Main menu

header

    Deşi de-a lungul carierei Harrison Ford a avut doar o nominalizare la Oscar pentru „Cel mai bun actor”, în filmul „Witness” („Martorul”), actorul este considerat unul dintre cele mai mari nume de la Hollywood. Poate şi datorită celor două celebre serii în care a jucat: „Star Wars” („Războiul stelelor”) şi „Indiana Jones”, dar şi a altor peste 30 de filme în care a apărut. Starul american a fost desemnat în 2001, în Guinness Book, drept cel mai bogat actor în viaţă, averea lui fiind estimată la 3,3 miliarde de dolari.

Irlandez, evreu sau american?
     Născut la 13 iulie 1942, la Chicago, Harrison Ford provine dintr-o familie mixtă. Astfel, bunicii din partea mamei, Anna Lifschutz şi Harry Nidelman, erau evrei care imigraseră din Minsk (fostul teritoriu al URSS), iar bunicii paterni proveneau din familii catolice (germane şi irlandeze). De aceea, când a fost întrebat în ce religie a fost crescut, Ford a răspuns zâmbind: „Democrată!”. De asemenea, plecând de la originea sa nedefinită, actorul a declarat că se simte irlandez ca persoană, dar evreu ca actor. Ford a fost student al Colegiul Ripon în Wisconsin. Dorinţa de a deveni actor, ce l-a mistuit încă din copilărie, l-a făcut pe Harry să se stabilească în Los Angeles. Aici ar fi trebuit să primească un rol de crainic la un post de radio, însă… socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Los Angeles. A semnat cu casa de filme Columbia Pictures, impresionându-i pe cei de la programul de tinere talente. Primul film ce l-a avut pe generic pe Ford a fost drama „Dead Heat on a Merry-Go-Round” (1966). Patru ani mai târziu a jucat un rol micuţ, dar care l-a ajutat foarte mult în carieră, cel din filmul „Getting Straight” (1970). De fapt, acesta a fost anul în care miliardarul de mai târziu a decis că nu-şi va mai alege rolurile doar după remuneraţie. Şi, chiar dacă a aşteptat alţi trei ani, perioadă în care a trebuit să lucreze ca tâmplar, succesul nu s-a lăsat aşteptat.

Lucas şi „Războiul Stelelor“
     Astfel, în 1973, George Lucas l-a distribuit în filmul „American Graffiti”. Anul următor a primit un rol secundar proeminent în filmul lui Francis Ford Coppola „The Conversation”, ce a fost urmat de un rol important în producţia de televiziune a lui Stanley Kramer Judgement: „The Court Martila of Lt. William Calley”. Tot Lucas l-a distribuit în 1977 într-o peliculă despre care, la momentul respectiv, nu se bănuia că va avea un succes răsunător. Este vorba despre „Războiul stelelor”, film în care joacă rolul pilotului rebel Han Solo. Americanii au fost înnebuniţi după acest film, ce a spulberat toate recordurile de încasări, iar Ford s-a transformat într-un star internaţional. Un alt rol mare pentru Harrison a fost şi cel al profesorului aventurier Indiana Jones în „Raiders of the Lost Ark” (Indiana Jones şi căutătorii arcei pierdute, 1981), care a adus producătorilor câştiguri însemnate. A urmat, în aceeaşi serie, „Indiana Jones şi templul morţii“ (1984), „Indiana Jones şi ultima cruciadă“ (1989) şi marele succes al anului curent „Indiana Jones şi regatul craniului de cristal“
Salvatorul tigrilor
Mare iubitor de natură şi militant pentru apărarea speciilor pe cale de dispariţie, Ford este purtătorul de cuvânt al unei noi iniţiative internaţionale, pentru salvarea tigrilor, ameninţaţi cu dispariţia în mediul natural. Banca Mondială, care s-a alăturat iniţiativei, a anunţat că numărul tigrilor sălbatici din întreaga lume s-a redus în ultimul secol de la 100.000 la doar 4.000 de exemplare.

Pilot şi colecţionar de avioane
    Ford, ca orice star care se respectă, are şi pasiuni. Costisitoare, evident. El colecţionează aparate de zbor. Şi nu doar că deţine câteva astfel de aparate, dar le şi pilotează. În pauzele dintre numeroasele filme făcute, actorul a obţinut brevet de zbor atât pentru elicoptere, cât şi pentru avioane. Pasiunea sa pentru zbor a făcut ca în perioadele în care nu este la filmări să fie membru activ în patrulele de voluntari ce salvează turişti rătăciţi prin munţii din zona fermei sale din Jackson, Wyoming.
Elena Şerban


    Două soţii, patru copii Succesul din viaţa profesională, dar şi farmecul acestui actor cu figură deosebită, au adus evident şi serii întregi de admiratoare. Dar, deşi mulţi colegi de breaslă nu ştiu cum să facă să fie pe prima pagină a ziarelor cu noile lor cuceriri, la Harrison lucrurile stau cu totul altfel. Actorul este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai „închişi” oameni de la Hollywood în ceea ce priveşte viaţa sa de dincolo de marele ecran. Tot ceea ce se ştie despre Harrison este că are patru copii cu cele două soţii: Willard şi Benjamin din prima căsătorie cu Mary Marquardt, şi Malcolm şi Georgia din mariajul cu scenarista Melissa Mathison. Această a două căsătorie s-a terminat abia după ce starul i-a dat scenaristei 100 de milioane de dolari. De aproximativ şase ani, actorul are o relaţie cu actriţa Calista Flockhart, starul din serialul Ally McBeal. În ciuda diferenţei de vârstă, de 22 de ani dintre ei, cei doi se înţeleg excelent. Ca o ultimă dovadă de iubire, Ford vrea să îl adopte pe fiul Calistei, Liam, dar după ce se vor fi căsătorit.