Main menu

header


     Lavinia Pârvă, bruneta cu gropiţe irezistibile în obraji, are cinci ani de când se află pe piaţa muzicii româneşti („Bikini Party” este primul album care a făcut-o cunoscută), este licenţiată în management şi marketing, a fost Miss Timişoara (2000) şi Miss Litoral (2001), iar în prezent cântă despre dragostea în secret. Cu toate că nu este îndrăgostită şi nici nu a avut de mult o relaţie serioasă, Lavinia cântă despre dragoste alături de cunoscutul Marcel Pavel şi trupa Corekt.

„Am progresat ca imagine şi ca experienţă în muzică“
     - Cu ce noutăţi ne mai încânţi?
     - Am terminat cel de-al doilea album pe care îl voi lansa în maximum o lună. Pentru acest CD am lucrat cu diverşi compozitori cum ar fi Adrian Cristescu şi Dani Alexandrescu şi am colaborări cu: Marcel Pavel, trupa Corekt şi Geo Da Silva. Albumul se numeşte „Dragoste în secret”. 
     - Albumul este inspirat din viaţa ta? Ai iubit vreodată în secret?
     - Nu m-am inspirat din viaţa mea. Acesta este titlul unei melodii care mie îmi place foarte tare şi pe care sper ca fanii mei să o aprecieze. Fiecare piesă are câte o poveste şi fiecare poveste are personajele ei. Aici este vorba despre o fată şi un băiat care se iubesc în secret.  

      - Ce schimbări aduce acest material discografic faţă de precedentul?
      - Este un progres atât din punct de vedere al compozitorilor, cât şi al meu, ca imagine, şi ca experienţă în muzică. Noul album este rezultatul unei munci de echipă, ce s-a sudat în timp. 
     - Eşti una dintre puţinele vedete care, ori de câte ori a fost întrebată, a spus ca nu are un iubit. Cum de nu te-ai îndrăgostit şi nu ai întemeiat o relaţie până acum?
      - Părerea mea este că dragostea nu o programezi. Iubirea vine de la sine, iar în cazul meu nu a bătut încă la poarta inimii şi încă o aştept. Când se va întâmpla acest minunat lucru, să îl întâlnesc pe cel care să mă facă să simt „fluturaşi” în stomac, nu voi ţine secret. Dar cum asta nu s-a întâmplat încă, chiar nu am multe de spus în această direcţie.  

O fată norocoasă
      - Cum să fie EL, unicul bărbat care să-ţi fure inima?
     - Sincer, carismatic şi deştept. Eu sunt de modă veche şi apreciez alte calităţi la un bărbat, nu starea socială şi aspectul fizic.  - Ai avut vreo relaţie de mai lungă durată, una deosebită despre care ne poţi vorbi? 
     - Am avut o legătură frumoasă, chiar deosebită. Este vorba de prima mea iubire, care a avut loc în timpul liceului, însă nefiind de actualitate nu cred că ar trebui să mai intru în detalii…
     - Care este cel mai frumos lucru care ţi s-a întâmplat vreodată? 
      - Faptul că la primul concert au venit părinţii mei şi am trăit bucuria lor văzându-mă pe scenă. A fost foarte plăcut şi faptul că în concerte publicul îmi cunoaşte piesele şi le cântă împreună cu mine. 
     - Dar cel mai urât lucru care ţi s-a întâmplat pe parcursul carierei? - Mă consider o fire norocoasă şi pot spune că nu mi s-au întâmplat lucruri urâte până acum. 
     - Cu ce altceva te ocupi în afară de muzică? Ştiu că ai fost acţionara unei cafenele din capitală. 
     - În ultima vreme m-am concentrat exclusiv asupra muzicii, am lăsat absolut totul la o parte şi nu îmi pare rău deloc. Nimic nu se compară cu aprecierea fanilor mei. 

„Îmi relaxez tenul cu miere şi ou“
     - Cum te întreţii? Este binecunoscut faptul că ai fost model şi mai mult, ai fost Miss Timişoara...
     - Din punct de vedere muzical, fac ore de canto cu maestrul Băiaşu, iar din punct de vedere fizic merg de trei ori pe săptămână la sală, mănânc sănătos şi fac masaje corporale de două ori pe săptămână. 
     - Spune-ne două măşti naturiste pe care le mai aplici din când în când.
     - Castraveţii îi aplic pentru cearcăne. De asemenea, îmi mai relaxez tenul şi cu miere şi ou, din care realizez o mască pe care o ţin pe faţă timp de 30 de minute. 
     - Mai ţii legătura cu fosta colegă de trupă? Cu ce se ocupă ea în prezent?
     - Colega mea, Doiniţa, este bine, a devenit mămică (extraordinară). Vorbim cât se poate de des şi ne înţelegem bine.
 
Dependentă de schi
     - Colecţionezi ceva în mod deosebit? 
    - Am o colecţie de echipamente de schi.  - Unde îţi petreci vacanţele? 
     - Nu există an în care să nu merg în Austria la schi. Practic, am început să schiez din plictiseală, însă acum pot spune că sunt dependentă! Iar vara merg la mare.
     - Ce îţi place în Austria?
     - Austria e fantastică! Acolo, dacă nu schiezi, nu ai practic ce face! Toate magazinele şi chestiile haioase sunt închise în timpul zilei, pentru că toată lumea este pe munte şi face tot felul de slalomuri.  
Ana-Maria Cocea


Citat: „Eu sunt de modă veche şi apreciez alte calităţi la un bărbat, nu starea socială şi aspectul fizic”