Main menu

header

750 16 1de Valeria Roman

Niciodată nu este prea târziu să-ți îndeplinești visurile, iar îndrăgita Ramona Bădescu este exemplul viu că dacă îți dorești ceva cu adevărat, mai devreme sau mai târziu dorința ți se va îndeplini. Așa s-a întâmplat și în cazul Ramonei. La vârsta de 50 de ani, frumoasa actriță, care locuiește de ani buni în Italia, se pregătea pentru procedura de fertilizare in vitro, când medicii i-au dat vestea perfectă. Era deja însărcinată în câteva săptămâni, cu un băiețel pe care abia așteaptă să-l cunoască. Despre miracolul sarcinii și despre bărbatul care o face mamă, ne-a povestit chiar artista, extrem de emoționată, căci o mai despart doar câteva zile până își va strânge în brațe bebelușul mult așteptat. Un interviu fără secrete, sincer, cu o femeie puternică!

„Mama îmi spunea că... ce e al meu e pus deoparte. Eu îi spuneam că e bine ascuns, că nu-l găsesc!”

750 16 2- Ne-ai dat o veste minunată. Cum ai primit-o tu?

- Dintotdeauna mi-am dorit să devin mamă, să-mi creez o familie! Am crescut într-o familie frumoasă, admirând tot timpul modelul alor mei. Părinții mei sunt împreună de 61 de ani. Pentru că sunt o persoană independentă, până acum ceva timp m-am dedicat carierei mele, vieții artistice. Traversez însă cea mai frumoasă perioadă din viața mea! Chiar dacă îmi doream cu ardoare să fiu mamă și să am un copil, să fiu împlinită total, nu voiam să se întâmple însă acest lucru fără un tată potrivit. Și poate nu l-aș fi făcut niciodată, dacă nu aș fi întâlnit persoana ideală. Un copil trebuie să crească într-o familie, sunt responsabilități mari, trebuie să-i dai o educație bună și să-i acorzi multă iubire din ambele părți, atât din partea mamei, cât și din partea tatălui. Știu că se poate și există foarte multe persoane care reușesc să fie și mamă, și tată în același timp și care oferă multă dragoste și iubire copilului, dar în mintea mea modelul familiei pe care am visat-o tot timpul era acesta. Eu visam de când eram mică să am doi copii, un băiat și o fată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-a întâmplat acest miracol și că în curând îmi voi strânge copilul în brațe! Sunt recunoscătoare pentru tot ce trăiesc acum!

- Mai sperai? Sincer, te așteptai?

- Eu am încercat întotdeauna în viața mea să organizez perfect lucrurile, fiind o Săgetătoare (n.r. - zodia), dar mereu am fost la mâna sorţii. De ce spun că am încercat să îmi organizez lucrurile? Văzând că timpul zboară și totul se întâmplă repede și trece, am fost totuși prevăzătoare și am făcut procedura de congelare a ovulelor. Acest lucru mi-a creat în viață liniștea de a nu face ceva pe grabă doar pentru a face. Speram să vină în viața mea, la un moment dat, acea persoană care să îmi dea lumea peste cap, să mă împlinească întru totul, dar se tot lăsa așteptată. Mama îmi spunea tot timpul că ce e al meu e pus deoparte, dar eu îi spuneam că e ascuns bine, pentru că nu îl găsesc. Dar iată că soarta mi l-a scos în cale pe omul care m-a făcut să mă îndrăgostesc cu toată forța iubirii din mine, care este jumătatea mea, un om care mă iubește și pe care îl iubesc, un om care din primul moment în care ne-am întâlnit, de fapt nu din primul - că a fost un dezastru (râde) - din al doilea moment - m-a cucerit!

„M-am îngrășat doar 9 kilograme în timpul sarcinii. Am trăit momentul cu egoism”

- Deci nu a mai fost nevoie să apelezi la fertilizare in vitro, nu?

- În momentul în care hotărâsem să facem fertilizarea, am descoperit spre marea mea surprindere că eram deja însărcinată în câteva săptămâni! Nu știam, ne-a luat prin surprindere totul. Tocmai trecuse perioada zilei mele de naștere și a Crăciunului, iar eu consider că a fost un miracol de la Dumnezeu, darul lui pentru mine în acea perioadă, astfel încât în luna ianuarie, când voiam să începem procedurile de fertilizare, eu eram deja. (Râde) Este un lucru important, însă, ca tinerele să se gândească să facă procedura de congelare a ovulelor pentru că asta le aduce mai multă forță și putere de a nu fi obligate de bioritmul organismului, astfel pot hotărî ele momentul potrivit pentru a face un copil, să fie prevăzătoare, fiindcă nu se știe niciodată. Le sfătuiesc, de altfel, și pe viitoarele mămici să congeleze celulele stem și cordonul ombilical al copilului nou-născut, pentru că în cazul în care ar fi nevoie, Doamne ferește, la o urgență, poate fi o salvare pentru micuţ.

- Cum au reacționat prietenii tăi, familia din România?

- Am preferat mereu să-mi păstrez viața privată doar pentru mine și să îmi expun doar cariera, să vorbesc despre proiectele mele. Viața mea privată a fost întotdeauna mai rezervată, iar în acest caz a fost absolut o emoție pe care am ținut-o pentru mine. Le-am spus doar părinților în momentul în care am aflat că sunt însărcinată. Mi-am trăit într-adevăr cu mare egoism și emoție acest moment unic din viața mea! Părinții mei au plâns de bucurie că și-au văzut, în sfârșit, visul cu ochii, nu se mai așteptau, dar în momentul în care crezi puternic într-un lucru, mai devreme sau mai târziu acesta se îndeplinește. Nu am ținut ascunsă sarcina, dar nici nu am purtat rochii de femeie însărcinată pentru că nu sunt genul meu! În plus, nu m-am îngrășat decât 9 kilograme în timpul sarcinii, iar fiind foarte înaltă nu s-a observat foarte mult. Acum, spre sfârșit, mă întreabă lumea dacă sunt în luna a cincea sau a şasea (râde). Am și un nutriționist care m-a învățat cum și cât să mănânc. Mai avem puțin și ne cunoaștem! Abia aștept să trăiesc acest moment unic! Voi avea un băiețel și de-abia aștept să îl țin în brațe...

„Deși în buletin am 50 de ani, vârsta mea biologică este de 32 de ani. Am făcut teste”

750 16 3- Ai decis cum vei naște și unde?

- Da, am hotărât să nasc prin cezariană, la o clinică privată din Roma. Am un medic extraordinar, Giacomo Valducci, care m-a asigurat că totul va decurge perfect. Recunosc că am emoții. Am o listă de nume pentru copil, însă mă voi hotărî probabil în momentul în care îmi voi ține în brațe bebelușul pentru prima oară! Pentru mine, a deveni mamă este o emoție atât de mare, încât îmi taie respirația, dar și o responsabilitate pe măsură! Consider că este nevoie de multă delicatețe, îngrijire, eleganţă, în toate formele ei, de sacrificiu, de atenție...

- Medicii te-au avertizat asupra pericolelor nașterii la o vârstă mai înaintată?

- Corpul meu, chiar dacă am 50 de ani, vârstă anagrafică, vârstă biologică, în urma analizelor făcute, demonstrează 32 de ani, pentru că nu am făcut niciodată excese și am dus o viață sănătoasă. E normal, m-am supus la toate analizele impuse de medici, pas după pas, am fost urmărită de o echipă de profesioniști. Am făcut toate investigațiile, controalele respective, un test NACE prin care se controlează dacă totul este în regulă cu fătul. Corpul meu a reacționat la toate analizele într-un mod extraordinar. În timpul sarcinii nu am avut probleme, grețuri, vărsături, cum pătimesc alte mămici...

Pe ultima sută de metri cu sarcina, i-au amorțit mâinile și a avut insomnii

750 16 4- Ai avut vreun disconfort?

- De-a lungul sarcinii totul a decurs perfect! Au fost cele mai frumoase luni din viața mea! Am avut o sarcină ușoară, m-am mișcat foarte mult, dar m-am și odihnit. Nu am probleme medicale, nu mi s-au umflat picioarele. Spre sfârșit, acum, am întâmpinat o problemă la mână. Îmi amorțeau câteva degete, mi s-a umflat mâna, nu prea mai dorm noaptea. Așteptăm cu nerăbdare momentul magic al nașterii!

- A fost nevoie să-ți schimbi garderoba?

- Nu mi-am schimbat garderoba. Mi-am cumpărat două-trei ținute. Pentru că nu m-am îngrășat foarte mult, am folosit hainele din dressing. Sunt înaltă și conformația mi-a permis să port ceea ce aveam deja în șifonier și să îmi păstrez stilul vestimentar elegant.

„Această minune pe care o trăiesc acum, acest moment mă împlinește ca femeie!“

„Prima întâlnire nu a fost ca în filme, apoi destinul a făcut să ne revedem“

- Cum l-ai cunoscut pe tatăl copilului tău?

- În cadrul unui eveniment care a avut loc la Roma, în Italia. Prima întâlnire nu a fost ca în filme, apoi destinul a făcut să ne revedem și de atunci am vorbit mai des. S-a creat o legătură profundă care, iată, a dus la ceva mirific și în curând vom ține în brațe rodul iubirii noastre! Lucrul cel mai important este că sunt fericită, iubesc și sunt iubită și că cel mai mare vis al vieții mele s-a împlinit, acela de a fi mamă! Mi-aș dori o familie numeroasă. Nu se știe niciodată cum ne poate surprinde viața!

„Le sfătuiesc pe viitoarele mămici să congeleze celulele stem și cordonul ombilical al copilului nou-născut, pentru că în cazul în care ar fi nevoie, Doamne ferește, la o urgență, poate fi o salvare pentru micuţ”

„Nunta?? Nu amestec lucrurile... Lăsăm totul să ne surprindă“

- Ce sentimente te încearcă?

- Cele mai frumoase sentimente din lume care nu se pot descrie în cuvinte! Ce poate să fie mai frumos de atât, să simți cum crește în pântecul tău o ființă care îți va spune mamă, pe care ai simțit-o de la prima mișcare, a cărei inimă a bătut înăuntrul tău? Este ceva unic!

- Cum crezi că vei fi ca mamă?

- Am exemplul părinților mei și o să îmi cresc copilul într-o familie bine organizată. O să îi dau o educație bună, o să fie înconjurat de atenție și de iubire și o să ne înțelegem din priviri!

- Te-ai gândit la botez? Unde ai vrea să aibă loc?

- Copilul meu va fi botezat catolic. Îmi doresc să putem face ceremonia botezului la Vatican (San Pietro).

- Dar poate vom avea parte și de o nuntă-surpriză! Ai fost cerută în căsătorie?

- Este prea frumos ceea ce trăiesc acum și vreau să mă bucur din plin de cele mai frumoase momente din viața mea. Nu îmi place să amestec lucrurile! Deocamdată ne bucurăm de importanța acestui moment și eveniment ce va urma, cel al nașterii! Ne dedicăm lui întru totul! Apoi vedem ce va urma. Lăsăm totul să ne surprindă! E mai frumos așa și mai palpitant... (Râde fericită)