervare sau de supărare sau de mânie, spun „Doamne, iartă-mă pe mine, păcătosul!”. Sunt un păcătos întors la Dumnezeu.

„Când sunt la o răspântie de viaţă, cer sfatul îngerului păzitor”

- Ce faceţi în gospodărie?

- Grădinărit, meşterit, mai fac una, alta. Mă pricep şi la construcţii. Căsuţa de la țară am făcut-o eu cu tata. N-am construit niciodată până atunci, dar, văzând şi imaginându-mi, am făcut. Am început cu o magazie. Am văzut că mi-a ieşit cu magazia, am zis: „Hai, măi tată, să facem şi o casă! Te încumeţi?”. Tata are 92 de ani! Era mai tânăr acum şapte ani. Mai şi spunea cum se face. El mai ştia de la ţară, dar lucrurile s-au schimbat. A ieşit. Ne mai certam. Am spus la spovedanie că ne mai certam. Suntem patru generaţii în casă.

- Vă luaţi „concediu” de la strană?

- Mă mai duc la altă mănăstire de hram, pe la Zamfira, unde facem Sâmbetele morţilor, Jercălăi, Ianculeşti, Crasna.

- Când au fost momentele în care l-aţi simţit pe Iisus?

- Îl simt în permanenţă, pentru că merg cu îngerul păzitor şi-i cer sfatul. „Cum să fac aici? Dă-mi un semn, învaţă-mă!”. Nu întotdeauna ascult ce-mi spune îngerul. Câteodată cred că e mai departe şi trec peste ce mă învaţă. De obicei, când eşti la o răspântie şi ceri un sfat, cam el vine cu prima soluţie, vrăjmaşul, şi pe urmă mai cauți. Şi atunci când eşti într-o poziţie păcătoasă, ca să ieşi de acolo, trebuie să schimbi poziţia.

„Pe platou mi se spunea «regele borcanelor»”

- V-aţi mai întâlnit cu colegii de „La bloc”?

- Nu. A fost o colaborare crâncenă. Eu aveam drumul meu, strângeam din dinţi acolo. Nu. Fiecare cu concepţia sa de viaţă. Mă mai sună şi-mi dă câte un mesaj Tudorel Filimon. Cred că ei se uitau ca la felul 14 când mă duceam pe platourile de filmare cu borcanele cu mâncare de post pregătite de soţia mea. Eram numit „regele borcanelor”, dar cu mâncarea aia, de bame, de spanac, le făceam poftă.

- Cum vede acum fratele Mihai meseria de actor?

- N-aş sfătui pe nimeni să se facă actor sau cântăreţ, pentru că este ca pe muchie de cuţit în meseria asta. Va fi pus să facă multe lucruri care nu sunt în regulă. Şi va fi ispitit cu preacurvie, cu fumat, cu băut, cu expresia care trebuie să iasă din gura sa. E o replică în „Take, Ianke şi Cadâr”: „Să mă trăsnească Dumnezeu dacă e adevărat vreo vorbă din ce zice turcu’ ăsta!”. Păi, eu când spun replica aia... şi am înlocuit „să mă trăsnească” cu „să mă pedepsească”.

„Ispita duce la păcat. Dacă nu lupţi cu ispita, vine păcatul. Şi atunci, mântuire fără ispite nu se poate. Trebuie să fii mai întotdeauna pregătit, că vrăjmaşul nu doarme şi te ispiteşte în permanenţă“

„L-am cunoscut pe părintele Petroniu la Muntele Athos, am fost în preajma sa, i-am simţit sfinţenia“

- Aţi fost la Muntele Athos?

- Da, am fost cu un preot care m-a invitat să mă duc acolo. Am luat contact cu părintele Petroniu, care e la Prodromu, şi m-a întrebat de unde sunt. I-am sărutat mâna şi i-am spus: „Nu vreau decât atât: să vă sărut mâna şi să vă ţin mâna în mâna mea”. Atât am vrut, pentru că, în momentul când eşti în preajma sa, iei din sfinţenia sa. Şi voiam mai mult să stau cu monahii de vorbă la Athos, dar am cam alergat cu maşina pe ici, pe colo. Am văzut multe lucruri, ne-a prins zăpada acolo. Ne-au scos călugării cu o tanchetă de la Prodromu. A fost un pelerinaj de neuitat. M-a impresionat viaţa aspră de acolo, eu venind mirean, de la un program de huzur.

„Îi spun nepoatei mele, de 4 ani, să se roage şi seara, şi dimineaţa“

„Eu am o rugăciune pe care o practic des şi care mă ajută mult: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, ajută-mă ca astăzi să mă lepăd de mine însumi, căci, ţinând la mine, o să te pierd şi pe Tine. Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul!»“

„Învăţaţi să vă deschideţi inima!“

- Cum primeau copiii ora de Religie?

- Nu mă duceam să le predau în sensul dogmatic. Scopul pentru care am acceptat să mă duc a fost ca să declanşez în inima lor acel „ceva”, ca ei să apese pe ivărul ăla prin care să-i dea drumul lui Hristos înăuntru. Le-am spus: „Măi, copii, Hristos bate în permanenţă la uşa inimii voastre, iar voi trebuie doar să deschideţi! Pentru asta am luptat atâta să aveţi ora de Religie. Ca să învăţaţi şi să vă deschideţi inima, să-L primiţi pe Hristos în inima voastră. Dacă nu-L primiţi, este o materie oarecare. Dar eu vă spun că nu-i așa, este ceva ce faceţi pentru viaţa veşnică. Matematica, fizica, chimia le studiaţi pentru profesia viitoare. Dar asta, primirea lui Hristos în inima voastră, este pentru sufletul vostru”. Îi întrebam mai ales pe cei de clasa a XI-a şi a XII-a: „Studiaţi Religia de 11 ani: v-aţi întâlnit cu Hristos? L-aţi primit pe Hristos?”. Unii, da, alţii, nu. Le-am spus tuturor încă de la început: „Dragi copii, mă cunoaşteţi de la televizor, dar n-am venit în numele actoriei la voi, ci în numele lui Hristos! O să vorbim despre sfinţi”. Le povesteam despre drumul spre mântuire și ce să aibă în vedere. Chiar dacă nu au timp pentru rugăciunile de seară sau de dimineaţă, să le spună în momentul când se pregătesc să plece undeva.