Main menu

header

24-10-0de Gabriela Niculescu

- Sfânta Maria, sărbătoare naţională!

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este prăznuită în fiecare an la 15 august. În România există aproximativ două milioane de Marii şi mii de Marini, fiind un nume popular şi reprezentativ pentru poporul nostru, iar în folclorul autohton avem mulţi sărbătoriţi la această dată. De aceea, am vrut să aflăm de la şase dintre cei care vor petrece prin cântec ce datini şi ce obiceiuri au în legătură cu această sărbătoare, dar şi ce cadouri inedite au primit de-a lungul anilor. Şi pentru că am abordat un subiect pozitiv, i-am determinat să ne istorisească şi câteva momente comice petrecute în carierele lor. Maria Ciobanu, Mariana Anghel, Maria Macovei, Maria Dragomiroiu, Mariana Ionescu Căpitănescu şi Marin Cornea ne-au împărtăşit întâmplările lor.

Maria Ciobanu: „Am mai primit uneori, pe scenă, şi un curcan sau un cocoş”

24-10-1Maria Ciobanu, ciocârlia cântecului popular românesc, nu prea a avut timp să-şi serbeze ziua onomastică, fiind mereu invitată în concerte, dar fiul său, interpretul Ionuţ Dolănescu, a avut grijă de fiecare dată să îşi facă mama fericită. „Mi-a adus întotdeauna câte un buchet extraordinar de flori şi uneori mi-a sărbătorit şi ziua cu invitaţi dragi mie”, ne-a spus Maria Ciobanu.
Fiind cunoscută în toată ţara şi iubită de mii de oameni, interpreta a fost răsfăţată şi chiar surprinsă de unii dintre aceştia: „Îmi amintesc de o admiratoare de la Galaţi care a venit într-un an să mă vadă împreună cu un călugăr care mă iubeşte foarte mult. Altă dată, când m-am întors din America, de la fata mea, m-am trezit acasă cu o bandă de alergat şi cu un tablou pictat în ulei, cu chipul meu şi cu o ciocârlie pe deget, de la o admiratoare pe nume Mihaela, care este jumătate gorjeancă”, ne-a mai mărturisit celebra Marie.
O artistă de talia sa nu poate pleca niciodată de la spectacole cu mâna goală. Cel mai des oferite au fost florile, pe care le iubeşte enorm, indiferent de specie, deşi în topul preferinţelor sale se află tomnaticele crizanteme. Artista s-a bucurat enorm şi anul acesta pe litoral, când publicul nu a contenit cu oferirea florilor. Următoarele în top sunt icoanele, dar trebuie să ştiţi că au existat şi cadouri... surprinzătoare: „Am mai primit uneori, pe scenă, şi un curcan sau un cocoş.”

Râs de râsul lumii
Nu am putut să încheiem conversaţia fără să depănăm măcar o amintire amuzantă din cariera sa, iar Maria Ciobanu a rememorat un moment din vremea în care cânta în duet cu Ion Dolănescu: „Eram într-un spectacol undeva în Oltenia, la care dirijor era Ionel Budişteanu. Dolănescu mi-a spus ceva la ureche, nu mai ştiu exact ce, şi s-a pus pe un râs zdravăn. Am izbucnit şi eu în hohote, membrii orchestrei şi publicul au început să râdă de râsul nostru şi, timp de un sfert de oră, nu s-a putut stăpâni nimeni. Muzica s-a oprit şi am aşteptat să ne liniştim până am început iar să cântăm”.

Maria Dragomiroiu: „Acest prenume ne aşază cu sufletul lângă credinţă”

24-10-2Şi adorata Maria Dragomiroiu îşi sărbătoreşte ziua cântând alături de publicul său. „Atunci când este o sărbătoare, artiştii sunt invitaţi să-i facă pe oameni să se simtă bine, să-i încânte, iar eu am răspuns mereu prezent, pentru că mi-a făcut mare plăcere”, ne-a declarat interpreta.

„Am primit o căruţă cu flori”
Nu poate contesta nimeni faptul că Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai iubite artiste ale muzicii populare româneşti, iar admiratorii au făcut întotdeauna gesturi care să-i dovedească interpretei dragostea lor. „Am primit o căruţă cu flori, nici nu mai ştiam unde să le pun. Stăteau la coadă să mi le aducă şi m-am bucurat extraordinar, pentru că eu iubesc florile foarte mult”, ne-a mărturisit interpreta.
Artista consideră că numele său o reprezintă cel mai bine, la fel ca şi pe celelalte purtătoare ale acestui nume sfânt. „Se ştie că Maria este cel mai frumos prenume, pentru că este al Sfintei Fecioare şi ne aşază cu sufletul lângă credinţă. Eu le doresc tuturor celor care au onomastica în această zi sănătate, să aibă dragostea întotdeauna în faţa lor şi mult noroc!”

Mariana Anghel: „Nu ar trebui să petrecem, ci să păstrăm un moment de linişte, de recunoştinţă”

24-10-3Nici interpreta Mariana Anghel nu-şi serbează onomastica în familie, pentru că se află la datorie, adică pe scenă, dar nu are de ce să-i pară rău. „La 15 august, fiind Adormirea Maicii Domnului, nu ar trebui să petrecem, ci să păstrăm un moment de linişte, de recunoştinţă, să aducem un omagiu Sfintei Fecioare Maria. Este altceva faţă de 8 septembrie, când este Naşterea Maicii Domnului, dar aşa ne-am învăţat noi. Aproape la fiecare spectacol obişnuiesc să cânt o piesă care-i este închinată, este un fel de adresare directă Fecioarei Maria. «Prea Sfântă Maică şi Fecioară» se numeşte şi o regăsiţi pe CD-ul lansat cu revista Taifasuri”, ne-a spus artista populară.
De fiecare dată când se află în faţa publicului la 15 august sau la 8 septembrie primeşte flori şi cadouri, în special icoane. „Este un lucru ce mă bucură extraordinar, pentru că noi ne petrecem aproape jumătate din viaţă cântând”, ne-a mărturisit interpreta.

„A venit un domn cu o piatră în mână să-mi zgârie oja de pe unghiile de la picioare”
În urmă cu aproximativ o lună, Mariana Anghel a fost la Ghimbav, lângă Braşov, la un spectacol în aer liber, unde s-a distrat cu publicul său. „Am văzut că lumea era împrăştiată pe câmp când am început să cânt. S-au mai strâns după prima piesă, dar erau destul de apatici din cauza caniculei, fiind o zi extraordinar de caldă. Ştiind că voi cânta mai multe piese de joc într-un colaj, am coborât între oameni şi s-a încins un joc fantastic. Publicul stătea pe iarbă, iar eu mi-am lăsat pantofii cu toc lângă scenă şi m-am prins în horă cu oamenii. S-au distrat foarte tare, au uitat de căldură, am făcut poze, iar la final a venit un domn la mine cu o piatră în mână să-mi zgârie oja de pe unghiile de la picioare: «Să-i dăm jos oja!» a strigat, apoi a zis: «Vai de mine, am atins-o pe Mariana Anghel!» A fost un moment foarte haios şi i-a amuzat pe toţi. Sunt destule astfel de situaţii drăguţe, asta şi pentru că atitudinea mea este foarte caldă faţă de public, iar oamenii vin cu drag spre mine, nu au reţineri. Eu mă bucur enorm că am «priză» şi la tineri”, a încheiat îndrăgita interpretă.

Maria Macovei: „Am primit două pisici negre care apără casa de rele”

24-10-4Maria Macovei face parte dintre puţinele Marii ale folclorului românesc care apucă să fie sărbătorite la 15 august: „M-am obişnuit să fiu sărbătorită, pentru că la noi veneau mulţi musafiri care vizitau mănăstirea ce poartă acest hram”. În urmă cu doi ani, interpreta a primit de Sfânta Maria două pisici negre. I s-a spus că ele păzesc casa de rele şi că poartă noroc. „Probabil este un sâmbure de adevăr în această superstiţie, pentru că de când le am chiar n-a mai trecut răul prin ograda noastră”, ne-a povestit interpreta.

Căutând dintele în fosă...
Pentru că este una dintre cele mai glumeţe artiste populare, Maria Macovei se ţine de multe şotii, dar a trecut şi prin momente... teribile. Unul, chiar pe scenă, la Buzău. „Cu ceva timp înainte de spectacol mă duruse rău un dinte, iar doctorul mi-a făcut extracţie, dar mi-a pus unul provizoriu până ajungeam acasă în două-trei zile. Eu l-am tot atins şi începuse să se mişte puţin, nu mai stătea fix. Pe scenă, când am zis «frunză verde», s-a dus naibii dintele direct în fosa scenei. Publicul a văzut că a sărit ceva, dar nu s-a gândit că e dintele solistei, s-o fi gândit că e de la microfon. Pe atunci nu aveam voie să ne plimbăm pe scenă, dar eu am scos imediat microfonul din stativ şi m-am plimbat. N-am mai zâmbit larg, şi aşa am salvat momentul. După ce s-a terminat spectacolul m-am dus să caut dintele, pentru că trebuia să cânt şi a doua zi. L-am găsit într-un târziu printre toate lucrurile din fosa aceea nefolosită ani la rând. L-am spălat bine, l-am dezinfectat cu palincă şi cu spirt şi mi-am văzut mai departe de program”, ne-a povestit amuzată suceveanca.

Tradiţie cu ferestre împodobite
După cum spune şi zicala „Câte bordeie, atâtea obiceie”, am aflat de la Maria Macovei care este tradiţia de Sfânta Maria Mare la Suceava. „Feciorii pun cununi de brad împodobite cu flori în jurul ferestrelor fetelor sărbătorite, în ajunul nopţii de Sfânta Marie Mare, şi brăduţi la porţi, în vârful unor pari înalţi de cinci, şase metri. Şi brazii sunt împodobiţi cu hârtie creponată colorată. Eu fiind cântăreaţă în tinereţe, când eram fată la părinţi, veneau feciorii cu o mulţime de cununi, că nu aveam atâtea ferestre. Dimineaţa găseam poarta şi casa împodobite”.

Mariana Ionescu Căpitănescu: „În Canada am fost foarte tristă pentru că nu se ţinea sărbătoarea”

24-10-5Atunci când era în satul natal, Mariana Ionescu Căpitănescu aştepta cu mare drag ziua Sfintei Marii, pentru că mergea la bâlciuri unde petrecea din plin. De când a îmbrăţişat muzica populară, această sărbătoare o trăieşte aşa cum îi stă bine unui artist, prin cântec. „Am trăit câţiva ani în Canada şi am fost foarte tristă pentru că nu se ţinea sărbătoarea Sfintei Marii şi nu-mi spunea nimeni «La mulţi ani!». Aici primesc foarte multe telefoane şi mesaje. Mă bucur că port acest nume şi-mi dau seama acum, după atâţia ani, ce importanţă are, pentru că este predestinat cântecului popular. Consider că Maria este cel mai pur nume. Mie mi-a purtat mult noroc. Este simplu şi elegant şi se poate pronunţa uşor în orice limbă de pe pământ. Mi-a fost atât de drag, încât pe fiica mea mult dorită o cheamă tot Maria. Sărbătoriţilor le doresc să aibă mult noroc, sănătate şi să iubească mult cântecul popular!”, a încheiat artista populară.

Cum e să cânţi la... bormaşină
Cum niciun artist nu scapă de peripeţii, nici protagonista acestui paragraf nu a fost ocolită de momente comice. „Mi s-a întâmplat să-mi rămână pantoful înţepenit în scenă şi să plec desculţă, iar publicul a râs în loc să aplaude. Altă dată am fost la un eveniment, iar soţul meu trebuia să-mi ia microfonul fără fir, care avea aceeaşi cutie ca şi bormaşina. Când să scoată microfonul, mi-a zis să cânt la bormaşină, pentru că încurcase cutiile. A fost o tragicomedie, pentru că nu am avut la ce să cânt”, ne-a spus Mariana Ionescu Căpitănescu.

Mărin Cornea: „Situaţii comice nu am avut, ca să nu fim suspendaţi”

24-10-6Mărin Cornea îşi petrece zilele onomastice tot prin cântec, dar după spectacole organizează şi câte o masă festivă alături de colegi. „S-a întâmplat să-mi sărbătoresc ziua onomastică şi la Sala Palatului din Bucureşti, iar spectacolul s-a intitulat «Hai la ziua lui Mărin»”, ne-a spus interpretul, care pare să facă excepţie de la regula artiştilor. Spune că nu a trăit momente amuzante în cariera sa şi pare marcat de stricteţea anilor Epocii de Aur: „Situaţii comice nu am avut, pentru că trebuia să avem grijă să nu se întâmple, ca să nu fim suspendaţi. Seriozitatea a fost cea mai frumoasă întâmplare a carierei noastre de artişti.”

„Cel mai frumos cadou: albumele mele s-au dat ca pâinea caldă”
Artiştii, în general, sunt răsfăţaţi de public, de fani, măcar în anumite momente ale carierei lor, cu diverse cadouri. Mărin Cornea spune că nu crede în această teorie şi că nu a primit decât un dar de la Dumnezeu. „Cel mai frumos cadou pe care l-am primit a fost faptul că albumele mele s-au vândut extraordinar. S-au dat ca pâinea caldă, astfel încât în două-trei zile nu mai erau pe piaţă”, ne-a spus teleormăneanul. L-am lăsat pe artist să încheie cu ce şi-a dorit: „Trebuie să se ştie că Mărin Cornea, Dolănescu şi Benone au fost titanii care au făcut sălile arhipline şi că Mărin Cornea nu a fost suspendat nicio zi, pentru că a fost extrem de serios. Mie mi-a fost frică să stau în spatele calului şi în faţa şefului. Am fost un om care mi-am văzut de treabă.”