Main menu

header

de Elena Şerban

- Lumea vedetelor, condimentată cu beţii, agresiuni sau droguri

Actori de primă mână, sportive de performanţă, fotomodele, miliardari şi politicieni. Au bani, sunt faimoşi şi sunt modele pentru generaţii şi generaţii de adolescenţi şi tineri din toată lumea. Şi, deşi trăiesc permanent în lumina reflectoarelor, comit fapte peste care sistemul american de justiţie nu poate trece cu vederea! Vorbim aici despre infracţiuni legate de violenţă domestică, posesie de arme sau de stupefiante, conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului şi a drogurilor. Şi lista poate continua. Printre cei care au făcut cunoştinţă cu închisorile americane fie doar şi pentru o noapte sau care au cazier se numără: Frank Sinatra, Bill Gates, James Brown, Mel Gibson, Dennis Rodman etc.

Frank Sinatra, urmărit de FBI

Celebrul cântăreţ american Frank Sinatra a luat contact cu justiţia americană în 1938, când a fost arestat. Artistul era acuzat atunci de o fosta iubită de „false promisiuni”. În fapt, Sinatra avusese o relaţie cu o femeie măritată, mult mai în vârstă decât el, şi care susţinea că bărbatul îi promisese că se însoară cu ea. Cazul a ajuns în tribunal, unde cântăreţul a avut câştig de cauză în ianuarie 1939. Câţiva ani mai târziu, după ce a devenit celebru, numele lui Sinatra apare în nişte dosare ale FBI-ului, din cauza presupuselor legături pe care le-ar fi avut cu mafia.
David Faustino, alias Bud Bundy, a fost şi el arestat în mai 2007 pentru posesie de marijuana. A petrecut doar câteva ore după gratii.
Lindsay Lohan, simpatica blondină de numai 23 de ani, a fost arestată în iulie 2007 pentru posesie de droguri şi conducerea autovehiculului deşi avea permisul suspendat.

Bill Gates, după gratii de trei ori

Nici cei mai bogaţi oameni din lume nu sunt scutiţi de probleme cu justiţia. În tinereţe, Bill Gates a fost arestat pentru scurt timp în 1975, 1977 şi în 1989, pentru conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Acuzaţiile au fost retrase.
Frumoasa Yasmine Bleeth, din Baywatch, nu a stat nici ea departe de închisoare. Astfel, în septembrie 2001, după ce a comis un accident rutier, a fost testată şi identificată ca fiind şi băută, dar şi sub influenţa drogurilor. Sentinţa justiţiei americane a fost de doi ani de închisoare cu suspendare, 100 de ore de muncă în serviciul comunităţii şi teste regulate antidrog.

Tim Allen şi posesia de cocaină

Simpaticul actor Tim Allen a petrecut câteva luni în spatele gratiilor, de cele mai multe ori din cauza drogurilor. Primul contact al lui Tim cu închisorile americane a avut loc în 1978, când a fost prins cu aproape un kilogram de cocaină asupra sa. Actorul risca o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă. Pentru a scăpa a încheiat un târg cu autorităţile. Astfel, şi-a turnat furnizorul şi a scăpat cu doi ani şi şase luni de închisoare.

Dennis Rodman, la 152 metri de soţie!
În noiembrie 1999, baschetbalistul şi soţia sa de atunci, Carmen Electra, au fost arestaţi în timp ce erau într-o cameră de hotel în urma unor certuri furtunoase. Se pare că cei doi sunt foarte zgomotoşi şi au accese de violenţă de fiecare dată când sunt împreună. De aceea, în afară de cauţiunea pe care au fost nevoiţi să o plătească pentru a ieşi din arestul Poliţiei, celor doi li s-a interzis să stea în apropiere unul de altul. Astfel, vreme de câteva luni, cei doi au fost obligaţi să stea la cel puţin 152 m unul de celălalt.

Nick Nolte, beat la volan

Actorul american din „Om bogat, om sărac” Nick Nolte a fost catalogat şi om rău de cei care l-au văzut beat la volan. El nu s-a sfiit să şofeze deşi „avea la bord” o combinaţie periculoasă de alcool şi droguri. Cei care l-au „turnat” poliţiştilor au fost chiar trecătorii, care au remarcat zigzagul făcut pe şosea de automobilul condus de Nick. Arestat, actorul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Mel Gibson a rămas fără permis

Deşi toată lumea îl ştie ca un om liniştit, se pare că australianul nu este chiar aşa de calm. Astfel, în iulie 2008, Mel a fost arestat după ce a condus cu viteză peste limita admisă. Deranjat nevoie mare, Gibson s-a apucat să-i jignească şi să-i ameninţe pe poliţiştii care l-au reţinut şi chiar să facă remarce antisemite. Sensibili la aceste aspecte, jurii americani au decis ca starul să fie condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, i s-a suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile şi să petreacă trei luni într-un program al alcoolicilor anonimi.

James Brown, violenţă domestică şi jaf armat

James Brown a fost arestat în ianuarie 2004, când avea 71 de ani, după ce soţia sa, mai tânără decât el cu 33 de ani, l-a acuzat de violenţă domestică. Rănită la şold şi la un braţ, femeia a chemat Poliţia. Solistul a fost reţinut la închisoare pentru o noapte, dar pentru că soţia sa nu a depus plângere în justiţie, a plătit doar o amendă de 1.100 de dolari. Violenţa domestică nu este singura infracţiune comisă de cântăreţ de-a lungul tumultuoasei sale vieţi.
La 16 ani este trimis trei ani la centrul de reabilitare pentru minori din Toccoa, fiind acuzat de jaf armat. De asemenea, în decembrie 1988 a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru posesie de droguri. Este eliberat pentru bună purtare în 1991.