de Cristina Tache
- Femeie pătimaşă, afaceristă experimentată şi mamă modernă
Viaţa sa ar putea fi cu uşurinţă subiectul unui roman. Iubiri pătimaşe, neîmpliniri, dar şi realizări, drame personale şi succese în carieră. Acestea sunt doar câteva dintre elementele ce constituie povestea unei femei cu adevărat puternice. Monica Tatoiu este un om care inspiră prin simpla sa prezenţă şi vorbeşte cu pasiune despre toate lucrurile importante din viaţa sa. Cu o energie extraordinară, o sinceritate dezarmantă şi o forţă interioară ce i se citeşte până şi în gesturi, doamna Tatoiu a reuşit să devină o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Despre ce se ascunde în spatele imaginii de „doamnă de fier” a mediului de afaceri românesc veţi afla în cele ce urmează.
„Am plecat din învăţământ cu mustrare scrisă”
De când se ştie, Monica Tatoiu a avut o voinţă ieşită din comun. La 3 ani le spunea părinţilor că îşi doreşte să devină directoare atunci când va creşte şi a reuşit. Deşi a cunoscut o educaţie strictă din partea lor, acum le mulţumeşte pentru principiile pe care i le-au insuflat: „Erau foarte riguroşi. Ultima bătaie am luat-o de la mama la 18 ani, pentru că m-a prins pupându-mă la uşă cu prietenul meu. Am dat la Matematică obligată de tata. Eu voiam să fac design industrial şi apoi design vestimentar, însă el mi-a zis că am nevoie de o meserie din care să mă întreţin singură, pentru că niciun bărbat nu va sta cu mine. M-am revoltat şi am fugit de acasă trei zile, dar până la urmă am făcut Facultatea de Matematică şi a ajuns să îmi placă. Mi-am dat chiar şi doctoratul în această ştiinţă. Ca profesoară am fost foarte severă, mi se spunea «Cruela». I-am învăţat însă pe elevii mei să schieze, să mănânce corect, să converseze, să citească literatură universală. Profesorul trebuie să fie pedagog, formator şi capabil să motiveze oamenii să-l urmeze. Aceste lucruri m-au ajutat şi în afaceri, iar capacitatea de a comunica este unul dintre secretele mele. Am plecat din învăţământ cu mustrare scrisă, pentru că venisem cu idei extraordinare din America şi nu am fost de acord să evaluez elevii aşa cum cerea programa. Unui părinte influent nu i-a convenit metoda aplicată de mine, mi-a făcut plângere la Ministerul Învăţământului şi am plecat”.
„Am fost la un pas să mă pierd”
Printre sutele de probleme matematice, doamna Tatoiu a descoperit în anii adolescenţei şi fiorii primelor iubiri. Copilul ţinut din scurt s-a transformat într-o tânără femeie pasională, dornică să trăiască fiecare clipă după propriile reguli. „Nu a fost niciun moment în viaţa mea în care să nu fiu îndrăgostită, însă băieţii nu vedeau în mine o fată, ci un tovarăş. La 14-15 ani credeam că rămân gravidă dacă mă sărut cu un băiat. Aşa mă educase mama... Prin clasa a XI-a m-am schimbat total şi am descoperit ce înseamnă să treci pe lângă un băiat şi să te vezi în ochii săi. M-am îndrăgostit de un coleg şi am trăit o dragoste ca în filmul «Liceenii», cu discuţii filozofice şi plimbări prin parc când înfloreau trandafirii”, îşi aminteşte cu plăcere doamna Tatoiu. Dorinţa sa de libertate a făcut-o să ia nişte decizii ce aveau să îi schimbe viaţa, dar şi sufletul: „În anul II de facultate m-am căsătorit, ca să scap de părinţi, dar a durat numai trei luni. În 1978 m-am mutat în Bucureşti şi, în anii ce au urmat, am trăit cea mai cumplită perioadă a vieţii mele. Eram complet debusolată, voiam să încerc totul şi am fost la un pas să mă pierd. M-am căsătorit a doua oară şi m-am despărţit cu divorţ la tribunal. M-au salvat rugăciunile mamei şi o chemare la raţiune din interiorul meu. Noroc că mintea are capacitatea să uite. Am închis cutia aia şi sper să o deschid doar înainte să mor. Însă ştiu că, dacă nu greşeam atunci, nu eram cine sunt acum. Vina constantă pe care am simţit-o atunci m-a obligat să fac mai mult pentru a-mi recâştiga respectul faţă de mine, dar încă mai simt că port nişte păcate. Femeile ca mine pot distruge tot ce au construit frumos. Arderile interioare te pot transforma în propriul tău detonator”.
„Când l-am văzut pe Tatoiu mi s-au înmuiat picioarele”
După o perioadă zbuciumată şi trăită dincolo de barierele impuse de societate, Monica Tatoiu avea să cunoască un om menit să îi rămână alături pentru totdeauna: „Întâlnirea cu Tatoiu a fost trimisă de Dumnezeu. Nu mai voiam să aud de bărbaţi, pentru că, în anii ăia, eu trăisem cât trăieşte o femeie într-o viaţă întreagă. La 2 ianuarie 1987 l-am văzut pe Tatoiu pe pârtia de la Bradu şi m-am îndrăgostit rău de tot. Mi s-au înmuiat picioarele, mi-a căzut ţigara din mână - un adevărat «coup de foudre». De acea zi nu ne-am mai despărţit. La 14 februarie, în acelaşi an, ne-am căsătorit, şi au trecut de atunci 23 de ani. Poate că unul dintre secretele acestei relaţii este faptul că eu acasă tac din gură, chiar dacă sunt o fire vulcanică. Femeia trebuie să fie şmecheră şi să mai lase uneori de la ea. Înainte nu înţelegeam aceste lucruri. La primele două căsătorii chiar m-am certat cu preoţii, pentru că, la slujbă, spuneau că: «Femeia trebuie să fie supusă bărbatului aşa cum Biserica îi este supusă lui Iisus, iar bărbatul să îşi iubească femeia aşa cum Iisus îşi iubeşte Biserica». Metafora este extraordinară şi abia la căsătoria cu Victor am înţeles taina”.
„Copilul meu s-a născut a doua oară”
Avea o căsătorie fericită de şapte ani, dar lipsea împlinirea pe care şi-o doreşte orice femeie - un copil. În scurt timp, lucrurile aveau să se schimbe, însă nu fără o încercare sufletească. „Credeam că lipsa copilului este pedeapsa pentru greşelile pe care le făcusem. Am renunţat la vanitate, am făcut penitenţă şi m-am rugat foarte mult la Dumnezeu, iar în 1993 am rămas însărcinată pentru prima şi ultima oară. Victoraş s-a născut mai devreme decât trebuia, iar fericirea noastră a fost scurtă, pentru că un plămân nu îi funcţiona. Medicii se aşteptau să moară până a doua zi. În acea noapte, eu şi soţul meu am făcut un legământ pentru viaţa copilului nostru, jurând pe icoana de sub capul său că, orice s-ar întâmpla, nimeni nu o să intervină între noi. A doua zi, când medicii se aşteptau să constate decesul, copilul meu îşi revenise. Victoraş se născuse a doua oară. Am înţeles în acele zile că, din momentul în care te împaci cu Dumnezeu, totul se leagă”, se destăinuie cu lacrimi în ochi doamna Tatoiu. Astăzi, Victoraş este un adolescent de 16 ani, înalt, frumos şi care are o relaţie specială cu mama sa: „Fiul meu a avut o perioadă în care nu voia să discute cu nimeni şi toată ziua se juca pe calculator, dar a trecut. Eu nu l-am forţat să vorbească şi i-am dat de înţeles că sunt acolo pentru el oricând va avea nevoie. Acea perioadă a trecut, iar acum îmi povesteşte despre fetele din viaţa sa, ba chiar şi prietenele sale vin să discute cu mine. M-au acceptat cumva în gaşca lor”.
„Am crezut că interviul pentru Oriflame este o glumă”
După 15 ani petrecuţi la catedră, viaţa Monicăi Tatoiu a cotit către un domeniu în care avea să devină un nume important: „În vara anului 1995 am primit un telefon prin care eram chemată la un interviu pentru un post la Oriflame. Eu am crezut că era o glumă, pentru că aveam nişte foşti elevi care îmi făceau tot felul de şicane. Într-un an, de 1 aprilie, mi-au vopsit maşina în culorile unui taxi. Ne permiteam astfel de glume. Am zis că este iar mâna lor şi m-am prezentat la interviu îmbrăcată ciudat rău de tot. Numai că, la locul întâlnirii, mă aşteptau avocatul firmei Oriflame şi directorul pe Europa. Am avut noroc, şi a doua zi eram deja în avion spre Praga, unde, după 20 de minute de discuţii cu «şeful mare», am fost angajată pe postul de director general. De atunci au trecut 15 ani”. Într-o lume dominată de bărbaţi, Monica Tatoiu s-a impus şi a devenit una dintre cele mai puternice femei de afaceri din România. Despre cât de greu sau de uşor i-a fost, dumneai povesteşte: „În afaceri, ca şi în politică, este un avantaj să fii femeie dacă nu faci compromisuri. Se spune că femeile sunt de pe Venus, iar bărbaţii de pe Marte. Noi, ca să ne impunem, trebuie să vorbim limba de pe Marte, dar să ne comportăm ca pe Venus şi să nu cădem în extrema luptei de la egal la egal cu bărbatul”. După 15 ani în care a condus firma cu mână de fier, a decis să încheie această perioadă a vieţii sale. „Am fost 15 ani în învăţământ şi pe 31 martie, după alţi 15 la Oriflame, am încheiat un nou ciclu din viaţa mea. Am ajuns să îmi doresc să fac altceva. Vreau să investesc în educaţie. Şcoala românească are nevoie de o alternativă”, încheie Monica Tatoiu.
„La 2 ianuarie 1987 l-am văzut pe Tatoiu pe pârtia de la Bradu şi m-am îndrăgostit rău de tot. Mi s-au înmuiat picioarele, mi-a căzut ţigara din mână - un adevărat «coup de foudre». De atunci nu ne-am mai despărţit. La 14 februarie, în acelaşi an, ne-am căsătorit, şi de atunci au trecut 23 de ani”
Viaţa i-a dăruit multe momente frumoase şi împliniri, dar şi clipe de răscruce. Una dintre acestea a fost atunci când a aflat că trebuie să lupte cu cancerul: „La 23 de ani mi-au descoperit nişte probleme şi au vrut să îmi facă histerectomie totală, dar am refuzat, pentru că îmi doream un copil. Problemele s-au reglat după naşterea lui Victoraş, dar au revenit în urmă cu patru-cinci ani, când iar au vrut să îmi facă histerectomie. Mama m-a sfătuit să mă rog la Dumnezeu şi, dacă El îmi va da un semn, să nu fac operaţia. În dimineaţa de dinaintea intervenţiei am aflat că doctorul meu avea un deces în familie şi nu mai putea să mă opereze. De atunci mă duc la control în mod regulat şi îmi spun că nu a venit încă timpul să mor. Mai am multe de făcut pe lumea aceasta”.
„Se spune că femeile sunt de pe Venus, iar bărbaţii de pe Marte. O femeie, ca să se impună, trebuie să vorbească limba de pe Marte, dar să se comporte ca pe Venus şi să nu cadă în extrema luptei de la egal la egal cu bărbatul”
Monica Tatoiu duce o viaţă agitată, implicându-se la fel de mult în familia sa, în compania pe care o conduce, dar şi în probleme sociale. Cu toate acestea, găseşte timp şi pentru plăcerile personale. „Ador să călătoresc, iar, mai nou, eu şi soţul meu facem turism gastronomic. De cinci ani îmi petrec vacanţa de vară în Corsica şi iarna mergem la schi la Zermat, o staţiune superbă. Anul acesta, în ianuarie, am fost în Antigua, o insulă între St. Maarten şi Guadalupa, unde ne-am delectat cu seri de jazz şi ne-am bucurat de marea extraordinară de acolo. Sărbătorile Pascale le-am petrecut în familie. În Joia Mare am vopsit ouă cu fiul meu, am primit prăjituri de la mama, de acasă, iar sâmbătă am plecat în Franţa la schi. În fiecare an obişnuim să ne petrecem vacanţa de Paşte pe pârtie. În rest, citesc, scriu, am lansat a patra carte - «Cele patru dimensiuni ale feminităţii româneşti» - în care este vorba despre relaţia femeii cu sine, cu familia, cu profesia şi cu divinitatea. O altă mare pasiune este filozofia feng shui, pe care am aplicat-o la mine în casă şi la birou. Fiul meu doarme mai bine de când am folosit aceste principii în camera sa. Este o filozofie fascinantă şi utilă pentru echilibrarea spaţiului vital”.