de Luana Mare
Unul dintre cei mai nonconformiști actori din generația actuală, Dragoș Bucur, prezentatorul emisiunii „Visuri la cheie”, difuzată la Pro TV, are o viață de film, o familie reușită ce poartă amprenta spiritului liber „de artist” și, după cum spune chiar el, trăiește cu intensitate fiecare clipă petrecută alături de cei dragi, fie că sunt cei de acasă, colegi de emisiune sau prieteni. Este căsătorit de 14 ani cu Dana Nălbaru și împreună au trei copii, dintre care o fetiță înfiată. Despre cum este viața de familie a unor artiști care preferă vacanțe în autorulotă în locul resorturilor de lux, dar și educația liberă, ne-a povestit carismaticul actor într-un interviu exclusiv.
„Emisiunea m-a făcut să-mi descopăr o latură mai empatică”
- Ce reprezintă pentru tine emisiunea „Visuri la cheie”?
- Prima oară când mi s-a propus acest proiect am refuzat, am fost convins că nu mi se potrivește, însă, la sugestia Danei, am acceptat să mă întâlnesc cu echipa și să vedem, și eu, și ei, dacă ne potrivim și dacă pot face așa ceva. „Visuri la cheie” este cel mai longeviv proiect tv al meu, o emisiune care m-a făcut să cunosc România mai îndeaproape și să-mi descopăr o latură mai empatică de care nu știam.
- Cum a fost revenirea în echipa „Visuri la cheie"? Ce ți-a lipsit cel mai mult în perioada în care nu ai lucrat cu echipa de la Pro TV?
- Cred că cel mai mult mi-au lipsit colegii. Este o atmosferă plăcută și pozitivă la „Visuri la cheie”, toți au o energie bună și s-a format de-a lungul anilor o echipă foarte mișto.
„Viața de familie într-o autorulotă poate fi un vis sau un coșmar”
- Ce ai făcut în perioada în care ai lipsit de la filmările emisiunii?
- Multe lucruri personale, de familie, cum ar fi călătorii, renovări în propria casă și dezvoltarea unor proiecte lăsate prea mult timp deoparte. Pe lângă asta, am avut două colaborări cinematografice în afara țării, unul în UK și unul în Olanda.
- Cum este viața de familie cu cinci persoane, în vacanță, într-o rulotă de 12 mp? Ce te-a determinat să faci această alegere?
- Îmi este destul de clar că vacanța într-o autorulotă poate fi un vis sau poate fi un coșmar! Eu glumesc cu prietenii mei și le spun că dacă vor să afle dacă au vreo șansă în căsnicie, trebuie să plece cu rulota, cu toată familia, timp de două săptămâni. După aceste două săptămâni, fie divorțează, fie își dau seama că sunt făcuți unul pentru celălalt. Nouă ne place. Eu și Dana suntem făcuți unul pentru celălalt, iar pentru copii asta e vacanța perfectă.
„Copiii se simt perfect în «casa pe roţi»”
- Cât timp din an petreci acasă și cât timp în rulotă, în călătorii?
- Nu e chiar așa cum scrie presa, din păcate nu ne-am transformat într-o familie nomadă, deși ne dorim asta! Probabil că stăm în vacanță în rulotă cam trei luni pe an, plus, în cazul meu, încă vreo trei luni la filmări. Anul trecut însă am fost plecați mai mult. Mai mult de jumătate de an ne-am plimbat, combinând lucrul meu cu vacanțele.
- Copiii s-au adaptat la viața în rulotă?
- Perfect. Se simt ca acasă, de fapt, uneori Kadri îi spune rulotei „casa pe roţi”. Au învățat să aprecieze puținul pe care ți-l impune acel spațiu limitat, au învățat să păstreze ordine și curățenie, să respecte intimitatea celorlalți și să se bucure de libertatea și mobilitatea oferite de rulotă.
„Grecia îmi este aproape de suflet”
- Care sunt principiile care te conduc în viață?
- Nu urmez principii scrise sau motto-uri, mi se pare puțin penibil. Știu ce simt și ce e important în viața mea și încerc să respect, împreună cu Dana, aceste priorități instaurate în familia noastră.
- Ce fel de tătic ești pentru cei trei copii? Cât de mult timp petreci împreună cu familia?
- Pe scurt, eu încerc (deși nu reușesc mereu) să îmi fac lucrurile personale în pauzele pe care le am de acasă.
- Care sunt locurile care ți-au plăcut în călătoriile cu rulota?
- Nordul Europei este așa cum ar trebui să ajungă întreaga Uniune Europeană. Danemarca este, după părerea mea, un model perfect de civilizație și bun-simț, deși mai are puțin de învățat la capitolul climă. Grecia este o altă țară care îmi este foarte aproape de suflet, datorită oamenilor și locurilor spectaculoase.
„Diabetul m-a responsabilizat”
- Cum l-a schimbat căsnicia pe actorul Dragoș Bucur?
- „Căsnicia” în sine nu m-a schimbat cu nimic. Dana m-a ajutat să fiu mai atent la mine și la detalii, să apreciez lucruri pe care nici nu le observam și să am încredere în mine în momente critice. Viețile noastre sunt atât de împletite, încât s-a format un fel de simbioză între noi și nu îmi mai pot închipui viața fără ea. Copiii m-au responsabilizat și în același timp mi-au păstrat vie partea aceea aproape infantilă, pentru care sunt „renumit” între prieteni.
- Cum îți afectează viața în prezent insulino-dependența?
- În măsura în care am grijă să respect câteva reguli de bază, activitatea mea profesională și personală se desfășoară fără probleme cauzate de diabet. Diabetul m-a responsabilizat și m-a educat într-un mod care m-a ajutat de-a lungul anilor să evit lucruri mai grave.
„Am păstrat legătura doar cu câteva familii”
- Ai păstrat legătura cu familiile cărora le-aţi construit case?
- Am păstrat legătura doar cu câteva familii şi oricum nu în mod constant. „Visuri la cheie” este o emisiune plină de emoție.
- Crezi în destin?
- Aș spune că mai degrabă nu, dar îmi e teamă să spun un NU hotărât!
- Ești fericit, împlinit?
- Sunt un om liniștit și cred că asta se traduce în fericire și împlinire. Nu trăiesc într-o stare de extaz continuu și nici nu am ajuns în punctul în care să fiu atât de împlinit, încât să nu îmi mai doresc lucruri sau să nu mai muncesc pentru ele, dar pot spune că am ajuns într-o etapă de echilibru și stare de bine.
- Cum reușești să te împarți între actorie, televiziune, regie, școală de actorie și familie?
- Mi-am stabilit prioritățile și în felul acesta lucrurile vin oarecum firesc. E mai simplu în felul acesta să iau decizii care altfel ar putea părea foarte complicate.
„Dana îi ajută pe cei care au nevoie să-şi găsească echilibrul emoţional“
- Care sunt proiectele la care lucrezi în prezent în afara emisiunii? Ce ne poți spune despre proiectul „Redescoperă Iubirea”?
- Școala Actoridefilm.ro merge în continuare mai departe, ne dorim ca din toamnă să ne mărim oferta de cursuri în așa fel încât să avem actorie, regie de film, actorie de teatru, montaj, actorie pentru adolescenți și cursuri de regie pentru videoclipuri. „Redescoperă Iubirea” este un proiect de suflet al Danei, care reprezintă de fapt o campanie care își dorește să îi ajute pe aceia care au nevoie să își regăsească echilibrul emoțional. „Redescoperă Iubirea” înseamnă redescoperirea iubirii de sine și campania se va desfășura până la sfârșitul acestui an cu încă trei filme de scurtmetraj, pe lângă primul realizat – „Uitarea”.