Main menu

header

cotnari wide

667 16 1de Luana Mare

Sunt colegi de platou de mai bine de un an şi jumătate, se înţeleg, se completează minunat, iar glumele lor dau savoare dimineţilor cu Pro TV. Adela Popescu şi Gabriel Coveşanu, prezentatorii emisiunii „Vorbeşte lumea”, difuzată de luni până vineri la Pro TV, de la 10:30, au acceptat să destăinuie într-un interviu cum este viaţa lor dincolo de platoul de filmare, cum reuşesc să fie cu zâmbetul pe buze în fiecare zi şi care-i secretul succesului lor. Niciunul dintre ei nu a mai fost până acum prezentator de live, iar audienţele în creştere şi Premiul Radar Media obţinut la finalul lui 2017 dovedesc faptul că sunt perechea potivită pentru... emisiunea potrivită!

Adela Popescu: „M-a încercat o depresie postnatală, iar soţia lui Cove m-a ajutat enorm“

- Câte ediţii de emisie aveţi împreună şi cum e colaborarea voastră?

- Când s-a făcut castingul, nu cred că ei aveau în minte nişte roluri pentru noi. Pur şi simplu îşi doreau doi prezentatori, să fie fată şi băiat cu „chimie”, adică să se suporte şi să se tolereze… (râde). Asta se întâlneşte greu, cred că e ceva important între oameni. Întâmplător, lucrurile s-au aşezat, şi personajele ni le-am construit singuri, în timp. Adică, el nu este gras, aşa cum îi spun eu în emisiune mereu, nici bătrân, şi nici eu nu sunt atât de pisăloagă cum spune el, nici nu mă cheamă Adina şi nici Cove nu e amnezic. Doar ne amuzăm.

- Ce impresie ţi-a făcut Cove prima oară?

- Pentru mine, el a fost o revelaţie. Nu aveam o percepţie negativă, dar nu ştiam că are atât de mult umor şi că este atât de uman. Ştii că în ziua de azi vorbeşti cu oamenii şi ei sunt „decolaţi”? Oamenii trăiesc în realităţi paralele, cumva. Asta apreciez cel mai mult la Cove. Este cu totul prezent. Cu el poţi să discuţi. Desigur că am învăţat în anii ăştia şi care este distanţa. Avem o limită care e utilă şi necesară în orice relaţie de prietenie.

„Niciodată Radu nu mi-a reproşat acasă glumiţele de pe platou”

667 16 2- Tu nu ai mai prezentat emisiune live. Cum te-ai adaptat?

- Există impresia că e o ocupaţie pe care poate să o facă oricine. Pare totul foarte uşor, plăcut, natural, dar nu-i aşa. Cred că e o meserie pe care o înveţi în ani. Şansa mea este că l-am întâlnit pe el, pe care mă bazez în fiecare zi, ştie ce are de făcut, şi eu am libertatea să fiu relaxată, pentru că, dacă n-aş fi relaxată, mi-ar fi foarte complicat, şi atunci eu pot să fac faţă doar fiind foarte bine dispusă.

- Cum văd partenerii voştri de acasă această nouă „familie” creată pe platoul emisiunii?

- Partenerii noştri sunt foarte ok cu povestea asta, li se pare amuzant, chiar ne susţin. Noi avem tot felul de glume între noi, ne spunem „scumpiţico”, ne luăm de gât, iar dacă am fi avut acasă parteneri geloşi, atunci, cumva, ne-am fi cenzurat în faţa camerelor. Faptul că îi avem pe ei atât de implicaţi ca şi noi în asta şi li se pare amuzant şi le place pentru noi este un mare avantaj.

„În trustul ăsta am făcut Armata”

- În afara filmărilor vă întâlniţi cu familiile?

- S-a întâmplat. Chiar de curând, soţul meu a avut spectacol în premieră, „Belvedere”, iar Flori, soţia lui Cove, a vrut să meargă. De altfel, eu cu Flori vorbim. Ei mi-au dat o căruţă de haine pentru copil. Florentina este mult mai informată decât sunt eu şi mă ajută cu sfaturi de mamă. Dacă are mucişori, începe să mă întrebe mai departe: ce culoare au, cu ce frecvenţă, mai e ceva asociat? Ştie foarte multe în domeniu. E şi defect profesional, pentru că lucrează în zona asta. Îmi amintesc şi acum că în prima săptămână după ce am născut m-a încercat o depresie postnatală în care credeam că o să-mi moară copilul. Auzisem de moartea subită şi mi-am zis că eu nu mai dorm, să nu facă asta. Am sunat-o şi mi-a spus foarte calm: „Te înţeleg, ştiu exact ce spui, o să depăşeşti, e normal”. Și mi-a zis nişte lucruri care m-au ajutat. Faptul că am înţeles că nu sunt singura care a trecut prin asta şi că situaţia se poate survola m-a ajutat în clipa aia. Ne-am promis că după ce nu voi mai alăpta vom ieşi amândouă la un pahar cu bere, pentru că amândurora ne place berea.

- Tu ai deja cariera formată în Pro? De când eşti în echipă?

- Eu am intrat în trust când aveam 17 ani. Pot să spun că am făcut armata aici. Am început realizând telenovele acum 11 ani şi ceva, şi acolo era ritmul foarte alert, era greu să ţii pasul cu totul. Atunci am învăţat cât de importantă este armonia într-o echipă. Am înţeles cât de important este să-i respecţi pe cei cu care lucrezi, să le înţelegi munca şi în toate astea îi datorez mult, foarte mult, Ruxandrei Ion.

„Acum îmi iubesc copilul mai mult decât atunci când l-am născut”

667 16 3- Cum e mămica Adela Popescu?

- Eu cred că sunt destul de relaxată, dar asta pentru că Radu este foarte stresat, şi atunci cineva trebuie să ia şi rolul celălalt. De exemplu, dacă suntem la un loc de joacă, eu mă aşez pe un scaun şi-l las să se joace, Radu stă la câţiva centimetri de el, pregătit să-l susţină, să-l prindă… Dar e ceva ce simţi, n-ai cum să controlezi. Pe de altă parte, sunt senină şi pentru că mama mea ne ajută foarte mult şi am mare, mare încredere în discernământul său. Da, sunt relaxată, îl iubesc pe copil din ce în ce mai mult. Chiar cred că e o dragoste care creşte de la o zi la alta. Adică, acum îl iubesc mai mult decât atunci când l-am născut. Şi atunci îl iubeam, dar era altfel, era o curiozitate, era o uimire în faţa unei minuni, pur şi simplu. Dar dragostea acum creşte şi îmi dau seama că este esenţială în relaţia cu puiul tău.

„Avem ritual la masă, la trezirea din somn, la intratul în casă”

- Cine are ultimul cuvânt în casă?

- Nu-s mari decizii de luat în clipa asta. I-am creionat un program copilului, pe care de fapt şi l-a făcut singur. Încă nu am planificat la ce şcoală îl dăm, ce limbă străină să înveţe, ce sport. Suntem la alte învăţături. De exemplu, copilul strigă „tata”, l-am sfătuit pe Radu să-i răspundă, chiar dacă el spune doar aşa, să audă cuvântul. Sau când intri în casă, chiar dacă eşti într-o conversaţie, închide telefonul, pentru că e important ca micuţul să înţeleagă că e bine să fim toţi acasă… Alt exemplu: când ne trezim trebuie să fie frumos, copilul trebuie să descopere bucuria de a face ochişori şi de a începe o nouă zi. Şi atunci… chiar dacă eu mă trezesc morocănoasă că am visat urât, pentru copilul meu am propus să fim mereu veseli dimineaţa, să ne bucurăm de o nouă zi, nu să fim stresaţi, mereu îngrijoraţi cu: „Aoleu, am întârziat!”. Astea-s lucruri pe care eu, cumva, i le-am sugerat lui Radu.

- Tu de unde le-ai învăţat?

- Am mai citit şi mi-am dat seama ce-i important pentru mine. Mie mi se pare foarte important să creezi un ritual şi la masă, să fie frumos, de exemplu, chiar dacă noi am mâncat, mai stăm cu toţii la masă cu el zece minute măcar.

„Încă alăptez, pentru că aşa simt că trebuie”

- Alexandru, băieţelul tău, are 1 an şi 8 luni, iar tu încă alăptezi. Până când?

- Mă ceartă toată lumea. Să ştii că e mai simplu pentru femeile care alăptează. E foarte simplu, la îndemână, nu deranjează pe nimeni. Nu ştiu cât o să mai ţină. Îl mai alăptez de două ori pe zi, în rest mănâncă. E ceva ce simt să fac din suflet pentru copilul meu!

„Aştept o piesă muzicală care să mă emoţioneze foarte tare“

- Care sunt proiectele la care lucrezi în prezent, în afară de emisiune?

- Joc într-un spectacol la Teatrul Metropolis, în piesa „Dator vândut”, sunt în discuţii pentru alte două spectacole, adică scenariile, şi încerc să-mi dau seama dacă pot să fac faţă unui program mai încărcat. De asemenea, mă ocup de pagina mea de Facebook, de blogul pe care scriu şi aştept o piesă muzicală care să mă emoţioneze foarte tare.

Gabriel Coveşanu: „Sunt fericit că încă nu mi-am luat o... meserie“

667 16 6- Ai studiat UNATC şi ASE. Cum de ai ales aşa meserii diferite?

- Am făcut un master la ASE pentru că mi-am dat seama că la un moment dat acest drum al artei poate fi sinuos, poţi avea succes sau nu, iar eu, devenind cap de familie, tată responsabil, a trebuit, cumva, să mă gândesc la toate situaţiile şi, dacă nu va merge drumul ăsta al actoriei, să am o meserie, cum mi-a zis mie tata când eram mic. E bine să ai o meserie totuşi. Am făcut acel master în administrarea afacerilor. Din fericire, până-n momentul ăsta n-a fost nevoie să renunţ la această latură artistică, chiar dacă nu am rămas doar în zona teatrului, ci activez şi în televiziune.

- Te vezi în afaceri, la costum, sobru?

- Nu, nu, nu. N-am avut ocazia, dar nu se ştie niciodată.

- Câte ediţii ale emisiunii „Vorbeşte lumea” ai împreună cu Adela?

- Au fost 500 cu totul, cred că sunt vreo 300 amândoi. Avem un an şi jumătate de când lucrăm împreună.

- Şi cine are rolul celui „bun” şi cine este cel „rău” în emisiune?

- Bineînţeles că eu sunt personajul pozitiv, că n-am cum să fiu altfel...

- Adică tu eşti persoana gingaşă...

- Întotdeauna! Un delicat! Desigur că şi ea are aceste calităţi, dar uneori le uită şi scoate în evidenţă ceea ce le-aş denumi eu „curajul şi determinarea tinereţii”. Ha, ha, ha... Rolurile noastre sunt echilibrate, iar Adela are multe atuuri, e un om frumos şi un partener de nădejde, prieten adevărat.

„Noi facem măscări, râdem, ne bazăm pe imaginaţie”

- Care crezi că este secretul cuplului de televiziune Cove-Adela?

- Eu trebuie să recunosc că a fost o şansă pentru mine să o întâlnesc pe această tânără domniţă într-un moment important al vieţii mele. Lăsând gluma la o parte, foarte rar găseşti un partener de calibrul Adelei. La modul cel mai sincer. Pe lângă faptul că este o fată tânără, frumoasă, talentată, este o femeie cu un simţ al umorului extraordinar de bine dezvoltat. Ştie să glumească, ştie să facă haz de necaz, are autoironie, lucru rar întâlnit, pentru că, adesea, mai ales partea feminină din zona showbizului se ia foarte tare în serios. Or, noi facem nişte măscări pe aicea în tot felul de costume, atât ea, cât şi eu ne-am asumat aceste personaje, care pleacă, într-un fel, de la noi şi mergem cât de mult se poate cu imaginaţia, susţinuţi de o echipă creativă. Suntem într-o formă acum în care ne bazăm unul pe celălalt, contăm unul pe celălalt, ne susţinem unul pe celălalt. Într-o lume în care tindem să devenim din ce în ce mai egoişti, e greu să-ţi găseşti un om alături de care să mergi umăr la umăr şi cu care să construieşti ceva. Ea este genul ăsta de suflet. Apreciez omul şi profesionistul. Noi n-am lucrat înainte împreună, dar ne ştiam de la televizor. Eu o ştiam pe ea de când era micuţă. Mi-a plăcut foarte tare caracterul ei, felul ei de a fi, e un om special, şi atunci, uşor, uşor, de la zi la zi, am constatat că avem lucruri în comun şi am căpătat încredere unul în celălalt.

- Mai joci teatru pentru copii?

- În ultima perioadă nu, pentru că programul e destul de încărcat şi nu aş avea timp, dar aştept cu nerăbdare să se deschidă sala Teatrului „Ion Creangă”, pentru că vor fi nişte spectacole pentru tineret ce se vor juca seara, şi aştept să continuu. Cam de 20 de ani sunt angajat la Teatrul de Copii „Ion Creangă”.

„Poneiul”, criticat sever de fiu

- Copiii tăi te-au văzut în spectacolele de la teatru?

- Ai mei băieţi au 2 ani şi jumătate cel mic şi 8 ani cel mare. El m-a urmărit în multe spectacole. E destul de critic. N-am să uit, când era de vreo 4 ani şi jumătate, eu jucam într-o piesă „Carolina şi Poneiul”. Eram poneiul. Animăluţele astea sunt plăcute, iubite de public. A venit Bogdan la un spectacol din ăsta, a stat în primul rând şi, după ce s-a terminat, l-am întrebat: „Cum e, tati, ţi-a plăcut spectacolul?”. Şi el se uită aşa la mine, cu o privire de mare filosof, şi zice: „O prostie!”. Era un spectacol cu o scriitură modernă.

- Cum este tăticul Cove?

- Extraordinar! Un băiat deosebit. Când are timp, când e acasă, e deosebit. Încerc să petrec cât mai mult în compania celor doi băieţi ai mei. Acum, nu neapărat că-mi reuşeşte povestea asta, dar încerc. Nu sunt sever, nu cred în severitate şi-n regimul ăsta strict, militar. Cred că depinde foarte mult de structura fiecărui copil. De exemplu, cu fiul meu cel mare, Bogdan, care este o fire foarte sensibilă, are un caracter aşa, de artist, n-ar da niciun fel de rezultat o atitudine de-asta severă, pentru că s-ar închide în el şi ar face tot cum vrea el. Trebuie să ai răbdare, trebuie să-l încurajezi, trebuie să-l susţii, trebuie să fii lângă el, până la urmă copiii au nevoie de un singur lucru: să simtă dragostea părinţilor. Cel mic e răsfăţat şi alintat. Avem activităţile noastre, doar eu şi el. Încerc să-mi fac timp pentru fiecare. Pentru cel mic am ataşat un scaun la bicicleta mea şi ieşeam împreună astă-vară să ne plimbăm prin parc, spre exemplu. El mă aştepta, cum ajungeam acasă, ştia că trebuie să ieşim în parc… Totuşi, copilul în dragostea asta trebuie să ştie de anumite reguli. Greşeala cea mare a părinţilor este că nu respectă interdicţiile pentru faptele celor mici.

„Acasă, soţia Florentina face regulile”

- Dar acasă cine face regulile, tu sau Florentina, soţia ta?

- Evident că Flori face regulile în casă, pentru că ea se ocupă de creşterea şi de educarea lui Răzvan în cea mai mare parte a timpului, şi atunci ar fi nefiresc ca să vin eu să schimb lucrurile. Sigur că există dialog, vorbim, ne sfătuim, cădem de acord, cum e şi firesc, dar în privinţa lui Răzvan deciziile sunt luate de ea, iar eu, desigur, că am drept de veto.

- Între televiziune şi teatru, ce-ţi place mai mult?

- La teatru, contactul cu publicul e unul direct, la televiziune, feedback-ul emoţiei pe care o transmiţi vine abia a doua zi, fix la 9:15, când vezi audienţele. Atunci abia îţi dai seama cam ce emoţii ai transmis. (Râde)

„Uneori sunt şi probleme personale, pe care trebuie să le depăşim cu zâmbetul pe buze. Adela a trecut printr-o apendicită şi o naştere. Avea peritonită, a filmat cu dureri de burtă, apoi a plecat direct la spital, a fost internată şi imediat operată. Nu s-a văzut pe camere nimic.  Face parte din meserie“

„Sunt Cupidon pentru băieţii din «Mă însoară mama!»“

- Ce ne poţi spune despre noul show de televiziune pe care îl prezinţi alături de Dana Rogoz, „Mă însoară mama!”, difuzat în fiecare luni, de la 20:30, la Pro TV?

- „Mă însoară mama!” („Who wants to marry my son?”) e un format tv extrem de iubit în toată lumea, unde mamele își înscriu băieții, mai mari de 25 de ani, în cursa vieții lor: drumul spre altar. Și cum până la vârsta asta nu au reușit să își întemeieze o familie, cel mai probabil și din cauza cuvântului important pe care mamele îl au în viețile lor, voi încerca să îi ajut să găsească femeia perfectă, care să fie soție bună pentru băiat, dar și o noră ideală pentru viitoarea soacră. Știu că nu o să fie ușor, o să fie o adevărată aventură, dar sunt pregătit de orice și vreau să le arăt care e drumul spre o viață de familie împlinită.

- Care e rolul tău în acest show?

- Am un rol destul de complex, asta pentru că sunt fie Cupidon, cel care încearcă să-i îndrăgostească pe băieţi, fie un prieten care mediază momentele în care apar disensiuni, dar care îi şi împinge pe băieţi de la spate să mai facă un pas sau chiar un salt! Filmările au avut loc în oraşele din care provin puştii, dar şi în excursii la munte sau în afara ţării, acolo unde au avut posibilitatea să cunoască fetele candidate.