Main menu

header

28-12-1de Cristina Tache

În 1963 s-a scris o nouă filă în istoria folclorului românesc. La Ansamblul Ciocârlia se întâlneau doi mari artişti care aveau să formeze cel mai iubit cuplu de rapsozi din acele vremuri. Unici, cu voci armonizate perfect, ce transmiteau o căldură sufletească imensă şi un talent extraordinar, Irina Loghin şi Benone Sinulescu au urcat împreună pe scenă şi au făcut primul dialog din muzica populară românească. Timp de 20 de ani le-au cântat românilor din toată ţara, umplând stadioane şi fiind primiţi ca nişte regi. Despre amintirile frumoase de atunci ne povestesc cei doi mari artişti în cele ce urmează.

Benone Sinulescu: „Eu şi Irina ne potriveam extraordinar”

- Cum a apărut ideea celebrelor dialoguri muzicale dintre dumneavoastră şi doamna Irina Loghin?
- Am observat la un moment dat că vocile noastre se armonizează şi că ne potrivim din acest punct de vedere, şi aşa mi-a venit această idee. Am cântat prima dată pe scena Ateneului Român un cântec de militărie şi, când am văzut ce succes fulminant am avut, am zis că trebuie să continuăm. Şi am început să interpretăm în dialog multe dintre melodiile mele cunoscute. Am făcut asta timp de 20 de ani. Dumnezeu a vrut să ne găsim la Ansamblul Ciocârlia şi să cântăm împreună.

- Eraţi iubiţi de toată lumea şi eraţi trataţi regeşte oriunde mergeaţi. Care a fost secretul dumneavoastră?
- Succesul nostru imens s-a datorat faptului că vocile noastre se potriveau extraordinar de bine. Sau poate că adevăratul secret a fost faptul că noi nu eram nişte cântăreţi cu un repertoriu regional, ci nişte artişti care acopereau toate zonele folclorice din ţară. Şi eu cred că am făcut lucruri frumoase, aducând cântecul popular direct de la izvoarele lui. Am respectat folclorul.

- Ce întâmplări v-au rămas mai adânc în suflet din acea perioadă?
- Sunt atât de multe... Îmi amintesc cum umpleam stadioanele, iar, după fiecare spectacol mare, mergeau cu noi până la hotel, cântând melodiile noastre. Era un sentiment extraordinar. Din păcate, mi-a rămas în suflet un moment ce m-a marcat. Eram la un spectacol pe stadionul din Galaţi şi lumea se îmbulzea să intre, iar un bărbat s-a agăţat în sârmele de la gard şi s-a rănit destul de rău. Imaginea asta m-a urmărit mult timp.

„Du-te dracului, că nu eşti tu Benone...”
- Care a fost cea mai haioasă întâmplare de care vă aduceţi aminte?
- Hai să-ţi povestesc două tari de tot. Cântam pe stadionul din Constanţa şi, la final, trebuia să fac turul terenului într-o trăsură, să salut publicul. A venit la mine un domn care mi-a dat o lădiţă cu struguri, iar eu, neavând unde să o pun, l-am rugat să îi răstoarne pe toţi într-o pungă. Am pus punga în trăsură şi am pornit. Când m-am ridicat să fac cu mâna oamenilor, m-am dezechilibrat şi am căzut chiar pe struguri. Costumul meu naţional alb s-a umplut de must. Vai de zilele mele! (râde) Altădată cântam la Casa de Cultură din Urlaţi şi a venit în culise un bărbat cam „afumat”, care întreba de Benone Sinulescu, pentru că voia să îl cheme la o nuntă. Băieţii din orchestră l-au îndrumat către mine şi, când m-a găsit, mi-a spus: „Du-te dracului, că nu eşti tu Benone, dar ai cântat mai bine decât el!”. Şi, când i-am zis să mă ia pe mine la nuntă, el mi-a răspuns: „Nu pot, deja am vorbit cu Benone!”. A fost un moment amuzant.

Pe cărări de munte, cu maşina de război
- Când aţi simţit că aţi atins culmea succesului?
- Cel mai mare succes al vieţii mele a fost un spectacol organizat pe Muntele Găina, în 1962, cu 150.000 de spectatori. Am cântat aşa de mult, încât epuizasem tot repertoriul. Scena era amplasată la baza muntelui, iar, când s-a terminat, tot puhoiul de oameni a venit către noi. Ne-au scos de acolo cu o maşină din aia de război, pe nişte cărări de munte. Dar a fost ceva fantastic. Nu o să uit toată viaţa mea ce sentimente am trăit atunci.

Trei proiecte la 55 de ani de carieră
În luna mai a acestui an, Benone Sinulescu va sărbători 55 de ani de carieră. Pentru a încununa succesele obţinute de-a lungul timpului, artistul s-a gândit să aducă pe piaţă trei proiecte inedite: un album de muzică populară - în colaborare cu maestrul Nicolae Botgros -, unul cu melodiile sale reorchestrate pe muzică modernă şi un spectacol de muzică simfonică, cu şlagărele sale puse pe acorduri clasice. „Acestea vor fi moştenirea pe care o las în urma mea”, ne-a spus maestrul. „Benone-simfonic” va fi un eveniment grandios, artistul cântând alături de 100 de muzicieni pe scena Ateneului Român.

28-12-2Irina loghin: „Oamenii mă întrebau de «soţul» meu, Benone”.

- Marea noastră cântăreaţă şi-a început cariera în anul 1962, când s-a angajat la Ansamblul Ciocârlia

- Ce a însemnat pentru dumneavoastră colaborarea cu domnul Benone Sinulescu?
- Benone m-a ajutat foarte mult. Şi eu aveam cunoştinţe muzicale, pentru că făcusem Şcoala Populară de Arte de la Ploieşti, dar el era mai experimentat. Când am început să facem dialogurile muzicale, mi-a zis că vrea să cântăm ca la clacă. La ţară, băieţii care plecau la război le cântau fetelor, iar ele le răspundeau tot prin cântec. Înainte de fiecare spectacol, el făcea vocalize cu mine şi mă pregătea pentru intrarea în scenă.

- În perioada în care cântaţi în dialog, oamenii de rând credeau că sunteţi un cuplu şi în viaţa reală. Vă aduceţi aminte de vreo întâmplare legată de acest lucru?
- De fapt, Benone este cel care mi-a făcut cunoştinţă cu soţul meu. Ei erau prieteni şi partenerul meu de scenă m-a luat într-o zi la ştrand şi aşa l-am cunoscut pe Ion Cernea. Cel mai amuzant era când mă opreau oamenii pe stradă şi mă întrebau ce mai face Benone, „soţul” meu, iar eu le răspundeam că e bine, dar că nu sunt căsătorită cu el. Noi eram buni prieteni şi colegi. Am făcut lucruri frumoase împreună atâţia ani şi am fost primii care au adus dialogul muzical pe o scenă.