Main menu

header

cotnari wide

644 16 1de Valeria Roman

Pasionată de televiziune, Octavia Geamănu (32 de ani) a fost nevoită să aleagă între a continua la pupitrul știrilor și sănătatea pruncului pe care îl purta în pântece. A optat, la un moment dat, pentru a doua variantă, pentru că și-a dorit din tot sufletul să devină mamă și, deși nu s-a plâns, a avut probleme destul de mari în cele nouă luni. Ca să poată ajunge la capăt cu bine, prezentatoarea „Observator Special”, de la Antena 1, s-a retras cu două luni înainte de a naște. De voie, de nevoie, a respectat întocmai sfaturile medicilor și a stat mai mult în pat. Recent, a revenit pe sticlă și este fericită că poate să fie și mamă și să-și urmeze în continuare cariera cu atâta dedicație. Într-o discreție totală, Octavia s-a căsătorit anul trecut cu Marian Ionescu, liderul trupei Direcția 5, și la fel de în secret a pus la punct și ceremonia de creștinare a băiețelului său, Andrei, care a împlinit deja 8 luni și le bucură viața părinților în fiecare zi. Despre provocarea de a fi mamă și vedetă de televiziune ne-a povestit chiar ea într-un interviu din care am aflat cât de greu i-a fost să păstreze aparențele în lunile în care știa că poate pierde copilul în orice moment, dar cu toate aceste riscuri s-a ambiționat și a coborât din pat ca să apară în fața telespectatorilor.

„Emoțiile de revenire, la fel ca în prima zi de școală”

- Ai stat departe de pupitrul ştirilor nouă luni! Cum a fost revederea cu colegii?

- Cu o parte dintre colegi m-am tot întâlnit sau am tot vorbit în perioada în care telespectatorii nu m-au văzut la televizor. Altfel, am revenit cu emoţii în redacţie, cu acelaşi sentiment care mă încerca de fiecare dată în prima zi de şcoală.

- Ai avut emoţii la prima ta apariţie după această pauză?

- Nu, deloc. Am simţit doar bucurie. E parte din mine ceea ce fac, mă reprezintă în totalitate. M-am simţit ca şi cum n-aş fi lipsit nici măcar o zi, deşi revenirea s-a produs într-un decor nou.

- Cu cine stă Andrei acum, că te-ai întors la job?

- Am o doamnă care mă ajută de când Andrei avea doar o lună şi cu care am petrecut mult timp înainte să revin. Şi, desigur, Marian. Însă, din fericire, programul este minunat. Lipsesc de acasă doar în weekend şi doar două weekenduri sunt cu program prelungit. Iar în timpul săptămânii, când am uneori treabă în redacţie sau în oraş, nici nu îşi dă seama că lipsesc, pentru că sunt doar câteva ore.

„Nu am avut o sarcină ușoară! Riscam să pierd copilul”

644 16 2- Cum te împarţi între viaţa de familie şi televiziune?

- Sunt destul de norocoasă încât totul să fie aşezat cum trebuie. Marian e în turneu de miercuri/joi până duminică, iar eu lucrez în weekend. Aşa că pentru noi weekendul este, de fapt, începutul săptămânii.

- Lucrezi doar în weekend, la „Observator”, sau mai ai şi alte proiecte?

- Aceasta ar fi principala ocupaţie profesională. În timpul săptămânii, la fel ca întreaga echipă a „Observatorului”, fac în diverse zile live-uri pe pagina de Facebook a emisiunii pe diverse teme, cu diverşi invitaţi, interacţionând cu cei care sunt conectaţi în acel moment. Şi, desigur, când îmi mai rămâne timp, mai postez şi pe blogul meu. Sunt şi ambasador al Campaniei „Destine” şi încerc să ajut cât pot şi pe această linie. Însă fac tot posibilul să îi ofer mare parte din timp băieţelului meu.

- Te-ai retras cu două luni înainte de a naşte. Ce te-a determinat să faci asta?

- N-am avut o sarcină uşoară! Mare parte din timp mi-am petrecut-o stând doar în pat. De multe ori, în zilele când aveam jurnal stăteam întinsă pe canapea, în cabina de machiaj, până începeam. Riscam să pierd sarcina în orice clipă, iar în luna a şaptea medicul şi prietena mea, Claudia Mehedințu, mi-a zis să stau cât mai cuminte după ce mi-a dat emoţii bebeluşul şi m-a trimis la spital mult mai devreme.

„În săptămâna a 13-a am aflat că am trombofilie. Mi-am făcut singură injecții!”

644 16 3- Cum a fost perioada sarcinii? Ai avut nevoie de injecţii pentru ca totul să fie în parametri normali...

- Până în luna a treia a fost totul perfect. N-am avut niciun simptom de sarcină. Însă în săptămâna a 13-a am aflat că am trombofilie. Mi-am păstrat optimismul, deşi de vreo două ori am ajuns la spital, cu riscul de a pierde sarcina. Am stat internată de fiecare dată câteva zile. Mi-am făcut singură injecţii din luna a treia până la final. La un moment dat chiar simţeam că iau mai multe pastile decât mănânc. Însă m-am rugat enorm, şi Dumnezeu a fost bun cu mine.

- Cum au fost naşterea şi întâlnirea cu bebe? Te aşteptai să aibă atâta păr?

- Mereu mă întrebam dacă are păr. Nu mă întrebam ce culoare au ochii, cum arată, însă mereu mă întrebam dacă are păr. Îmi doream să aibă mult păr. Însă când l-am văzut prima dată… ştiu sigur că mă aşteptam la altceva. Aveam o altă imagine a sa. Mă întrebam în acel moment cu cine-o semăna…

„Am primit un îngeraș!”

- Cum au fost primele zile cu el acasă?

- Eram pregătită pentru ce-i mai rău: ţipete nonstop, nopţi nedormite, depresie după depresie, irascibilitate etc. Îmi spusese mama că eu am fost foarte rea. Nici cu Marian n-au stat lucrurile mai bine când s-a născut, aşa că, existând antecedente, la ce să te aştepţi? Însă, surpriză! Am primit un îngeraş. Şi eu am fost surprinsă de cât de precisă eram în tot. Am avut noroc să nu fiu singură la început, când eram foarte obosită în mare parte a timpului. Mama, sora, Marian au fost nelipsiţi din viaţa mea, ceea ce a făcut să fie armonie în casa noastră.

- De ce ţi-a fost cel mai teamă? Ai avut momente de panică?

- Prin luna a şaptea m-am trezit într-o după-amiază cu un fel de atac de panică. Mă întrebam ce-o să mă fac dacă voi vrea să dorm - eu fiind regina neîncoronată a celor care dorm enorm -, şi el o să aibă chef de cu totul altceva. Ceea ce s-a şi întâmplat, desigur. Însă e ceva ce nu pot controla. Povestea cu „dormi când doarme copilul” este o glumă neinspirată. Care mamă poate/are timp să facă asta?! Aşa că, dacă e ceva ce îmi lipseşte din perioada de dinaintea lui Andrei, atunci ar fi dimineţile în care mă trezeam la 10:00-11:00… A, şi îmi este dor să văd un film. Cap-coadă (râde).

„Marian este extraordinar ca tată!”

644 16 4- Cum v-aţi împărţit sarcinile, tu şi Marian?

- Nu s-a pus niciodată problema unei discuţii pe tema asta. A curs totul firesc. Am făcut cu schimbul în primele patru luni, când Andrei se trezea din trei în trei ore să mănânce. Şi ne spuneam atunci când schimbam tura: „Orice-ar fi, orice-ai auzi, nu ieşi din cameră! Dormi!”. Contează enorm să fie la fel de implicaţi ambii părinţi. E uşor să cedezi şi e uşor să se instaleze tensiunea în cuplu din pricina oboselii. În plus, copilul este al amândurora. Aşa ar trebui să fie şi în cazul responsabilităţilor.

- El a mai experimentat acest rol. Se descurcă bine? Cum eşti tu?

- Când s-a născut Andrei, după zece minute a fost luat în braţe de Marian. Şase ore nu i-a mai dat drumul, spre disperarea mea, care eram panicată că nu ştie să îl ţină. Ceva ce eu chiar habar n-aveam. Însă medicii mă linişteau constant, spunându-mi că e expert. Ceea ce s-a şi văzut pe parcurs. Marian este incredibil ca tată. Uneori am impresia că se descurcă mai bine decât mine. E nelipsit din viaţa lui Andrei la toate capitolele. Sunt fericită că am un astfel de om lângă mine şi că Andrei are un aşa tată.

„Perioada în care am alăptat a fost scurtă”

- Care schimbă mai bine scutece?

- Asta e ceva banal. „Bătălia” se dă la capitolul cine îi dă să mănânce fără să facă ravagii în bucătărie şi Andrei să nu ajungă cu mâncarea în ochi/urechi/nas, mai puţin în gură (râde). Aici las modestia deoparte. Chiar sunt mai bună!

- Cum a fost cu alăptarea? Aţi început diversificarea?

- Alăptarea a fost de aşa scurtă durată, încât nici nu are rost să fie menţionată. Iar diversificarea a început fix la 4 luni. Mănâncă bine tot ce îi dau.

- Care este felul său preferat?

- Încă n-am înaintat atât de mult încât să ne dăm seama dacă are vreun fel preferat. Îi place să ronţăie biscuiţi şi, desigur, adoră mango, pepenele galben, nectarinele, fructele foarte dulci în special.

„Îi fac toate vaccinurile și mă rog să nu fie probleme!”

644 16 5- Ai avut probleme cu bebe, cu răceli? Preferi medicina alopată sau homeopată?

- Mi se strânge inima când citesc întrebarea asta, gândindu-mă că niciunul nu scapă. Până acum n-a avut nimic. Însă în caz de ceva, o să merg pe indicaţiile medicului pediatru, Avi Chiriac, cea care mi-a făcut viaţa superuşoară din prima zi acasă cu Andrei.

- Ce părere ai despre vaccinuri? Ești pro sau contra imunizării?

- Eu i le fac pe toate lui Andrei. Respect calendarul. Însă mă rog de fiecare dată să nu fie probleme şi am emoţii 24 de ore după vaccin. Cred că e greu ca o formulă să fie general valabilă. Undeva pot apărea modificări genetice.

„Soțului meu nu i-am zis niciodată pe nume!”

- Eşti superstiţioasă?

- Mă întrebam la un moment dat dacă am vreo superstiţie, însă nu mi-a venit nimic în minte. Asta nu înseamnă că îmi forţez norocul. Dacă, de exemplu, plec şi se întâmplă ceva pe drum, mă întreb dacă nu cumva o fi vreun semn să nu mai continuu. Pot spune că sunt atentă la semne.

- Cum îţi alinți copilul? Dar soţul?

- Lui Andrei îi zic „îngeraş, iubirea mea”. Lui Marian, de când îl ştiu, îi zic, de cele mai multe ori, „baby”. Nu i-am zis niciodată Marian.

„Nu e atras de jucării, ci de chitară și de pian”

- Ce ştie să facă Andrei până acum şi te face foarte mândră?

- Îmi place că îşi ţine singur biberonul, că e atent şi mă priveşte profund când vorbesc cu el. Şi îmi place că nu e atras de jucării, ci de chitară şi de pian.

- Cu ce alte mămici-vedete schimbi impresii despre copii?

- Îmi mai întreb colegele care sunt mămici despre experienţele lor, uneori mai fac sondaje pe diverse teme, însă până acum am cam ştiut ce şi cum. Iar când am avut dileme, Marian a avut răspunsul.

- Încă te documentezi de pe net sau din cărţi despre orice ţine de copii sau vorbeşti cu pediatrul tău?

- În primele patru luni îmi sunam pediatrul şi dacă mi se părea că Andrei a dormit cu cinci minute mai mult. După, m-am mai relaxat. Însă şi acum citesc pe internet despre dezvoltarea copilului, pe luni, şi încerc diverse reţete de diversificare de pe unele bloguri.

„Cred că voi avea doi copii”

- Eşti pregătită şi pentru un al doilea bebe sau unul este suficient?

- Cred că voi avea doi copii, aşa îmi arată semnele de pe mâna dreaptă. Însă acum e prea devreme să mă gândesc la asta.

- Ce carieră ai vrea să aleagă Andrei?

- M-aş bucura să fie ca Marian. Să facă sport de performanţă, aşa cum a făcut Marian până să se apuce de cântat. Sau să aibă talentul său în materie de muzică. Una din două. Eu am să îl ajut să urmeze ce drum va vrea. Oricum, destinul său e scris deja. Acum urmează să îl aflăm.

„Sportul meu este să urc scările cu Andrei în brațe”

- Cum te-ai recuperat după naştere? Ai avut nevoie de un regim special?

- Mi-am revenit foarte repede din toate punctele de vedere. După o săptămână conduceam şi după două luni aveam aceleaşi kilograme ca înainte să rămân însărcinată. N-am făcut nimic deosebit pentru asta. După câteva luni am început să fac diverse proceduri pentru tonifiere.

- Ai început să faci sport?

- Se pune la socoteală faptul că urc şi cobor cu Andrei în braţe de „n” ori pe zi scările? Dacă da, atunci ăsta e sportul. Altfel, am făcut un tratament o dată la două săptămâni, timp de două luni, cu Vela Shape III. E un aparat care face minuni dacă n-ai chef/timp să faci sport.

„Când s-a născut Andrei, după zece minute a fost luat în braţe de Marian. Şase ore nu i-a mai dat drumul, spre disperarea mea, care eram panicată că nu ştie să îl ţină. Ceva ce eu chiar habar n-aveam. Însă medicii mă linişteau constant, spunându-mi că e expert. Ceea ce s-a şi văzut pe parcurs“

Botezul lui Andrei, în mare secret: „Nici măcar noi nu am filmat“

- Cum a fost sfânta ceremonie de creştinare? Ai ales să faci totul discret la fel ca nunta!

- Vreau ca unele momente din viaţă să fie doar ale mele şi ale familiei. Nu aş fi putut să simt acel moment unic dacă ar fi fost camere de filmat, fotografi atenţi la pantofii mei sau la nu ştiu ce. Nici măcar pentru noi nu am filmat botezul! Am făcut doar câteva fotografii. Am fost atentă la slujbă şi m-am bucurat cu emoţie de momentul creştinării copilului. A fost exact aşa cum mi-am dorit să fie.

- Ţi s-a părut altfel bebe după botez? Mai cuminte, aşa cum zic bătrânii?

- Nu, deloc. A fost la fel cum era înainte. Doar m-am simţit eu mai bine că a fost botezat.

„Dacă e ceva ce îmi lipseşte din perioada de dinaintea lui Andrei, atunci ar fi dimineţile în care mă trezeam la 10:00-11:00“

„Nu sunt pregătită să am o noră, dar soacra mea este ca a doua mamă!“

- Mai este o grămadă de timp, dar te-ai gândit cum vei fi ca soacră?

- Dacă viaţa n-o să mă schimbe prea mult, cred că o să fiu ca o mamă. Ah, ce gând! Să am o noră… Clar nu-s pregătită.

- Cum e soacra ta cu tine?

- E minunată. Uneori îi zic lui Marian că pare mai degrabă mama mea decât a lui. Este un om bun, credincios, prezent mereu când ai nevoie, discret. Chiar e ca a doua mamă.