de Gabriela Niculescu
Dan Diaconescu reuşeşte să ţină o ţară întreagă cu ochii pe el, şi sondajele de audienţă ale show-ului său de la OTV demonstrează că sute de mii de oameni nu se pot dezlipi de ecrane în fiecare seară. După arestarea şi eliberarea sa recentă, a anunţat că înfiinţează Partidul Poporului şi candidează la Preşedinţie. De ce vrea să conducă România? „Fiindcă ştiu că pot schimba foarte uşor totul”, a declarat el. Citiţi în următorul interviu ce planuri are, poveşti de familie, sentimente, trăiri şi soluţii la problemele ţării.
„Niciodată n-aş fi văzut solidaritatea incredibilă din jurul meu”
- Cum au fost ultimele săptămâni din viaţa dumneavoastră?
- Foarte intense. Au trecut repede. A fost o vacanţă de neuitat în locul vacanţei pe care mi-o programasem şi chiar mă gândeam zilele acestea să fac un bilanţ. Am trecut de la agonie la extaz şi invers. Inclusiv în puşcărie erau momente înălţătoare, pe care nu le puteam trăi altfel. Niciodată n-aş fi văzut sentimentul acesta de solidaritate în jurul meu. Aveam senzaţia că-mi trăiesc postumitatea, că toată lumea vorbea despre mine ca şi cum aş fi fost mort, ca şi cum ar fi fost vorba despre înmormântarea mea, chiar dacă a fost una de trei zile. Ca să fiu înţeles, ar trebui ca fiecare dintre cei care citesc aceste rânduri să treacă prin ce am trecut eu, deşi nu doresc nimănui aşa ceva. În felul acesta i-am reprezentat cu cinste pe oameni. Chiar dacă mă vor martiriza actualii guvernanţi pe mine sau o să mă termine la un moment dat, nu ştiu ce vor face cu restul poporului, pentru că va fi foarte greu cu cele câteva mii de persoane.
- Cum v-aţi simţit şi la cine v-aţi gândit în momentul arestării?
- La arestare am avut timp să mă gândesc după primele zece ore scurse de la întoarcerea din concediu, când m-am dus de bunăvoie la DNA, pentru că încă mai credeam în corectitudinea şi în cinstea autorităţilor. Pe urmă, imediat, mi-am dat seama că o să fiu arestat şi m-am pregătit pentru asta. Bine, eu glumeam în anii trecuţi, după închiderea OTV-ului - închidere care până la urmă a fost benefică, deşi la început a fost foarte dureroasă - că tot ce îmi mai lipseşte din palmares este detenţia mea. Apropiaţii îmi spuneau mereu să nu mai glumesc cu asta, că nu e în regulă, şi mă gândeam că în viaţă e bine să le încerci pe toate. Sigur că mi-aş fi dorit doar o vizită de documentare, ca ziarist, să stau acolo o zi să văd cum e, dar nu a ieşit aşa. Ironia sorţii. Tot răul este spre bine, dar să vedem acum când va apărea acest bine.
„Încă două-trei arestări şi câştigăm din turul întâi”
- Vă e teamă de o nouă arestare?
- Da. Văzând ce-au făcut, oricând pot fi închis, dar o a doua arestare m-ar mobiliza foarte tare. Noi mai glumim între prieteni şi spunem că încă două-trei arestări şi câştigăm din turul întâi. Nu ne mai complicăm cu turul al doilea, să fie şi o economie pentru bugetul statului. I-am spus şi procurorului că mă gândeam ca, atunci când ajung la Putere, să mă răzbun pe el şi să-l arestez şi eu, dar acum cred că o să-l avansez, să-l numesc procuror general, fiindcă fără el nu aş fi ajuns niciodată să-mi fac partid şi să candidez la Preşedinţie. Anul trecut, la ultimele alegeri, toată lumea mă ruga să candidez şi niciodată n-am vrut s-o fac. Acum, gândindu-mă că erau şi foarte mulţi care voiau să nu candidez, regret că n-am făcut-o, pentru că, probabil, ei realizaseră sondaje şi erau speriaţi de iminenta mea intrare în politică. Dar asta este, mai bine mai târziu decât niciodată.
- Cum vi s-a schimbat viaţa după arestare?
- Dorm de două ori mai puţin, mă mai duc şi la sinistraţi, merg şi la alte emisiuni, nu doar cele ale OTV-ului, dau interviuri... Într-un fel, pentru meseria mea, situaţia s-a schimbat în bine, pentru că sunt un jurnalist mai comentat, un brand mai puternic, cu o audienţă mai mare.
„Am vrut să vând tot, să ne mutăm în Caraibe”
- Ce repercusiuni a avut episodul arestării asupra membrilor familiei?
- Părinţii mei, în vârstă, au reprezentat principala mea temere, dar a fost bine. Ei îmi spuneau mereu să vând postul tv, să plecăm din România, să cumpărăm o insulă sau să ne stabilim undeva în America. Înainte de închiderea postului din 2002, avusesem oferte să-l vând. Nu am făcut-o şi am regretat, dar le-am promis că la redeschidere îl vând. Tot n-am făcut-o şi au apărut fricţiuni, îi tot minţeam că mai aştept să mai crească audienţele, să iau mai mulţi bani... Vremea a trecut, a venit arestarea şi s-a pus iar această problemă. Am spus că atunci când o să ies din puşcărie vând tot şi ne stabilim pe o insulă în Caraibe. Acum s-a întâmplat un fenomen extraordinar: ei nu mai vor să vând, ci să fac ceea ce am promis, să candidez, să conduc ţara şi să salvez ce mai e de salvat. Toată lumea mă încurajează, toţi apropiaţii. Le-am spus şi părinţilor să stea cât mai bine cu sănătatea, ca să vadă şi ei cum e să fii părinte de preşedinte.
- De ce vreţi să ajungeţi preşedintele României?
- Fiindcă ştiu că pot schimba foarte uşor totul în ţara asta cu un Parlament sau cu un Guvern de partea mea. Tot ce s-a făcut în aceşti 20 de ani s-ar putea îndrepta rapid, chiar în 100 de ore, aşa cum spun eu, cele 100 de ore ale arestării mele, sigur, ca perioadă simbolică. S-ar putea interzice aceste arestări preventive, s-ar putea graţia persoanele care au intrat în puşcărie nevinovate, s-ar putea aplica Legea Cojocaru, s-ar putea schimba Codul Fiscal, făcând din România un paradis fiscal şi la propriu, şi la figurat, pentru că am putea avea cele mai mici taxe din Europa, iar străinii ar veni la noi să facă afaceri. S-ar putea aplica o taxă doar pe veniturile companiilor, fapt ce a dus la progresul tuturor economiilor, mărindu-se astfel mult PIB-ul. Apoi, fiecare român ar primi o sumă de bani, şi nu doar ca un gest simbolic, ci pentru că este român, pe lângă alocaţie, pensie, salariu, aşa cum se întâmplă în multe ţări civilizate, cum este şi cazul Norvegiei, prin înfiinţarea unei companii naţionale de stat care să administreze averea naţională. Acum, dacă toate bunurile acestea ar fi adunate într-o companie, fiecare român ar trebui să primească lunar în jur de 12 euro, aproximativ 50 de lei, care s-ar adăuga la venit, pentru simplul fapt că s-a născut într-o ţară bogată, care produce banii aceştia, care în momentul de faţă se duc pe borduri şi te miri ce alte prostii. Se poate ajunge şi la sume mai mari, de 100 de euro. De asemenea, aş da o lege prin care toţi românii să fie obligaţi să-şi arboreze cumva drapelul naţional, pe un abţibild, pe un geam al casei sau pe maşină, asta tot dintr-o solidaritate naţională şi chiar pe perioadă limitată să cumpere numai produse româneşti. În fine, nişte măsuri destul de simple menite să salveze imediat România. Pe urmă, dincolo de măririle de pensii şi salarii despre care am mai vorbit şi reducerea taxelor, este vorba despre restructurarea sistemului juridic, de care toată lumea se plânge. Judecarea tuturor cazurilor într-un timp mult mai scurt, de trei-patru luni, nu 10-15 ani, anchetarea în regim de cauţiune a tuturor celor care au probleme cu legea, pentru că interesul statului nu este să-i ţină pe toţi în puşcărie şi să îi plătească 2.500 de lei pe lună fiecărui deţinut, ci invers, să ia bani de la ei. Deci un regim schimbat profund şi rapid.
„Chiar dacă voi candida din puşcărie, voi câştiga”
- Ce mesaj de încurajare v-a impresionat cel mai mult dintre cele primite?
- Ajunsesem la 45.000 de SMS-uri pe zi, pe care mi le aduceau colegii la puşcărie. A fost copleşitor, erau singurele momente când îmi dădeau lacrimile. Recordul de SMS-uri fusese atins când a murit Ion Dolănescu, în jur de 9.000 de mesaje. Nu mă aşteptam ca atât de multă lume să fie alături de mine. Acum mulţi îmi fac pe stradă semnul pe care l-am arătat când am ieşit din celulă, semnul de OK, cu degetul mare în sus. Acest lucru este o provocare importantă pentru mine. Dacă vreţi, o schimbare de format a emisiunii, după 15 ani de acest gen de talk-show. Acum mă gândeam să fac un fel de reality show pentru viitorul preşedinte. Chiar dacă voi candida din puşcărie, ar fi chiar fabulos, pentru că sigur aş câştiga, după modelul Nelson Mandela.
- Ce înseamnă pentru dumneavoastră familia?
- Înseamnă foarte mult, fiindcă pe asta m-am bazat acum, în perioada puşcăriei mele politice. Eram apropiat de familie, dar aceste întâmplări ne-au unit şi mai mult. Fiecare oră pe care o mai prindem liberă o petrecem împreună. Când nu dorm şi nu am emisiune, adică o oră, două pe zi, merg cu Dona, fiica mea, la plimbare, în parc sau în jurul casei şi o învăţ să înoate în piscină. Acum mă gândeam să ajung şi eu în zona Lipscaniului. Toată lumea vorbeşte despre Centrul Vechi al Bucureştiului, dar eu n-am ajuns niciodată acolo şi mă gândeam să-l văd în libertate, că poate mâine mă arestează şi mă ţin 20-25 de ani în puşcărie. Acum sunt, conform capetelor de acuzare, cel mai important lider al crimei organizate din România şi conduc un important grup bine pus la punct. Sper ca acesta să fie la sfârşitul alegerilor de 15-16 milioane măcar, dacă tot sunt lider.
„În acest moment am 14,5 milioane de euro datorii la bănci!”
- Cum merge în acest moment emisiunea de la OTV şi care sunt audienţele?
- Acum merge mai bine ca niciodată. Am avut audienţe de 8,5 puncte cu arestarea mea şi 6,5 puncte cu Mădălina Manole, valori pe care nu le mai avusesem anul acesta şi, poate, de aceea mulţi au crezut că este o înscenare reţinerea mea, dar nu este aşa, dovadă stă hărţuirea mea. Era de aşteptat ca OTV-ul să crească. De când s-a redeschis, şi-a dublat cifra de afaceri şi audienţa. E un preţ cam scump. În 2002, postul a stat închis un an şi şapte luni, acum eu am fost închis, iar el este liber. Oricum, reţeta asta din urmă este mai bună, pentru că televiziunea, fiind liberă, m-a scos pe mine din puşcărie în trei zile, eu abia am putut să scot OTV-ul din „puşcărie” în 19 luni. Este o armă această televiziune. Ei de fapt asta şi vizează, închiderea OTV-ului, dar nu ştiu cum s-o facă, pentru că nu mai există o lege în acest sens şi probabil că vor s-o facă prin arestarea mea, prin problemele acestea economice pe care le invocă.
- Credeţi că-i deranjează cumva pe oameni faptul că vă expuneţi averea?
- Pe procuror sigur l-a deranjat. Îmi tot repeta despre averea mea, că este ilicită. I-am zis că poate s-o şi cerceteze. Nu ştiu dacă sunt eu singurul om cinstit din România, dar mereu am încercat să fiu sau am crezut că sunt. Mereu am avut nişte salarii foarte mari, chiar imediat după Revoluţie. Câştigam 30.000 de dolari pe lună, în timp ce o garsonieră costa 10.000 de dolari. După fiecare job aveam bani puşi deoparte. În orice caz, ei sunt perfect justificaţi şi nu sunt chiar atât de mulţi pe cât se crede. Am multe credite, multe leasing-uri... E adevărat că dacă aş lichida toată afacerea aş rămâne pe profit cu o sumă importantă, dar în momentul acesta am 14,5 milioane de euro datorii la bănci şi leasing-uri pentru maşini şi alte obiecte de câteva milioane de euro. Dar eu trăiesc din OTV, tot ceea ce mănânc, consum şi îmbrac sunt de acolo. Am un salariu fabulos, poate cel mai mare din România. Nu am motive să mă plâng. Încerc să ţin pasul cu ceilalţi patroni de televiziune din ţară care sunt fabulos de bogaţi, au sute de milioane de euro, avioane scumpe, iahturi luxoase şi vreau să fiu şi eu un „mogulaş”, aşa cum am fost numit. Măcar, dacă tot sunt băgat la această categorie, să am şi eu ceva din ce au ei.
„Le-am spus părinţilor să stea cât mai bine cu sănătatea, ca să vadă şi ei cum e să fii părinte de preşedinte“
„Ajunsesem la 45.000 de SMS-uri pe zi, pe care mi le aduceau colegii la puşcărie. A fost copleşitor, erau singurele momente când îmi dădeau lacrimile“
- Cartea preferată?
- Cărţile pe care i le citesc copilului.
- Filmul preferat?
- Nu am timp să văd filme. Chiar mă gândeam în puşcărie că, dacă stăteam mai mult, să fi cerut un laptop să mă uit la filme.
- Politicianul preferat?
- Din România, Radu Mazăre ar fi, dar sper să lansăm noi politicieni şi mai buni.
- Mâncarea preferată?
- Cartofi prăjiţi cu carne şi salată.
- Maşina preferată?
- Clar Bentley, mi se pare cea mai fiabilă maşină din punct de vedere al raportului calitate-preţ.
- Fiica dumneavoastră, Dona, se arată pasionată de televiziune. Vă calcă pe urme?
- Deocamdată se uită doar la desene pe DDTV şi pe alte canale. Nu ştiu ce se va întâmpla. Acum mai face dans, dar seamănă foarte mult cu mine. Se uită încontinuu la televizor, citeşte tot felul de lucruri şi a început să scrie. Vorbeşte foarte bine, are simţul umorului dezvoltat şi face bancuri şi poante la cei 5 anişori ai ei. Nu o voi lăsa nici să candideze, nici să intre în politică, fiind fată de preşedinte. Eu sper să ducă televiziunea mai departe. De aceea am şi botezat-o cu dublă iniţială, „DD”, ca să nu mai schimb decorul. Voi încerca să o conving să continue talk-show-ul meu şi, dacă nu va vrea, măcar să administreze televiziunea. Dacă nici acest lucru nu va fi posibil, măcar să-şi trăiască viaţa cum vrea ea, dar să fie mult mai fericită decât am fost eu. Oricum, va fi mult mai pusă la adăpost decât am fost eu, anchetat de regimul Constantinescu, televiziunea închisă de regimul Iliescu, închis de regimul Băsescu. Eu cred că e destul de mult pentru o singură persoană...