Main menu

header

31-13-1de Cristina Tache

- Modestie, talent hărăzit de Dumnezeu şi dragoste pentru folclorul românesc

Marele poet şi filozof Lucian Blaga spunea că „veşnicia s-a născut la sat”, trăinicia şi frumuseţea artei populare izvorând din sufletul şi din imaginaţia liberă ale ţăranului român. Tot din leagănul folclorului românesc au plecat şi Fraţii Petreuş. Născuţi pe plaiurile Maramureşului, au îndrăgit muzica din fragedă pruncie, iar harul lor extraordinar i-a ajutat pe Ştefan şi Ion Petreuş să ducă folclorul românesc peste mări şi ţări şi să înscrie cântecele lor în tezaur. Viaţa i-a despărţit pe cei doi fraţi, Ion plecând mult prea devreme din această lume, însă povestea Fraţilor Petreuş este continuată de Ştefan şi de fiul său Andrei. Dăruirea pentru folclor este moştenire de familie, iar Andrei Petreuş face cinste numelui pe care îl poartă prin talentul deosebit. Despre începuturi, drumul parcurs până la succes, dar şi despre cum folclorul poate deveni un stil de viaţă veţi afla în cele ce urmează.

Au crescut cu „cetera” şi „zongora” în casă
Ştefan Petreuş s-a născut în 1940, iar la cinci ani după el a venit pe lume fratele mai mic, Ion. Cei doi au crescut într-o familie numeroasă, având încă doi fraţi, Ioana şi Pătru, la poalele Munţilor Gutin, pe frumoasele plaiuri maramureşene. „Satul Glod, unde am copilărit, înseamnă pentru mine cea mai dragă amintire. Acolo am cunoscut adevăratele tradiţii româneşti şi folclorul autentic. De aici au plecat şi cântecele noastre. Dragostea pentru muzică am moştenit-o de la părinţi şi am descoperit-o încă din leagăn. Mama avea o voce foarte frumoasă şi mereu ne alina somnul cântând. Tata cânta la ceteră (n.r. - vioară) şi la zongoră (n.r. - chitară) şi era foarte talentat. Noi am crescut cu cetera şi zongora în casă, agăţate în cui. Îmi amintesc că pe la vârsta de 6 ani începusem să iau cetera tatălui şi să interpretez şi eu cântecele pe care le auzeam la ei. Mă descurcam binişor încă de pe atunci”, îşi începe povestea Ştefan Petreuş. Susţinuţi de părinţi şi înzestraţi cu talent, Ştefan şi Ion Petreuş au început să dea din ce în ce mai multă atenţie instrumentelor muzicale pe care tatăl lor le ţinea agăţate în cui. „În clasa I, învăţătoarea mea, doamna Elena Dogaru, care ştia să cânte la vioară, m-a pus la o serbare să cânt la ceteră în faţa clasei şi am luat premiul întâi. O altă încurajare a venit din partea preotului din sat, care ne-a chemat odată la el acasă pentru a-i cânta la clacă. După ce m-a auzit cântând mi-a spus: «Bravo, Ştefane! Eu dacă aş cânta ca tine, m-aş duce drept la postul de radio la Bucureşti». Fratelui meu Ion îi plăcea să cânte la zongoră şi amândoi am început să participăm la festivalurile comunale şi regionale. Am urcat pentru prima dată pe scenă în anul 1957, la un festival-concurs pentru amatori din Sighet”, povesteşte fratele cel mare, Ştefan.

„Ne trezeam noaptea şi compuneam cântece”
Succesul nu a întârziat să apară pentru Fraţii Petreuş, iar în anul 1968, cei doi artişti au debutat în televiziune şi la radio. Despre cum au perceput în acele vremuri faima pe care o dobândiseră, Ştefan spune: „Înainte de debutul pe posturile naţionale de radio şi televiziune, ne-a descoperit Institutul de Etnografie şi Folclor, prin intermediul marilor profesori Tiberiu Alexandru şi Emilia Comişel. Aceştia au realizat un interviu cu mine cântând la vioară şi astfel s-a editat primul nostru disc-document. La radio am debutat în emisiunea redactorului Tudor Gheorghe, noi fiind deja angajaţi la Teatrul de Stat şi Ansamblul de cântece şi dansuri al regiunii Baia Mare. Îmi amintesc că eram într-un turneu în Bulgaria şi mare ne-a fost bucuria când ne-am auzit la un radio portabil primele înregistrări. Apoi, am fost invitaţi la Televiziunea Română, iar într-un final am realizat primul disc în 1970. Desigur, succesul pe care l-am avut ne-a adus multe bucurii, mai ales că în acele vremuri erau comisii speciale care îi selectau pe cei mai buni şi nu oricine ajungea la postul naţional de radio sau la televiziune”.

Cântecele lor, izvorâte din satul tradiţional maramureşean, au înconjurat lumea. Fraţii Petreuş au făcut cinste României şi au cucerit inimile oamenilor de pretutindeni. „Deşi am umblat peste mări şi ţări, am purtat mereu în suflet satul Glod, de unde am plecat. De fiecare dată ne-am întors cu drag în pragul casei în care ne-am născut. Cântecul, jocurile, obiceiurile, hora satului au reprezentat pentru noi leagănul copilăriei. Prin locurile pe unde am umblat în lume am observat că există un interes deosebit pentru muzica, dansul şi portul maramureşean, pentru că sunt unice. Inspiraţia pentru cântecele noastre tot din sat a venit, de la părinţii noştri, de la oamenii de acolo. Am cules multe cântece pe care apoi le-am îmbunătăţit, dar am compus şi noi, datorită harului primit de la Bunul Dumnezeu. Aveam în permanenţă la noi carneţele, iar atunci când ne venea câte o idee o notam şi realizam muzica. Uneori, ne trezeam noaptea din somn şi compuneam cântece. Succesul nostru cred că s-a datorat talentului dăruit de Dumnezeu şi faptului că noi am ştiut cum să îl valorificăm şi să credem mereu în Cel de Sus”, declară domnul Ştefan.

„Fiii noştri au moştenit talentul şi dragostea pentru muzică, iar acum sunt fericit că băiatul meu este lângă mine pe scenă şi că împreună continuăm tradiţia familiei noastre” (Ştefan Petreuş)

I-au învăţat pe norvegieni folclor autentic românesc

31-13-2Au colindat lumea în lung şi în lat cu muzica pură maramureşeană. Au urcat pe cele mai mari scene şi au încântat inimile a milioane de români, şi nu numai. Fraţii Petreuş au primit multe distincţii naţionale şi internaţionale pentru realizările lor. În anul 1984, Ministerul Culturii din Franţa le-a acordat titlul de „Cavaleri ai Ordinului de Artă şi Litere”. În anul 2000 au primit titlul „Omul Anului ” de la Institutul American de Biografii. Anul 2010 le-a adus Fraţilor Petreuş, în noua formulă, Medalia de Aur pentru România, oferită de Institutul American de Biografie. De asemenea, sunt cetăţeni de onoare ai mai multor localităţi din Maramureş, inclusiv ai comunei Strâmtura, de care aparţine satul Glod. „Sunt multe diplome şi distincţii şi chiar ne dorim să facem o expoziţie la un moment dat, pentru a putea să le vadă toată lumea. La fel de importante sunt şi spectacolele pe care le-am avut în ultimii ani, în noua formulă, la evenimente mari din Europa. Am cântat în Italia, la Trento, cu ocazia înfiinţării unui Consulat Onorific Român, în faţa a peste 5.000 de români. În 2009 am participat la Festivalul Internaţional de Turism din Viena, unde am cântat în direct la Radio Viena. Tot în 2009 am fost în Norvegia, la o universitate de folclor, unde am predat muzică românească şi ne-am însuşit la rândul nostru cunoştinţe de muzică norvegiană. Dacă ne ajută Dumnezeu, sperăm să le oferim celor care iubesc muzica populară cât mai multe spectacole şi turnee, dar şi înregistrări. Suntem mulţumiţi de tot ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu şi ne simţim împliniţi. Cel mai mare vis al nostru este să putem face cunoscută peste tot frumuseţea folclorului românesc, pentru că cele mai importante valori ale familiei Petreuş sunt credinţa în Dumnezeu, munca şi dragostea de neam”, completează Andrei Petreuş.

„Îmi aduc aminte că la o serbare, pe când aveam vreo 5 ani am pus mâna pe două gâteje şi m-am alăturat formaţiei în care cânta tata. Am avut mare succes şi oamenii îi spuneau: «Ştefane, Andrei te întrece»” (Andrei Petreuş)

Andrei poartă mai departe moştenirea

31-13-3Fraţii Petreuş au fost nedespărţiţi atât în viaţă, cât şi pe scenă. În urmă cu opt ani însă, Ion Petreuş a plecat din această lume, lăsând un loc gol lângă fratele său. Ştefan a crezut atunci că va pune vioara în cui pentru totdeauna, însă după un timp a decis să ducă mai departe strigăturile, horele şi doinele cântate în dulcele grai maramureşean, alături de fiul său Andrei. „Noi aparţinem acestui popor, iar după dispariţia fratelui meu, solicitările nu au încetat să apară. Atunci am decis că trebuie să reprezint folclorul maramureşean în continuare prin ceea ce ştiam eu să fac. Viaţa îţi oferă şi necazuri, şi bucurii, dar Bunul Dumnezeu m-a ajutat să duc mai departe cântecele Maramureşului şi ale Fraţilor Petreuş alături de fiul meu Andrei. În lunga perioadă în care eu şi fratele meu Ion eram plecaţi în turnee, copiii noştri şi familiile ne-au fost alături şi s-au bucurat de realizările noastre. Fiii noştri au moştenit talentul şi dragostea pentru muzică, iar acum sunt fericit că băiatul meu este lângă mine pe scenă şi că împreună continuăm tradiţia familiei noastre. Am realizat deja o mulţime de spectacole şi turnee în ţară şi în străinătate”, completează artistul.

„Când am urcat prima dată pe scenă alături de tata mi s-au înmuiat picioarele”
Andrei Petreuş a crescut, la fel ca şi tatăl său, înconjurat de muzică. Pentru că talentul s-a transmis o dată cu generaţiile, tânărul a îndrăgit cântecul popular încă din copilărie. Despre cum a făcut primii paşi în folclor, Andrei povesteşte: „Dragostea pentru cântec am moştenit-o de la tatăl meu şi mi-a plăcut de mic să cânt. Îmi aduc aminte că la serbarea unei stâne pe când aveam vreo 5 ani am pus mâna pe două găteje şi m-am alăturat formaţiei în care cânta tata. Am avut mare succes şi oamenii îi spuneau: «Ştefane, Andrei te întrece». În clasa I am dat un examen de aptitudini muzicale la Liceul de Artă din Baia Mare, urmând cursurile acestei instituţii până la sfârşitul clasei a XII-a, iar apoi m-am înscris la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj. În perioada liceului am început să colaborez cu Ansamblul Naţional Transilvania. Eram obişnuit cu scena, însă atunci când am urcat pentru prima dată alături de Fraţii Petreuş, am simţit nişte emoţii extraordinare. Mi se înmuiaseră picioarele. Îmi doresc din tot sufletul ca tradiţia familiei să meargă mai departe şi poate copiii noştri vor continua ce au început «Fraţii Petreuş»”.